0.5 C
Braşov
AcasăStiri Brasov525 lei lunar pentru copiii care nu au loc în creșele de...

525 lei lunar pentru copiii care nu au loc în creșele de stat: 28 de familii din Braşov au solicitat sprijin pentru achitarea serviciilor de educaţie timpurie

l 16 au primit, dar mai sunt fonduri!

Deocamdată doar 28 de familii din Brașov au solicitat acordarea ajutorului social pentru serviciile educaționale prestate de o unitate de educație timpurie antepreșcolară privată și a indemnizației pentru creșterea nepotului. Potrivit reprezentanților Municipalității, din cele 28 de cereri, 22 vizează ajutorul acordat bunicilor pentru creșterea copiilor. După analiza respectării criteriilor prevăzute de hotărârea de consiliu local, ajutorul a fost acordat unui număr de 13 solicitanți. Pentru sprijinul acordat părinților care și-au dat copiii la creșe private au fost depuse 6 solicitări, dintre care 3 îndeplineau condițiile legale.

Ajutorul financiar se acordă numai pentru copii care nu sunt înscrişi la creşă

Sprijinul financiar este în cuantum de 525 de lei, atât pentru părinții care își duc copiii într-o creșă privată, cât și pentru cei ai căror copii stau cu bunicii. Reamintim că de ajutorul financiar pentru plata creșei private pot beneficia părinții/părintele la care copilul locuieşte în mod statornic; persoana care are calitatea de reprezentant legal al copilului şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia; persoana desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor. Acordarea ajutorului financiar se efectuează numai pentru copilul care nu este înscris la creşă în sistem public. Pentru a beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor educaționale prestate de o creșă privată trebuie îndeplinite o serie de condiții, printre care beneficiarii să aibă domiciliul stabil în Municipiul Brașov; copilul aflat în întreținere, pentru care se solicită ajutorul financiar, să fie înscris la o creșă cu sediul în municipiul Brașov, în sistem privat; părinții/persoanele care se ocupă de îngrijirea copiilor să nu aibă datorii față de bugetul local; părinții/persoanele care se ocupă de îngrijirea copiilor să fie angajați cu contract individual de muncă ori în baza unui raport de serviciu, să desfășoare activităţi independente, să obţină venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură sau piscicultură ori să exercite o funcţie de demnitate publică sau asimilată.

Bunicii trebuie să aibă o stare de sănătate corespunzătoare îngrijirii copiilor

În cazul indemnizației pentru bunici, condiția este ca și aceștia să aibă domiciliul în Municipiul Brașov și să aibă o stare de sănătate corespunzătoare îngrijirii nepotului/nepoților. Ajutorul financiar pentru copiii care frecventează creșele private și indemnizația pentru bunici se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani. În situaţia în care copilul împlineşte vârsta de 3 ani în timpul anului şcolar, ajutorul financiar se va acorda până la finalizarea anului şcolar, însă nu mai mult de împlinirea vârstei de 4 ani. Cererile se primesc în continuare la Direcția de Asistență Socială Brașov (DAS) din Brașov, Strada Panselelor, nr. 23, sau pe e-mail dasbv@dasbv.ro. Acordarea dreptului se stabilește începând cu luna următoare depunerii cererii. Pentru mai multe informații puteți suna la numărul de telefon: 0368-469995/ interior 4 sau 0746217986. „Îi invităm pe toți brașovenii care se află în această situație să depună, cât mai repede, documentele necesare la Direcția de Asistență Socială, pentru a beneficia de acest ajutor financiar. Acest drept, pentru plata serviciilor educaționale prestate de o unitate de educație timpurie antepreșcolară și acordarea unei indemnizații bunicilor destinată pentru creșterea nepotului/ nepoților, se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii, dacă beneficiarul îndeplineşte criteriile de eligibilitate. Scopul acestui sprijin este de a susține brașovenii ai căror copii nu frecventează creșele administrate de Municipalitate“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE