0.5 C
Braşov
AcasăNationalOrban, despre desemnarea lui Cîțu premier dacă trece moțiunea: Ar fi tupeu...

Orban, despre desemnarea lui Cîțu premier dacă trece moțiunea: Ar fi tupeu maxim. Este o ipoteză care nu stă în picioare

Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, nu crede că e posibil ca, în cazul în care moţiunea de cenzură iniţiată de PSD va trece în Parlament, Florin Cîţu să fie nominalizat din nou premier. Orban spune că ar fi „tupeu maxim” o astfel de desemnare, iar pentru nominalizarea pe această funcţie trebuie convocat Consiliul Naţional al partidului. Întrebat ce ar însemna dacă, în cazul în care moţiunea de cenzură va trece, preşedintele Klaus Iohannis îl va nominaliza tot pe Florin Cîţu în funcţia de premier, Orban a spus: „Asta ar fi tupeu maxim să vii cu Florin Cîţu”.
„Tupeu din partea celor care ar urma să ia o astfel de decizie. Conform statutului partidului, nominalizarea candidatului de premier este făcută de Consiliul Naţional al partidului. Preşedintele desemnează candidatul care este propus de partidul care îşi propune formarea unei majorităţi parlamentare”, a explicat Ludovic Orban, întrebat dacă se referă la preşedintele Klaus Iohannis. Chestionat dacă el ar vota un nou guvern cu Florin Cîţu premier, dacă se va face această nominalizare, Orban a afirmat că nu crede că este posibil aşa ceva. „Este o ipoteză care nu stă în picioare. (…) Nu pot să cred că se va veni cu o astfel de propunere. Nu va fi susţinută de cei cu care putem să obţinem majoritatea parlamentară. Dacă cei din conducerea partidului vor încerca vreun blat, o înţelegere pe faţă cu PSD, eu mă desolidarizez complet şi nu voi participa la această înţelegere cu PSD. Cu siguranţă, va trebui convocat Consiliul Naţional pentru desemnarea unui nou premier. Cu siguranţă, această convocare nu poate fi făcută până nu se află deznodământul moţiunii de cenzură”, a adăugat el, potrivit Agerpres. Legat de posibilitatea ca PNL să nu vină, în primă instanţă, cu o propunere de premier şi să lase celelalte partide, Orban a spus: „Nu pot să cred aşa ceva. În campania electorală domnul Cîţu şi susţinătorii domniei sale din interiorul PNL au promis opt ani de guvernare, după aceea au redus la patru ani. Să aduc aminte discursul preşedintelui care a spus că nu există niciun motiv de demisie şi Cîţu va fi premier până la finalul mandatului”.

Orban: Criza politică este provocată de deciziile intempestive luate de Florin Cîţu

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reiterat că actuala criză politică este provocată de deciziile premierului Florin Cîţu, iar el şi susţinătorii săi nu au nicio contribuţie.
„Vreau din nou să accentuez această idee: să nu cumva să-şi imagineze cineva, datorită manipulărilor susţinătorilor lui Cîţu, că, în cazul în care va pica Guvernul Cîţu, eu sau alţi colegi de ai mei care mă susţin avem vreo contribuţie. Criza politică este provocată de deciziile intempestive, neanunţate, fără consultarea partidului, luate de Florin Cîţu şi, dacă va pica, va pica din cauza lui şi din cauza greşelilor politice grave pe care le-a făcut ca şi premier”, a transmis Orban.
El a atras atenţia liberalilor legat de posibilitatea ca PNL să vină cu o propunere de premier intermediară care să pice în Parlament şi apoi să revină cu Florin Cîţu pentru această funcţie că există condiţiile politice care să ducă la alegeri anticipate.
„Vreau să atrag atenţia colegilor mei din partid că pentru prima oară există condiţiile politice parlamentare care pot să ducă la alegeri anticipate. La ora actuală, cu excepţia PNL, care a scăzut drastic în ultimele trei luni, celelalte formaţiuni politice care în momentul de faţă anunţă susţinerea pentru moţiunea de cenzură toate înregistrează în sondajele de opinie scoruri mai bune decât scorurile pe care le-au înregistrat pe 6 decembrie şi este posibil să-şi dorească alegeri anticipate. Pentru prima oară există cu adevărat condiţiile politice parlamentare care să poată să ducă la anticipate. Dacă se joacă cu focul pe ideea unor desemnări a unor premieri care să nu aibă capacitatea să formeze majoritate parlamentară există riscul major să se perpetueze criza şi să se ajungă la alegeri anticipate. Soluţia pe care am susţinut-o încă dinainte de Congres este o soluţie foarte simplă şi foarte clară: refacerea coaliţiei de guvernare”, a indicat Ludovic Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE