3.6 C
Braşov
AcasăNationalDin 18 octombrie se pot depune cererile pentru ajutorul la încălzire şi...

Din 18 octombrie se pot depune cererile pentru ajutorul la încălzire şi suplimentul pentru energie

Consumatorii vulnerabili de energie vor fi sprijiniţi şi în acest sezon rece să îşi plătească facturile la încălzire. Direcţia de Asistență Socială Braşov a anunţat că au fost aprobate normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 226/2021 ce stabileşte măsurile de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, iar din 18 octombrie instituţia va primi şi dosarele celor interesaţi de aceste facilităţi. În baza acestui act normativ, consumatorii vulnerabili de energie vor putea beneficia, ca şi în anii precedenţi, de ajutor pentru încălzire pe perioada 01 noiembrie 2021-31 martie 2022. În plus, ei vor putea primi acum şi un aşa-numit supliment pentru energie, care se acordă pe toată perioada anului, pentru acoperirea integrală sau, după caz, a unei părţi din cheltuielile cu încălzirea locuinţei.

Ajutorul la încălzire diferă în funcţie de venituri şi de tipul de energie utilizat

Ajutoarele pentru încălzire şi suplimentul pentru energie se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure. Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure. Tot în funcţie de cuantumul acestui venit se stabileşte şi suma exactă pe care o va primi fiecare solicitant. Astfel, pentru familiile care folosesc gaze naturale pentru încălzirea locuinţei, cuantumul ajutorului este cuprins între 25 şi 250 de lei pe lună, în perioada sezonului rece. În cazul în care un solicitant foloseşte energia electrică pentru încălzirea locuinţei, el poate primi un sprijin cuprins între 50 şi 500 de lei, iar dacă foloseşte combustibili solizi şi/sau petrolieri, poate fi sprijinit cu o sumă cuprinsă între 32 şi 320 de lei. Pentru consumatorii care utilizează reţele de încălzire în sistem centralizat, ajutorul constă într-o reducere cuprinsă între 10% şi 100% din valoarea facturii lunare la încălzire. Procentul va fi stabilit tot în funcţie de venitul mediu pe membru de familie.

Suplimentul pentru energie se acordă pe toată perioada anului

Suplimentul pentru energie- care se va acorda lunar pe toată perioada anului, ca o facilitate la plata facturilor de energie, este cuprins între 10 şi 30 de lei. El diferă, ca şi cuantum, în funcţie de tipul de energie folosit în fiecare locuinţă. Astfel, consumatorii vulnerabili care utilizează energia electrică, pot beneficia de un supliment de 30 de lei pe lună, cei care folosesc gaze naturale sau energie termică – 10 lei pe lună, iar cei care folosesc combustibili solizi sau petrolieri – 20 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE