Legendă din Brașov: Sfântul Nicolae s-a arătat în Schei

• O poveste de demult spune că sfântul care pune în această seară daruri în ghete i-a salvat viaţa unui braşovean, acum 700 de ani

Moş Nicolae, cum îi spun copiii sfântului care aduce daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie, a fost cândva un om în carne şi oase, cu multă credinţă în Dumnezeu, generos cu cei săraci şi care a continuat să facă bine şi după moarte. Toate popoarele creştine consemnează legende şi mituri despre minunile Sfântului Nicolae. Şi românii au câteva, dar cea mai frumoasă poveste s-a petrecut în Braşov. Sfântul Nicolae i s-a arătat unui flăcău aflat la mare ananghie şi i-a salvat viaţa. Întâmplarea, reală sau doar o legendă, este printre cele mai vechi din spaţiul românesc, originându-se cel mai probabil în secolul XIII. Mai mult, viziunea a apărut chiar lângă locaşul ortodox care poartă hramul Sfântului Nicolae. Legenda este cu atât mai valoroasă cu cât confirmă existenţa Bisericii „Sfântul Nicolae“ în Schei încă de acum 700 de ani, în sânul primei comunităţi româneşti din această parte a Ţării Bârsei. Oricare ar fi adevărul, să ne bucurăm de această legendă mai puţin cunoscută, dar care ne vorbeşte despre acelaşi Moş Nicolae care îi răsplăteşte pe oamenii buni.

Scheianul care l-a văzut pe Sfântul Nicolae

Povestea spune că Sfântul Nicolae a făcut o minune în Scheii Braşovului. Într-o iarnă, un tânăr trocar, după ce s-a cinstit la cârciumă, se întorcea pe sub poala pădurii, când în faţă i-a apărut Necuratul. Bărbatul a vrut să-şi facă semnul crucii, dar nu a putut. Atunci, Ucigă-l Toaca i-a spus că, de fiecare dată când se îmbăta şi spunea vorbe urâte, i se dăruia lui, Necuratului, aşa că a venit să-l ia cu el. Paralizat de groază, tânărul şi-a amintit de troiţa Sfântului Nicolae. Fiindcă nu putea nici să vorbească, l-a strigat în gând pe sfânt: „Ajută-mă, Sfinte Nicolae!“. „Deodată s-a făcut lumină. Dinspre troiţă se apropia Sfântul Nicolae, îmbrăcat în haine arhiereşti, cu mitra pe cap. Necuratul a urlat atât de tare, că toţi câinii au început să latre şi a dispărut. Auzind lătrăturile, oamenii i-au sărit omului în ajutor. Au găsit pe zăpadă un tânăr cu părul alb“, continuă legenda, aşa cum o povesteşte doctorul în filologie Ana Pascu, muzeograf la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Întâmplarea i-a schimbat viaţa şcheianului. N-a mai lipsit de la nicio slujbă, cinstind pe sfântul care l-a salvat şi troiţa care îi era închinată. Întrebat de ce stă atât de aproape de Sfântul Nicolae, el răspundea: „De dor!“. Aceasta este minunata poveste uitată, redescoperită de Ana Pascu şi redată în lucrarea „Sfântul Ierarh Nicolae în tradiţiile populare româneşti“. Minunea, despre care se spune că lumea a vorbit multă vreme, arată bunătatea sfântului, dar şi alinarea pe care au găsit-o dintotdeauna credincioşii la vechea lor biserică din Schei.

O legendă care întăreşte hramul Bisericii „Sfântul Nicolae“

Deşi Ana Pascu susţine că povestea a apărut cam pe la 1900, originarea acesteia în timp ar putea coborî până în anul 1292, an din care provine prima atestare documentară a bisericii. „La anul de la Hristos 1292, au făcut o cruce de lemn în Schei cu şindrilă şi după mulţi ani, atunci în locul crucei au ridicat biserica de lemn cătră anul 1513, cu hramul arhiereului Nicolae, iară cătră anul 1518 de la Hs. fost-au pe aceeaşi vreme un preot, Petru, om vestit, şi îndrăznind aceasta cu mai mulţi oameni din Schei s-au dus la Ţara Românească la domnul ţării, adecă la Ioan Neagoe Basarab Voevod, feciorul lui Basaraba, şi l-au rugat să le ridice o biserică de piatră în Schei“, scriau cronicile vechi din Scheii Braşovului. La un veac de la prima atestare, la 15 decembrie 1399, Papa Bonifaciu al IX-lea a emis un edict papal prin care a poruncit episcopului de Strigoniu să convertească pe „fidelii“ din Şchei „deoarece, după cum am înţeles, au o biserică pentru folosul lor şi slujirea zeilor“. Începând cu secolul XIV, au existat succesiv trei edificii de cult, prima fiind de lemn. În această perioadă de începuturi ar fi putut să circule şi legenda. Aceasta deoarece, prin morala şi personajele lui, mitul întăreşte alegerea hramului. După relatările despre viziunea care a impresionat obştea, este firesc ca vechii locuitori ai Scheiului să-şi fi dorit ca biserica lor să fie închinată Sfântului Nicolae.

Crucea la care s-a rugat şcheianul

Dacă ar putea vorbi, troiţa de la 1292 ne-ar putea lămuri. Din fericire, această troiţă, numită şi Crucea de la Cutun, după numele primului cătun al românilor din Şchei, mai poate fi văzută şi azi în cimitirul Bisericii „Sfânta Treime“, zisă Biserica Grecească. Expertiza a confirmat o vechime a lemnului de stejar de peste şase secole. Răuvoitorii au distrus-o şi numai lemnul de esenţă tare şi protecţia divină au ajutat-o să supravieţuiască. Părintele prof. dr. Vasile Oltean crede că asupritorii nu au reuşit să distrugă troiţa „fiindcă nu i-a lăsat Sfântul Nicolae“. Dacă troiţa din Cutun este cea la care s-a rugat flăcăul din poveste nu vom şti niciodată, însă este legată de cea mai frumoasă tradiţie orală despre apariţia Sfântului Nicolae în Schei. Mai circulă şi alte legende prin Braşov despre sfântul cel darnic care i-a ajutat pe oamenii săraci, dar acestea sunt doar versiuni ale celor răspândite la toate neamurile creştin-ortodoxe. Toată lumea ştie că sărbătorile de iarnă încep cu Moş Nicolae şi că acesta este cel mai iubit sfânt de iarnă al ardelenilor. Cu siguranţă, până să devină atât de popular Moş Crăciun, Sfântul Nicolae a fost cel mai iubit de copii. Dar şi de soldaţi, pescari şi marinari, al căror ocrotitor este. În România sunt peste 1.000 de biserici cu hramul Sfântului Nicolae, 50 sunt numai în judeţul Braşov. Despre viaţa sfântului au rămas puţine informaţii scrise. Însă folclorul oral l-a perpetuat ca pe un sfânt care a încercat să-şi ascundă faptele bune, el ajutându-i în special pe oamenii nevoiaşi.

Punea galbeni în ghetele nevoiaşilor

Se ştie că Sfântul Nicolae s-a născut în anul 280 d.H. în Patara, o localitate grecească din Lichia, azi în Turcia, şi a murit în jurul anului 342. Părinţii lui erau oameni bătrâni când a venit pe lume. I-au pus numele Nicolae, adică „învingătorul poporului“. Se mai spune că la prima scaldă, deşi abia născut, s-a ridicat în picioare în albie şi a stat trei ore aşa. A învăţat filosofie, teologie şi să tâlcuiască Sfânta Scriptură. Era călugăr când şi-a pierdut părinţii în timpul unei epidemii de ciumă. Averea moştenită a dat-o la săraci. În drum spre Ţara Sfântă, corabia lui a fost cuprinsă de furtună. Rugându-se lui Dumnezeu, furtuna s-a potolit şi cu toţii au scăpat teferi. După ce a vizitat locurile sfinte, Nicolae a vrut să se retragă în pustie. Se zice că un glas de sus l-a îndemnat să se întoarcă acasă. În cetatea Mira, oamenii l-au vrut de arhiepiscop, dar el a acceptat numai după ce i s-a arătat Maica Domnului care i-a spus că acesta e destinul lui. Relatări despre faptele Sfântului Nicolae sunt multe. Se spune că a pus la uşa unui tată sărac o pungă cu galbeni, ca să nu-şi vândă fetele ca sclave. Povestea despre mila sfântului s-a răspândit şi astfel, cei care primeau un ajutor neaşteptat îi mulţumeau Arhiepiscopului Nicolae. Se povesteşte că Sfântul a aruncat punga cu bani pe fereastră şi ea a nimerit într-un ciorap pus la uscat lângă foc. Alţii spun că era o gheată. Şi astfel a apărut obiceiul de a pregăti ghetele sau ciorăpeii în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, în speranţa de a primi un cadou de la Moşul cel generos. În altă poveste, sfântul a cumpărat grâu pentru satul înfometat, dar negustorul s-a lăsat cu greu. Ajungând cu corabia la destinaţie, căpitanul a cântărit grâul şi a constatat cu uimire că nu lipsea niciun gram. Minunea fusese săvârşită de sfânt, care a reuşit astfel să îşi salveze sătenii de la foametea din acel an, fără să-i strice afacerea negustorului.

Sfântul care a micşorat impozitele

O altă tradiţie legată de acest sfânt este nuieluşa pe care o primesc copiii neascultători în loc de dulciuri. Originea obiceiului vine din anul 325 când, cu prilejul conciliului de la Niceea, arhiepiscopul Nicolae s-a enervat pe ereticul Arie, şi-a pierdut cumpătul şi i-a dat o palmă. Această lovitură s-a transformat în timp în simbolul bătăii cu nuieluşa. Dar, pe cât de aprig era sfântul cu cei vinovaţi, pe atât era de blând şi iertător cu cei care se îndreptau. Tot sfântului i s-a dus vestea că l-a convins pe Împăratul Constantin să micşoreze impozitele locuitorilor din Mira, ca să le rămână bani să aibă din ce trăi. Se pare că facilitatea fiscală a stat în vigoare sute de ani. Sfântul Nicolae a murit la adânci bătrâneţi şi a fost înmormântat în catedrala din Mira. Din mormânt a început să curgă mir care a tămăduit mulţi pelerini, timp de sute de ani. Când Mira a căzut în mâinile turcilor, iar creştinii au fost alungaţi, bisericile şi mănăstirile au fost jefuite. Într-o vedenie, un preot evlavios din cetatea Bari, din Italia, l-a văzut pe Sfîntul Nicolae poruncindu-i să îi fie aduse sfintele moaşte în cetatea sa. Strămutarea a avut loc pe 9 mai 1087, după ce purtătorii relicvelor au înfruntat multe pericole. Sfintele moaşte au început să facă imediat minuni, vindecând bolnavii.

Minunile continuă

Minunile Sfântului Nicolae au continuat şi după moarte şi se mai întâmplă şi în zilele noastre. Se spune că, în Kiev, un om care şi-a pierdut pruncul pe mare, l-a găsit în catedrala Sfântului Nicolae, în faţa icoanei sale. Mulţi alţi oameni au povestit că erau gata să se înece când sfântul a apărut şi le-a salvat viaţa. A hrănit săracii, a dăruit bani celor aflaţi în nevoie, a redat sănătatea bolnavilor, i-a salvat pe cei aflaţi în primejdie de moarte, pe copiii rătăciţi. Într-un schit de la Muntele Athos, a dat apă călătorilor. Un preot aruncase o icoană a Sfântului Nicolae în fântâna secată şi îl rugase pe sfânt să facă apă şi să o aducă la suprafaţă, ca să poată potoli setea oamenilor. Icoana a plutit până ce apa a ieşit deasupra. Se povesteşte că, în anul 1942, o familie a fost deportată din oraşul Leningrad în regiunea Iaroslav. Copiii flămânzeau şi păşteau vitele sătenilor pentru ceva de mâncare. Într-o seară, mezina a început să plângă, cerându-i mamei un covrig. Mama nu avea niciun pic de făină şi i-a spus copilului să se roage la Sfântul Nicolae să-i trimită un covrig. După două zile, în care a nins potop, au găsit în faţa uşii un şirag de covrigi rumeni. Nu se vedeau paşi în zăpadă şi nimeni din sat nu o ducea mai bine ca să poată oferi covrigi. Toţi au înţeles că Sfântul Nicolae a trimis covrigii fetiţei sărmane. Nu mai puţin de 21 de miracole îi sunt atribuite Sfântului Nicolae. Dar dintre toate întâmplările, pentru noi, braşovenii, cea mai frumoasă rămâne cea în care Sfântul Nicolae s-a arătat în Şchei demonstrând cât de mult îi iubeşte pe cei cărora se roagă la el.

Moş Nicolae toceşte multe încălţări

Moş Nicolae sau Sânicoară, cum mai este el numit în Ardeal, aduce daruri copiilor cuminţi şi îi pedepseşte pe cei obraznici, lăsându-le în ghetuţe o nuieluşă. Acest sfânt al copiilor este sărbătorit în toată Europa. În Germania şi Polonia, copii deghizaţi în episcopi cer pomană pentru săraci. În Ţările-de-Jos şi în Belgia, se crede că Sfântul Nicolae vine cu vaporul din Spania şi împarte cadouri, umblând cu un cal alb. Copiilor li se aruncă bomboane şi cadouri prin uşă, iar cei mici lasă morcovi şi fân pentru calul Sfântului. În Rusia, dar şi la noi, femeile obişnuiau de ziua Sfântului să ducă papuci la biserică, iar de praznicul sfântului, toată lumea dăruia pantofi şi ghete, pentru că Moşul toceşte multe încălţări în călătoriile lui şi are nevoie de altele noi.

Cum l-a salvat Sfântul Nicolae pe Mihai Viteazul

În Biserica Sfântul Gheorghe Nou, se află mâna dreaptă a Sfântului Nicolae. Moaştele au fost aduse în 1599 din Bari, locul în care se odihneşte sfântul. Au fost dăruite de către arhiepiscopul din Bari domnitorului Mihai Viteazul. Legenda spune că un prinţ pe nume Alexandru cel Rău l-a condamnat la moarte pe Mihai Viteazul, de teamă că îi va lua tronul. Înainte de a fi omorât, Mihai a cerut să fie lăsat să se roage la icoana Sfântului Nicolae. Ultima dorinţă i-a fost îndeplinită şi s-a rugat sfântului din adâncul inimii să-l scape de la moarte. Ajungând la locul execuţiei, călăul, un fost slujitor al domnitorului, a aruncat toporul şi a fugit. Prinţul Alexandru a fost nevoit să-i cruţe viaţa lui Mihai. Devenit un conducător cu adevărat viteaz, apărător al creştinătăţii şi al neamului, Mihai Viteazul a primit de la arhiepiscopul de Bari relicva sfântă. În semn de recunoştinţă, domnitorul a trimis două pungi cu monede de aur, în chip de donaţie pentru Bazilica Sf. Nicolae din Bari. Se spune că Mihai a purtat relicva sfântă la piept, peste inimă, în bătălia de la Călugăreni, pe 23 august 1595.

Aşa arăta Sfântul Nicolae

Oamenii de ştiinţă   au reconstruit chipul marelui Sfânt Nicolae, după moaştele sale din Bari. Tehnologia modernă i-a permis profesorului Luigi Martino să obţină imaginea chipului acestui ierarh şi, spre uimirea tuturor, înfăţişarea lui corespunde perfect cu reprezentările din icoane. După construcţia craniului şi schelet, Sfântul Nicolae aparţinea tipului mediteranean caucazian, cu o statură medie (1,67 m) şi un ten închis. Acesta avea frunte înaltă, nas acvilin, pomeţi şi bărbie proeminente. Studiul antropologic al relicvelor demonstrează că sfântul nu a mâncat carne, ci doar vegetale. Articulaţiile sfântului sunt deteriorate, coloana vertebrală şi oasele de la piept confirmă tortura la care a fost supus în închisoare, timp de doi ani.

Sfântul Nicolae, meteorolog şi astronom

Sfântul Nicolae e foarte iubit de români şi apare în multe credinţe şi superstiţii. Cum ziua Sfântului cade aproape de sfârşitul anului, şi l-au închipuit ca pe un sfânt bătrân, cu barbă mare, albă. Când îşi scutură barba, aduce zăpadă. Dacă e un decembrie fără zăpadă, oamenii glumesc şi spun că a întinerit Moş Neculai. După cum e în această zi, bătrânii ştiutori prevedeau cât de lungă va fi iarna. Ei le spuneau nepoţilor că dacă Moş Nicolae aduce zăpadă, iarna va fi scurtă, o va alunga Sfântul Ioan, pe 7 ianuarie. Dacă nu este zăpadă, atunci iarna va fi lungă. Tot în această zi se pun crenguţe de măr în apă. Dacă înfloresc până la Anul Nou, anul care vine va fi roditor. Din această crenguţă înflorită se făcea sorcova pentru prima zi a anului. Străbunicii noştri au mai observat că, nu mult după sărbătoarea Sfântului Nicolae, ziua începe din nou să crească. Aceasta pentru că, după calendarul vechi, Sfântul Nicolae cădea pe 19 decembrie, adică foarte aproape de solstiţiul de iarnă, când într-adevăr începe să crească ziua. Oamenii au mai observat că soarele nu răsare întotdeauna în acelaşi loc, ci în locuri diferite între est şi sud. În această zi, spuneau bătrânii cei înţelepţi, soarele răsare la miazăzi şi începând cu această dată, alungat de Sfânt, începe să răsară tot mai spre miazănoapte. Sfântul Nicolae păzeşte soarele la miazăzi, ca să nu-i permită Soarelui să fugă, îngrozit de răutăţile pe care le vede ziua pe pământ. O veche credinţă spune că Sfântul Nicolae, fiind bătrân, ar putea să scape Soarele, şi atunci va fi sfârşitul lumii. Se spune că cei care au aşteptat, în noaptea Sfântului Vasile, să vadă cum se deschid cerurile, l-au văzut pe Sfântul Nicolae stând în stânga Domnului, aşezat la masa raiului. Ţăranii români credeau că este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu!