-0.3 C
Braşov
AcasăInternationalStudiu realizat în toate țările UE: Principala cauză a antivaccinismului este consumul...

Studiu realizat în toate țările UE: Principala cauză a antivaccinismului este consumul de informații din rețelele sociale

l Bulgarii, cei mai reticenți

Mai mult de un sfert din cetățenii adulți ai Uniunii Europene nu va accepta vaccinul anti-Covid, arată un studiu realizat la nivel european de Eurofound și dat publicității joi. Rezultatele acestuia sugerează o legătură puternică între respingerea vaccinării și consumul de social media, mai ales atunci când social media reprezintă principala sursă de informare a cetățenilor, notează Reuters. „Din păcate, aceste date arată un eșec al comunicării convingătoare și clare despre eficacitatea vaccinurilor și siguranța oferită de acestea”, a spus Daphne Ahrendt, manager cercetător la Eurofound, citată de Reuters. Bulgarii sunt cei mai reticenți în acceptarea vaccinării, cu 67% dintre adulți declarând că este foarte puțin probabil să se imunizeze. În Irlanda, doar 10% dintre adulți au spus că nu se vor vaccina împotriva Covid.

Cercetarea a scos la iveală o diferență uriașă între țările din Est și cele din Vestul Europei în privința dorinței de vaccinare anti-Covid

Cercetarea a descoperit că există pe acest subiect o diviziune între Estul și Vestul Europei. Cu excepția Franței și a Austriei, intenția de vaccinare este peste 60% în toate țările vestice, cu țările nordice și mediteraneene având chiar procente și mai mari. Dorința de imunizare în țările membre din Est este mult mai scăzută, mergând de la 59% în România la 33% în Bulgaria.
Cea mai mare influență asupra scepticismului cetățenilor în fața vaccinului o are timpul petrecut în rețelele sociale și, de asemenea, ce tip de media este folosită mai mult. 40% dintre cei care folosesc rețelele sociale ca sursă principală de informare nu doresc să se vaccineze.
Între cei care folosesc media tradiționale, inclusiv presa, radio-ul și televiziunea ca sursă principală de informare, numai 18% dintre cei care au participat la cercetare s-au declarat vaccino-sceptici. Același studiu a relevat și faptul că studenții, angajații și pensionarii sunt mai puțin reticenți în fața vaccinării decât alte categorii sociale, în timp ce 39% dintre cei care sunt șomeri și cei care sunt bolnavi cronic sau au dizabilități s-au declarat mai ezitanți. Studiul s-a desfășurat în perioada februarie-martie 2021 în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

10 dintre infectările COVID confirmate în România la cetățeni indieni sunt cu una dintre variantele care au generat situația actuală din India. Până ieri, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a susținut că tulpina descoperită nu este asociată cu situația dramatică din India,care a fost catalogată de Marea Britanie în categoria variantelor care determină îngrijorare. INSP argumentează că până acum a susținut că respectivele cazuri sunt cu o variantă care „diferă de cea care a stat la baza situației epidemiologice din India”, pe baza informațiilor existente la momentul respectiv. Versiunea prezentă în cele zece cazuri descoperite în România (B.1.617.2) „a apărut ca varianta dominantă care circulă în India de o perioadă de opt săptămâni în care numărul cazurilor și al deceselor SARS-CoV-2 au crescut dramatic în contextul adunărilor mari, al relaxării măsurilor non-farmaceutice și al ratei de acoperire vaccinală redusă”, se arată într-un document elaborat de centrul European Pentru Controlul Bolilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE