3.1 C
Braşov
AcasăSportVolei. S-a născut Asociația Clubul Sportiv Vulturii Brașov. Se conturează...

Volei. S-a născut Asociația Clubul Sportiv Vulturii Brașov. Se conturează lotul de jucători

Voleiul masculin renaște la Brașov. Proiectul anunțat săptămâna trecută, cel al înființării unui club de volei la Brașov, prinde contur. Noul club de volei, Asociația Clubul Sportiv Vulturii Brașov, a obținut rezervarea de nume la Ministerul Justiției. Din conducerea clubului fac parte Iulian Stoian (președinte), Răzvan Burlacu (secretar general ) și Nelu Turcu (vicepreședinte). „Am avut mai multe variante de nume, dar până la urmă am ales Asociația Clubul Sportiv Vulturii Brașov“, a spus președintele Iulian Stoian. Oficialii clubului au început selecțiile pentru formarea lotului și după două trialuri s-au demarat negocierile cu 9 voleibaliști: Sebastian Chebac, Tiberiu Iacob, Matei Platon, Mario Rotărescu, Ștefan Avăsiloaie (toți de la CSS Botoșani), Tudor Constantinescu ( CSS București), dar și brașovenii Bogdan Preda, Victor Tîrcavu și Giani Albu, care în sezonul trecut au jucat în Divizia A 1 cu CSU Brașov. „Cu acești jucători am demarat negocierile, dar mai avem un trial în care vom mai testa jucători.
Până la sfârșitul acestei luni vrem să clarificăm situația lotului. Mai vrem să mai aducem 3-4 jucători, astfel că vom continua selecțiile“, a spus Stoian. ACS Vulturii Brașov va fi afiliată la FR de volei, iar echipa va putea fi înscrisă în Divizia A 2.
Citește și
https://www.monitorulexpres.ro/2021/05/28/voleiul-renaste-brasovulmo-va-avea-o-echipa-in-divizia-a-2-in-trei-ani-atacam-europa/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE