AcasăPovestile MonitorulAu decapitat Armata: Decimarea generalilor

Au decapitat Armata: Decimarea generalilor

- Advertisement -

l În Cetatea Făgărașului, transformată în anii 50 în lagăr de exterminare, și-au găsit sfârșitul 5 generali
l Regimul comunist impus de Rusia a ucis în pușcării peste 80 de generali care au luptat pentru România Mare în cele două războaie, declarându-i ,,dușmani de clasă” sau „dușmani ai poporului”

- Advertisement -

Laolaltă cu sinistrele lagăre și închisori din anii instaurării comunismului, Cetatea Făgăraşului a fost martoră peste 10 ani la sute de crime ale regimului comunist. Între zidurile care au purtat cu mândrie secole de istorie, Securitatea aniilor 50 a instalat odioase laboratoare ale ,,reeducării”. Totul pentru a șterge valorile ,,trecutului” și a impune dictatura comunistă adusă din Rusia. Închisoarea a fost înfiinţată în anul 1948 și a funcționat până în 1962.

Printre localnici se dusese vestea, încă de la începutul anilor 50, că în cetatea falnică medievală de la Făgăraş, unde a trăit Domna Stanca sau unde a funcţionat Dieta Transilvaniei, se instalase una dintre cele mai diabolice pușcării comuniste. Turnul Tomory sau Sala Dietei ajunseseră locuri ale suferinţei, iar subsolurile cetății, celule de tortură şi de moarte. Nici un civil nu avea însă voie să se mai apropie de vechile ziduri din centrul orașului.

„Auzeam cum urlau deţinuţii”

Ludovic Orban, un făgărășean care a locuit pe strada Pălărierilor, în apropierea Cetății Făgăraș, a vorbit cu ani în urmă, pentru Monitorul de Făgăraș, despre chinurile pe care deţinuţii le-au suportat în Cetatea devenită închisoare comunistă.,,Când a devenit închisoare, nu ne lăsau nici să ne apropiem. Am locuit pe strada Pălărierilor şi auzeam cum urlau deţinuţii, erau bătuţi şi chinuiţi, ieşea căruţa trasă de un cal cu morţii. Erau duşi în cimitirul românesc, undeva în fund, acolo unde era gunoiul. Acolo s-a făcut o groapă şi s-au băgat morţii, şi nu ştia nimeni de ei. Erau doi puşcăriaşi de drept comun care-i duceau la groapă”, își amintea făgărășanul.

- Advertisement -
Regim de exterminare

Şeful penitenciarului de la Făgăraş era în acele sinistre vremuri Lazăr Tibor, reprezentantul „omului nou”, o brută care a impus un regim de exterminare. A fost secondat de Refic Fizula, ofiţerul politic, un tip care adora violenţa. Călăii din penitenciarul Făgăraş se fac responsabili de aplicarea unui regim dur de detenţie ce a dus la moartea a aproape 200 de deţinuţi politic. De fapt, numărul exact al morților nu-l știe nimeni. Cauzele deceselor indicate în actele oficiale dovedesc că regimul de detenţie, alimentaţia şi îngrijirea medicală au fost concepute în scopul eliminării fizice a deţinuţilor considerați ,,dușmani ai poporului”. Majoritatea diagnosticelor erau TBC osos, TBC renal, hipertrofie cardiacă, hemiplegia membrelor inferioare, ulcer stomacal, ciroză.

Au decapitat Armata: Decimarea generalilor
Fostul penitenciar de la Cetatea Făgăraş a fost inclus pe lista monumentelor aflate în patrimoniul mondial UNESCO

166 de decese înregistrate oficial

Penitenciarul din Cetatea Făgărașului a funcționat până în 1960. A fost încadrat alături de alte închisori comuniste, ca Târgşor, Mislea, Piteşti, Mărgineni, la un grad sporit de periculozitate. Conform registrelor actelor de deces cercetate de istoricul Ioan Ciupea, în închisoarea Făgăraş au fost înregistrate, official, 166 de decese, care au survenit, pe ani, astfel: 1950 – 1, 1951 – 12, 1952 – 27, 1953 – 16, 1954 – 12, 1955 – 2, 1956 – 1, 1957 – 15, 1958 – 14, 1959 – 58, 1960 – 7. Printre morții din Cetatea Făgăraşului sunt și 5 generali. Lucrările de restaurare din anii 70 au încercat să șteargă orice urmă a vechii închisori.

Au decapitat Armata: Decimarea generalilor
În Cetatea Făgăraş existau camere de tortură, anchetă şi celule mici de detenţie, cu aproximativ 16 paturi fiecare

5 generali uciși la Penitenciarul Făgăraș

Cei 5 generali care și-au găsit sfârșitul în Penitenciarul Făgăraș sunt:
Emanoil Leoveanu – 1959
Gheorghe Ștefan Liţeanu – 1959
Gheorghe Linteş – 1955
Ion Popescu – 1954
Vasile Zorzor – 1952

Generalul Vasile Zorzor, unul dintre creatorii României Mari, ucis de comunişti

Generalul Vasile Zorzor rămâne în istorie ca o figură marcantă a unui ofiţer român de carieră în prima jumătate a secolului al XX-lea. Este unul dintre fondatorii interbelici ai Jandarmeriei şi un profesor strălucit. Fusese unul dintre eroii de război şi creatorii României Mari în 1918, pe câmpul de luptă. În mai 1948, a fost dat în judecată în „Grupul Martorilor” în cadrul procesului liderilor Partidului Naţional Țărănesc la Tribunalul Militar Bucureşti şi condamnat la cinci ani de închisoare riguroasă pentru „conspiraţie pentru rebeliune”. S-a stins din viaţă în august 1952, în Penitenciarul Făgăraş. Generalul Zorzor provenea din Olteniţa.

Au decapitat Armata: Decimarea generalilor
Generalul Vasile Zorzor, unul dintre fondatorii interbelici ai Jandarmeriei

Erou, „cu lanţuri de picioare şi la mâini”

Obadă M. Mihai, fost sergent major al Jandarmeriei din Oraviţa, militar la Făgăraş, la UM 04724 în 1952, l-a cunoscut pe generalul Zorzor şi a vorbit despre sfârșitul acestuia, aşa cum a publicat radiotvolteniţa.ro. ,,Generalul Zorzor a fost arestat, condamnat şi a murit în închisoare de deţinuţi politici de la Făgăraş. La 15 septembrie 1952 am fost încorporat militar în unitatea militară 04724 Făgăraş – în fapt şcoala militară de ofiţeri chimici, unde am stat până la 1 februarie 1953 – adică 138 de zile, când s-a constatat că nu am origine social sănătoasă, după care am fost vărsat la trupă de Brigada 73 Cavaleri de la Târgovişte. U. M. 04163, în perioada în care m-am aflat la Făgăraş, am auzit şi eu de această închisoare celebră de deţinuţi politici consideraţi periculoşi, vestită prin paza strictă, cruzimea şi sălbăticia comportamentului organelor de pază. Închisoarea de la Făgărăş auzisem că este a cincea pe ţară, după cele de la Sighet, Gherla, Piteşti şi Râmnicu Sărat (…) Nu ştiu de ce se exagera cu asemenea măsuri de pază pentru că înăuntru, cred că din aşa zişi deţinuţi politici, nu mai rămăsese probabil decât nişte umbre, în care sufletul mai pâlpâie ca lumina unei lămpi cu petrol care se stinge din lipsă de combustibil. Aceşti oameni care în ultimile clipe ale vieţii lor îmi îmaginez că semănau poate mai mult cu nişte stafii, prin caracterul de nezdruncinar şi demnitatea credinţei lor, atât timp cât au avut suflete nişte schelete umane, aşa simple umbre de viaţă, fără contur precis, au prezentat un pericol pentru regimul comunist. Pe nişte oameni muribunzi, epuizaţi, să-i mai ţii cu lanţuri de picioare şi la mâini, mi se pare curată nebunie“ descria fostul sergent de la Olteniţa.

Generalul Emanoil Leoveanu a luptat la Carei

Emanoil Leoveanu s-a născut la Craiova la 16 aprilie 1887 şi a decedat în penitenciarul din Cetatea Făgăraş, la 26 mai 1959. A urmat Şcoala de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină (1906-1908), Şcoala Superioară de Război (1919-1921), Facultatea Juridică din Iași (1920-1923) şi Academia de Înalte Studii Comerciale din Cluj (1926). A avut gradele militare: sublocotenent – 1908, locotenent – 1911, căpitan – 1916, maior -1917, locotenent-colonel-1923, colonel – 1929, general de brigadă – 1937, general de divizie – 1940, general de corp de armată – 1943. A fost trecut în rezervă la 27 martie 1945.

A deţinut funcţiile militare: şeful Secţiei operaţii din Marele Stat Major (1933-1934), şeful statului major al Inspectoratului General Sanitar (1934-1936), comandantul Brigăzii 6 Artilerie (1936-1939), comandantul Diviziei 35 Infanterie (1939-1940), director general al Poliţiei şi Siguranţei Statului (1941), directorul Direcţiei Artilerie din Ministerul de război (1942), comandantul Corpului 2 Armată Teritorial (1942-1943), comandantul Corpului 7 Armată (1943), comandantul Corpului 6 Armată (1943-1944), comandantul Corpului 3 Armată (1944), comandantul Corpului 4 Armată (1944), comandantul Corpului 6 Armată (1944). În cel de Al Doilea Război Mondial s-a distins la comanda Corpului 6 Armată în luptele de eliberare a Transilvaniei, îndeosebi a oraşului Carei.

Au decapitat Armata: Decimarea generalilor
Generalul Emanoil Leoveanu a luptat în ambele războaie pentru România Mare

Închis pentru activitate intensă contra clasei muncitoare

A fost arestat la 17 mai 1951, fiind acuzat de crimă contra umanităţii (pentru activitatea de director al Poliţiei). A fost condamnat la 15 ani detenţiune riguroasă pentru activitate intensă contra clasei muncitoare (10 ani prin sentinţa din 9 noiembrie 1956, pedeapsă majorată la 15 ani în 13 octombrie 1957). A decedat la 26 mai 1959 în penitenciarul din Cetatea Făgăraş. La 30 Ianuarie 1955, la patru ani după ce fusese arestat, generalul Emanoil Leoveanu se adresa, din închisoare, procurorului general al României: ,,Prefer să fiu condamnat la moarte, să scap de chinurile acestea îngrozitoare, ce nu mai au sfârşit. Cu ce v-am greşit? Ce fapte criminale am comis? De ce mă ţineţi în această situaţie ce cred că depăşeşte orice pedeapsă ce se aplică unui puşcăriaş vinovat? Interveniţi, domnule procuror general pentru sancţionarea mea cu pedeapsa capitală, socotind-o a fi o favoare pentru mine..(…) De ce în patru ani nu s-a putut stabili vina ce mi se impută, să fiu judecat şi condamnat, sau eliberat din puşcărie, să trăiesc o viaţă de om, nu de animal condamnat să fiu dus la abator pentru consumul animalelor feroce încă înainte de judecată”.

„Nu cred să se fi întors omenirea pe dos”, spera deținutul Leoveanu

Emanoil Leoveanu îi cerea procurorului general să stea de vorbă cu el ,,cel mult un sfert de oră” pentru a se convinge că are faţa un om cinstit… „Nu cred să se fi întors omenirea pe dos, şi anume ca oamenii răi, hoţi, trădători de ţară şi partid şi criminali să fie apreciaţi ca utili şi astfel comunitatea omenească să fie condusă de bestii şi alte arătări ale vicleniei şi minciuni, care, să se acopere, aruncă fapte inventate, de circumstanţă, asupra mea pentru a vă face să greşiţi în luarea deciziei”. Cei 15 ani detenţie riguroasă s-au dovedit a fi însă prea mulţi pentru un om de peste 70 de ani, cu sănătatea puternic zdruncinată. Grav bolnav, încă din anii precedenţi, Emanoil Leoveanu avea să moară la 26 mai 1959, la orele 23.20, în penitenciarul Făgăraş, decesul fiind cauzat de miocardo-scleroză.

Generalul Ioan I. Popescu a luptat la Mărăşeşti

Ioan I. Popescu, numit în dosar şi „Sanitarul” pentru a fi diferenţiat de alţi ofiţeri cu acelaşi nume s-a născut la 27 aprilie 1866. A fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcţia de comandant de divizie în campaniile anilor 1916, 1917 şi 1918. A fost decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazu“, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 13 Infanterie în Bătălia de la Mărășești. „Pentru vitejia, destoinicia şi îndârjirea cu care a condus operaţiile Diviziei sale în ziua de 6 august 1917, pe frontul căii ferate sud-Mărăşeşti, pădurea la Răzoare, unde fiind atacată de Diviziile 12 bavareză, 115 germană şi o brigadă din Divizia 13 austriacă, după 6 ore de luptă inamicul s-a retras în dezordine, cu imense pierderi, capturând 160 prizonieri, 19 mitraliere şi un bogat material de răsboiu, lăsându-i şi un imens număr de morţi.”

Au decapitat Armata: Decimarea generalilor
Generarul Ion Popescu a luptat eroic la Mărășești, dar comuniștii l-au aruncat în închisoarea de la Făgăraș

Decorat în Primul Război Mondial, închis de comuniști

După absolvirea şcolii militare de ofiţeri cu gradul de sublocotenent, Ioan Popescu a ocupat diferite poziţii în cadrul unităţilor de infanterie sau în eşaloanele superioare ale armatei, cea mai importantă fiind cea de şef de stat major a Direcţei 6 Sanitare din Ministerul de Război, de unde a provenit şi numele de „Sanitarul”. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcţiile de comandant al Diviziei 13 Infanterie, în perioada 24 decembrie 1916-30 august 1917, distingându-se în mod special în cursul Bătăliei de la Mărășești din anul 1917, când a condus divizia în cea mai grea luptă de pe frontul românesc din campania anului 1917.

După război, generalul Ioan Popescu a fost ministru de finanţe în anul 1919 în guvernul condus de generalul Artur Vârtoianu. Decoraţii: Ordinul ,,Steaua României“, în grad de ofiţer (1912), Ordinul ,,Coroana României“ , în grad de ofiţer (1907), Medalia ,,Avântul Țării“, (1914), Ordinul ,,Mihai Viteazu“, clasa III, 30 februarie 1917. A decedat în penitenciarul din Cetatea Făgăraş în anul 1954. Fusese declarat de comuniști ,,dușman al poporului”.

La Penitenciarul Aiud au sfârșit 21 de generali

La Penitenciarul Aiud au murit în chinuri groaznice, bătrâni, orbi, bolnavi de plămâni, anchilozaţi, bătuţi crunt, scuipaţi şi batjocoriţi, 21 de generali:
Aurel Aldea – 1949
Constantin Anton – 1950
Constantin Antonie – 1952
Emanoil Bârzotescu – 1951
Ioan Carlaonţ – 1952
Dumitru Carlaonţ – mort 1952
Constantin Eftimiu – 1950
Nicolae Gheneraru – 1950
Iosif Iacobici – 1952
Gheorghe Koslinski – 1950
Nicolae Macici – 1950
Gheorghe Macici – mort 1952
Socrate Mardari – 1954
Gabriel Negrei – 1951
Constantin Petrovicescu – 1949
Olimpiu Stavrat – 1951
Gheorghe Stavrescu – 1951
Ion Sichitiu – 1952
Nicolae Stoenescu – 1951
Ioan Topor – 1950
Alexandru Vatamanu – 1951

La Sighet au fost omorâți 17 generali

La Penitenciarul Sighet au fost închiși, umiliți, torturați și uciși 17 generali:
Henri Cihoski – 1950
Grigore Georgescu – 1952
Alexandru Glatz – 1953
Gheorghe Marinescu – 1952
Nicolae Marinescu – 1953
Nicolae Păiş – 1952
Alexandru Popovici – 1953
Epure Popovici – 1953
Cehan Racovită – 1954
Mihail Racoviţă – 1954
Radu Rosculeţ – 1952
Nicolae Samsonovici – 1950
Nicolae Tătăranu – 1952
Alexandru Tătărescu – 1951
Gheorghe Vasiliu – 1954
Aurel Vlad – 1953
Eugeniu Zwiedinek – 1953

La Penitenciarul Văcăreşti au murit 9 generali

9 generali condamnați în tribunalele „poporului” și-au găsit sfârșitul în Penitenciarul Văcăreşti:
Ioan Arbore – 1954
Nicolae Ciupercă – 1950
Constantin Constantinescu Claps – 1948
Grigore Cornicioiu – 1952
Constantin Ilasievici – 1955
Radu Korne – 1949
Vasile Măinescu – 1953
Ioan Mihăilescu – 1957
Gheorghe Rozin – 1961

La Jilava au murit 11 generali

Alți 11 generali care au luptat pentru patrie înainte de venirea comuniștilor au murit în Penitenciarul Jilava:
Radu Băldescu – 1953
Sergiu Enulescu – 1949
Constantin Iordăchescu – 1950
Gheorghe Iliescu – 1957
Ion Mihăilescu – 1949
Ion Negulescu – 1949
Radu Rosetti – 1949
Constantin Teodorescu – 1950
Dumitru Teodorescu – 1957
Constantin Piky Vasiliu – 1946
Mihail Voicu – 1958

În lagărul de la Midia au murit 5 generali

La colonia de muncă silnică Capul Midia au decedat 5 generali:
Gheorghe Giosan – 1953
Alexandru Nicolici – 1953
Emil Pălăngeanu – 1953
Nicolae Stoenescu – 1959
Constantin Voiculescu – 1953

La Penitenciarul Rîmnicul-Sărat au decedat 3 generali

Gheorghe Dobre – 1959
Gheorghe Jienescu – 1953
Constantin Pantazi – 1958

La Penitenciarul Piteşti au decedat 2 generali:

Mihai Marius Kiriacescu – 1960
Constantin Trestioreanu – 1957

Penitenciare în care au decedat câte un singur general:

Penitenciarul Botoşani – Ion Petrovan – 1963
Penitenciarul Galaţi – Petre Vasilescu – 1959
Penitenciarul Gherla – Vasile Pascu – 1960
Penitenciarul Târgu Ocna – Constantin Tobescu – 1951
Penitenciarul Ocnele Mari – Arthur Popescu – 1952
Penitenciarul Dej – Traian Teodorescu – 1951.

Generali decedaţi în detenţie, pe timpul anchetei:

Generalul Alexandru Orăşanu a murit în detenţie, la două zile după arestare, în 1950. Familia presupune că s-a sinucis cu cianură.
Generalul Balosin Gheorghe, mort în timpul anchetei la Securitate
Viceamiral Eugeniu Roşca a murit în 1950, în închisoare, care nu a putut fi identificat pe timpul documentării.

Executaţi la Jilava:

Generalul Constantin Piky Vasiliu – 1 iunie 1946
Generalul Romanescu Mihai – 8 februarie 1952

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE