AcasăStiri BrasovVideo. Accident mortal pe DN 1, în Predeal

Video. Accident mortal pe DN 1, în Predeal

- Advertisement -

O femeie în vârstă de 60 de ani, din Covasna, a murit vineri, 13 noiembrie, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, în zona localității Predeal. Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, autoturismul condus de aceasta a pătruns pe contrasens și a intrat frontal într-un autobuz.

- Advertisement -

„Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier efectuează activități de cercetare, după ce în această după-amiază, 13 noiembrie, în jurul orei 15:20, pe DN 1, în zona localității Predeal, a avut loc un accident rutier grav”, transmite IPJ Brașov într-un comunicat.
Potrivit primelor informații, autoturismul care se deplasa spre Brașov a intrat pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un autobuz. Polițiștii urmează să stabilească de ce șoferița a ajuns pe sensul opus.

„Din nefericire, în urma impactului, conducătoarea autoturismului, o femeie de 60 de ani, din județul Covasna, care se afla singură în vehicul, a suferit leziuni incompatibile cu viața, pentru care echipajele medicale, sosite la fața locului, au declarat decesul acesteia.”

https://www.facebook.com/reel/1956603451977296

- Advertisement -

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, dosar aflat în coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a fi stabilite toate aspectele care au dus la producerea accidentului.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE