11.6 C
Braşov
AcasăStiri BrasovTentativă de omor în Brașov

Tentativă de omor în Brașov

Un brașovean în vârstă de 47 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă la omor, după ce a înjunghiat un alt bărbat, în urma unui conflict spontan iscat „la bere”, pe str. Zizinului din municipiul Brașov. Incidentul violent a avut loc sâmbătă seară, în jurul orelor 21.00, iar inculpatul a fost arestat preventiv a doua zi, după 24 de
ore de reținere. Din câte se pare, cei doi bărbați se aflau, alături de alte persoane, la bere în fața blocului, când s-au luat la ceartă, pe fondul consumului de alcool, iar victima l-ar fi bruscat pe O.V.M.. Enervat, acesta din urmă s-a dus până acasă, a luat un cuțit cu lama de aproximativ 10 centimetri și s-a întors în fața blocului, unde l-a
înjunghiat pe adversarul său, cu vreo 10 ani mai tânăr, provocându-i leziuni grave.
„I-a perforat o coastă, în partea stângă, în zona toracelui, iar lama cuțitului i-a secționat un plămân, motiv pentru care a fost nevoie să intervină salvarea, iar victima a fost transportată de urgență la spital, dar acum este stabilizată și are o evoluție bună”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, Claudiu Constantin Sandu. Potrivit acestuia, inculpatul a fost dezarmat de către martori, care au și sunat la 112. A fost găsit și cuțitul la fața locului. Astfel, în baza probelor din caz, inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ieri a fost propus spre arestare preventivă, la Tribunalul Brașov, unde s-a admis emiterea mandatului, pentru 30 de zile. Decizia instanței poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE