0.3 C
Braşov
AcasăNationalDispare masca la exterior: De sâmbătă, primul pas mare spre normalitate!

Dispare masca la exterior: De sâmbătă, primul pas mare spre normalitate!

l Nu mai e carantină de noapte

Președintele Klaus Iohannis a anunțat ieri că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc chiar în acest weekend. Este vorba despre renunțarea la masca de protecție în aer liber, cu câteva excepții, și la restricțiile de circulație pe timp de noapte.
„Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare, care cuprinde întreaga perioadă de vară, ne pregătim de relaxare. Dar nu vrem să relaxăm în iunie, ca să revenim la restricții în august. Vom avea o relaxare pas cu pas, relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare”, a spus Klaus Iohannis.
Primul punct din calendarul de relaxare este sâmbătă 15 mai, când se va renunța la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice exterioare, cu câteva excepții – zone aglomerate precum târguri, piețe sau stațiile pentru transportul în comun. De sâmbătă sunt ridicate restricțiile de circulație pe timp de noapte și agenții comerciali vor reveni la programul normal. „Tot din acest weekend, activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, cu spectatori. În interior vom avea de asemenea relaxări care încep, majoritatea, din 1 iunie, când va crește capacitatea de cazare, capacitatea de servire în restaurante”, a mai spus Iohannis.

De la 1 iunie, liber la nunți și botezuri, fără restricții pentru vaccinați

Președintele a confirmat că de la 1 iunie, vor putea fi organizate nunți, botezuri sau mese festive în exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu cel mult 50 de persoane. Numărul acestora va creşte gradual de la 1 iulie şi 1 august.
„Dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi. Mai concret dacă pe 15 iulie cineva vrea să organizeze o nuntă și garantează că toți participanții sunt vaccinați nu se mai aplică restricționarea la un număr de 70 de persoane”, a mai spus președintele.
„Campania de vaccinare a prins viteză, am parcurs deja un drum lung, însă e nevoie de mai mult. Dacă vrem să ieșim din pandemie trebuie să ne vaccinăm”, a adăugat el. „Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Aşa de simplu este”, a continuat Iohannis.

Școlile mențin restricțiile ”colorate”

„În ceea ce privește funcționarea școlilor, păstrăm normele care țin de rata de incidență. E previzibil ca majoritatea localităților să intre în scenariul verde și majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Deci la școli se aplică normele de până acum. E foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală și e foarte de dorit să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați”, a mai spus șeful statului.
Astăzi va avea loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, urmată de o ședință de Guvern, pentru aprobarea calendarului măsurilor de relaxare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE