19.7 C
Braşov
AcasăComunicateMobilitate electrică – soluția de viitor în zonele urbane!

Mobilitate electrică – soluția de viitor în zonele urbane!

Rezultatele proiectului E-MOB sunt utilizate în redactarea ghidurilor solicitantului destinate proiectelor ce vizează mobilitatea urbană durabilă în cadrul POR Centru 2021-2027

- Advertisement -

Proiectul E-MOB: ”Acțiuni integrate pentru creșterea e-Mobilității în Regiunile din Europa”, în cadrul căruia Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru este – din luna august 2019 – membră a consorțiului care implementează proiectul, se apropie de finalul primei faze de implementare. Prima fază a cuprins activități de învățare la nivel inter- și intra-regional, bazate pe schimburi de experiență și cunoștințe.

Cea de-a doua fază de implementare a proiectului, va dura 12 luni și va fi dedicată monitorizării punerii în aplicare a planurilor de acțiune, realizate în prima fază. Pentru a încuraja implementarea planurilor de acțiune partenerii vor organiza evenimente de instruire dedicate actorilor locali/regionali și membrilor grupurilor de lucru.

”Planul de acțiune propus de ADR Centru în cadrul proiectului, vizează înființarea un grup tematic de lucru, care va cuprinde experți din domeniul mobilității electrice, pentru a facilita schimbul de informații privind utilizarea vehiculelor electrice de transport public. Grupul de lucru va acționa ca o platformă pentru transferul de cunoștințe pentru împărtășirea bunelor practici, a noilor concepte operaționale și a noilor tehnologii, bazate pe biblioteci și ateliere interactive. Pe baza cunoștințelor acumulate, acest grup de lucru de la nivelul Regiunii Centru se va implica în proiectarea ghidurilor pentru viitoarele apeluri ale Programului Operațional Regional CENTRU 2021-2027 și a altor documente tehnice pentru dezvoltarea transportului public electric”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

- Advertisement -

Grupul de lucru va trebui să răspundă și la două provocări identificate pe parcursul implementării proiectului E-MOB. Prima provocare identificată este îmbunătățirea vehiculelor electrice din transport public. Ele ridică o serie de provocări Autorităților și Operatorilor de Transport Public, în privința identificării corecte a autonomiei necesare și a dotărilor cu care vin autobuzele, inclusiv în corelarea vehiculelor electrice provenite de la mai mulți producători și modalitățile adecvate de integrare a acestora în rețeaua de transport publică a orașului sau a zonei urbane funcționale și operarea concomitentă a vehiculelor alimentate cu combustibili fosili și electricitate. ”Pentru că s-au realizat progrese în achiziționarea de autobuze electrice la nivelul primăriilor din regiunea noastră, asta ne duce la a doua provocare pe care am identificat-o, respectiv capacitatea rețelelor electrice. Rețeaua de transformatoare electrice reprezintă o provocare strategică atunci când vine vorba de asigurarea unei bune capacități de încărcare a rețelei electrice dintr-un anumit cartier, oraș și chiar regiune”, a adăugat domnul Simion Crețu.


Instrumentul politic

Proiectul a început în 2019, de aceea instrument politic vizat pentru a fi îmbunătățit a fost Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de Investiții 4.1 Promovarea strategiilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritoriu, în particular zone urbane, inclusiv promovarea planurilor sustenabile de mobilitate urbană și a unor măsuri relevante pentru atenuarea adaptărilor. Pe măsură ce timpul a trecut, proiectul a avansat și eforturile au fost transferate în vederea integrării lecțiilor învățate în noul program: Program Operațional Regional – Centru 2021 – 2027, Prioritatea 4, O regiune cu mobilitate urbană durabilă – Promovarea mobilității urbane multimodale durabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon.

Lecții învățate

Bunele practici și rezultatele E-MOB au fost și sunt utilizate în acest moment pentru redactarea ghidurilor solicitantului destinate proiectelor ce vizează mobilitatea urbană durabilă, în special electro-mobilitatea, în cadrul POR Centru 2021-2027.

Elemente fundamentale din viitorul ghid al solicitantului: *Investițiile în coridoarele verzi de mobilitate, vizează acele axe rutiere care cuprind cel puțin două elemente din cele trei, banda dedicata TPU (transport public urban), pistă de biciclete, traseu pietonal, fundamentate de planul de mobilitate urbană durabilă. *Pe lângă investițiile în vehicule electrice pentru transportul public urban, încurajam și introducerea sistemelor de închiriere / încărcare a bicicletelor electrice, evident corelate cu investițiile în dezvoltarea pistelor dedicate. *Toate sistemele de tip Park&Ride vor avea obligatoriu minim o stație dublă de încărcare electrică pentru autoturisme, și vor trebui să fie conectate cu sistemul TPU sau de bike sharing.

Despre Interreg Europe

Programul INTERREG EUROPE urmărește îmbunătățirea punerii în aplicare a politicilor și programelor de dezvoltare regională, în principal a celor care au în vedere investiții pentru creștere economică și a locurilor de muncă și, după caz, a celor de cooperare teritorială europeană, prin promovarea schimbului de experiență și a învățării de noi politici de către actorii de interes regional. Pentru perioada 2014-2020, programul a avut un buget total de 359 de milioane de euro, din care 322,4 milioane de euro au fost alocate proiectelor de cooperare interregională, restul fiind defalcat pentru platforme de învățare de politici publice (15,3 milioane de euro) și asistență tehnică (21,3 milioane euro). Acest program va continua și în perioada 2021-2027, susținând cooperarea interregională în Europa.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE