AcasăStiri BrasovAcțiune a polițiștilor pe DN1E, între Brașov și Poiana Brașov: 25 de...

Acțiune a polițiștilor pe DN1E, între Brașov și Poiana Brașov: 25 de sancțiuni și 6 permise reținute

- Advertisement -

În zilele de 27 și 28 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au desfășurat acțiuni punctuale pe DN1E, pe tronsonul de drum dintre municipiul Brașov și stațiunea Poiana Brașov, având ca principal obiectiv reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere prin combaterea nerespectării regimului legal de viteză.

- Advertisement -

Activitățile au avut loc în două intervale orare țintă și au urmărit, pe lângă identificarea celor care pun în pericol siguranța rutieră prin circulația cu viteză excesivă, prevenirea, depistarea și sancționarea altor abateri de la normele privind deplasarea pe drumurile publice.

Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.000 de lei, pentru încălcarea normelor rutiere.

Dintre acestea, 5 sancțiuni au fost aplicate unor conducători auto care au depășit limita legală de viteză cu mai mult de 50 km/h, iar o altă sancțiune a fost aplicată pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 70 km/h, față de limita maximă de 50 km/h stabilită.

- Advertisement -

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au dispus și reținerea a 6 permise de conducere cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, respectiv 120 de zile în cazul conducătorului auto depistat circulând cu o viteză de peste 120 km/h, suspendare care a fost operată chiar de la momentul depistării.

Astfel de acțiuni vor continua pe principalele artere de circulație din județ, cu unicul scop de prevenire a accidentelor și creștere a gradului de siguranță rutieră.

Poliția Brașov reamintește, de asemenea, conducătorilor auto că viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, iar respectarea limitelor legale de viteză reprezintă o obligație și nu o recomandare.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE