-0.3 C
Braşov
AcasăStiri BrasovCenuşăreasa din Braşov: Fabuloasa poveste a prințesei din Homorod

Cenuşăreasa din Braşov: Fabuloasa poveste a prințesei din Homorod

Pe strada Nieder, nu departe de râu, la marginea satului săsesc Hamruden (Homorod), se află o casă modestă. Pentru istoria Homorodului, casa de la numărul 46 are o importanţă deosebită. Aici s-a născut, la 17 octombrie 1832, Anne Simonis. Cea care avea să devină soţia unui general otoman, prima doamnă a Bucureştiului, pianistă şi compozitoare apreciată în marile capitale europene.

Anne, pianistă de la 11 ani

Povestea Annei aminteşte de „1001 de nopţi“. Chiar dacă mai mulţi istorici şi scriitori, sârbi, români sau maghiari au scris despre fabuloasa ei biografie, iar compoziţiile ei sunt încă cântate în concerte, braşovenii nu ştiu prea multe despre „Prinţesa din Homorod”. Cel care a reuşit să păstreze mai multe scrisori ale Annei, vechi de peste 150 de ani, a fost nepotul ei, Martin Binder din Rupea. Cu ajutorul lor s-au putut reconstitui mai multe detalii biografice. Annchen, cum i se spunea Annei acasă, era ultima ultima născută dintr-o familiie obişnuită de saşi. Georg Simonis şi Katharina, născută Hallas, au avut şapte copii. Georg era solist la biserică. Anne i-a moştenit talentul muzical. Fratele mai mare, Getz, era organist în sat. El o învăţa să cânte la pian. Saşii din Homorod o ascultau pe Anne cântând la slujbe încă de la vârsta de 11 ani.

La marginea satului săsesc Homorod încă se află casa în care s-a născut prinţesa otomană


Getz, profesor la institutul pentru demoazele

     Într-o zi, Getz a fost surprins în patul unei săsoaice căsătorite, chiar de soţul acesteia. Gelos, încornoratul l-a luat la bătaie. Vestea s-a dus în tot satul. La sfatul preotului, ca să facă uitat scandalul, Getz a părăsit locurile natale. Fratele Anei a plecat la Bucureşti să-şi câştige existenţa dând lecţii de pian copiilor boierilor Slătineanu şi Poenaru. Ajunge profesor la „Institutul pentru demoazele Manolotti”, unde erau educate fetele din familiile avute, şi este invitat de domnitorul Gheorghe Bibescu s-o înveţe pe soţia sa câteva melodii. Georg reuşeşte să obţină o bursă pentru sora sa la Institutul de fete „Manolotti“. La nici 14 ani împliniţi, Anne ajunge să urmeze cursurile institutului bucureştean. Ana şi Getz au fost găzduiţi la o familie originară tot din Transilvania. Soţii Binder, saşi de condiţie modestă, de confesiune evanghelică, erau înrudiţi cu familia Simonis.

Bucureştiul sub dublă ocupaţie

În anul 1848, în Valahia – neunită încă cu Moldova într-un singur principat – s-a declanşat o revoluţie după moda pariziană, iar la sfârşitul lui iunie principele Gheorghe Bibescu a părăsit capitala şi a fost instalat un guvern provizoriu. Cele două ţări române, aflate sub dublul protectorat al Porţii Otomane şi Rusiei, sunt invadate. Primii care intră în Bucureşti sunt otomanii conduşi de Omer Paşa. Iar la scurt timp, trupele generalului rus Aleksei Nikolaevici Luders. După înăbuşirea Revoluţiei, Bucureştiul a rămas, timp de trei ani, sub ocupaţia trupelor turceşti şi ruseşti, care au împărţit oraşul în două zone de administrare.

S-a împiedicat în faţa generalului

Pompierii căpitanului Zăgănescu au opus o rezistenţă eroică în 13 septembrie 1848, în celebra bătălie de la Dealul Spirii. Victorioase, trupele turceşti se regrupează şi în sunetul Tubulhanalei – muzica militară – în pas cadenţat intră în oraş. În frunte, pe un falnic cal alb, cu mâna stângă sprijinită pe mânerul săbiei, Omer Efendi–Paşa. Are 42 de ani şi este unul din cei mai cunoscuţi generali turci. Generalul încruntat, cu gândul la ce avea să urmeze după ocuparea Bucureştiului, este gata să fie răsturnat în colbul uliţei. O elevă care alerga să vadă alaiul s-a împiedicat şi a ţipat. Speriat, calul se ridică în două picioare, iar Omer-Paşa abia se ţinu în şa. Aşa începe descrierea întâlnirii dintre Ana şi generalul otoman, povestită de istoricul Eugen Şendrea în volumul „Istoria pe placul tuturor”. Garda face cerc în jurul generalului Omer, de teama unui atentat. Profesoarele şi elevele privesc cu spaimă scena. De jos, se ridică tânăra Ana Simionis. Aranjându-şi rochia, privi nevinovată la paşă şi duse un deget la gură. Omer se lumină la faţă şi zâmbi. Îi reţinu şi gestul, dar şi ochii mari, albaştri.

Portret în creion al generalului Omer, realizat de pictorul braşovean Constantin Lecca


Ca în povestea Cenuşăresei

Noul comandant al armatei de ocupaţie se acomodă imediat cu viaţa din Bucureşti. Marii boieri căutară să-l atragă pe Omer în cercul lor. Într-o după-amiază de mai, negustorul Chiriac Polizu îi ceru lui Getz Simionis să susţină un recital de pian „cum nu s-a mai auzit” la Bucureşti, pe care-l va dedica Excelenţei sale, Omer-Paşa. Festivitatea avu loc chiar în incinta Palatului Domnesc, unde era prezentă întreaga protipendadă. Anne află de recital şi-şi imploră fratele să o ia cu el. Recitalul a fost de excepţie, Getz cântând la pian, cu mult patos, o sonată de Beethoven. Omer părea absorbit de acordurile pianului, dar ochiul său de militar observă faldurile unei draperii mişcându-se. Nu spuse nimic gărzilor şi la terminarea piesei se ridică, prefăcându-se că felicită pianistul. Dintr-o singură mişcare, şi-a scos pumnalul de la brâu  şi a dat la o parte perdeaua. Surpriză! În spatele draperiei, aceeaşi ochi albaştrii îl priveau speriaţi. Getz a explicat că este sora lui, care, fără să aibă invitaţie, ţinuse să asiste la concert. Spre mirarea tuturor, Omer zâmbi şi îi oferi braţul Annei, aşezând-o în jilţul din dreapta sa. Terminându-se concertul, curtenitor, a condus-o  până la trăsură, unde, înconjurat de ofiţeri cu săbiile scoase pentru onor, a însoţit-o până acasă.

Un paşă îndrăgostit

Doar la câteva zile, Omer o invită pe Anne, la dejun, în reşedinţa sa. Ca pretext, a anunţat-o că doreşte să o angajeze educatoare pentru fiica sa, Emineh, pe care o adusese la Bucureşti împreună cu mama sa, una dintre soţiile sale. A fost uşor să se înţeleagă. De origine sârbo-croată, născut tot în Imperiul Austro-Ungar, convertit la maturitate la islamism, Omer ştia, la fel ca Annne, foarte bine limbile germană şi maghiară. Spre încântarea lui, fata cântă la pian. Temutul militar era deja îndrăgostit până peste urechi de tânăra de numai 17 ani. Îl chemă pe Getz şi-i destăinui că doreşte să se căsătorească cu sora lui.

Lăzi cu daruri trimise la Homorod

Pentru că era nevoie şi de acceptul părinţilor, la scurt timp, în Homorod îşi făcu apariţia un convoi cum nu se mai văzuse pe acele locuri. O trăsură  aurită trasă de două perechi de cai albi, înconjurată de călăreţi mauri, soldaţi turci şi ofiţeri cu fireturi strălucitoare se opri în faţa casei familiei Simionis. Din ea coborâră cei doi fraţi. Lăzi cu daruri scumpe oferite de Omer au fost împărţite fraţilor şi părinţilor ei. În urma discuţiilor,  cu greu, părinţii au căzut de acord cu căsătoria. Ca familie evanghelică, care urma învăţăturile creştine,  le era foarte greu să accepte că viitorul lor ginere musulman are deja şi alte neveste. I-au cerut lui Getz să fie întotdeauna în apropierea surorii sale, indiferent pe unde va urma să călătorească alături de viitorul ei soţ.

Omer renunţă la harem

La Bucureşti, Omer aştepta răspunsul cu nerăbdare. Imediat a cerut încuviinţarea sultanului, care a fost favorabil. A decis ca, printre clauzele actului de cununie, să existe şi una prin care renunţă la harem, după voia părinţilor Annei. Anne a fost ridicat la rangul de prinţesă cu numele de Zubeide-Hanum. Iar Getz, cu numele schimbat în Gheorghiadis-Bei, a devenit ofiţer în armata otomană. Imediat au început pregătirile de nuntă. La Viena, Omer a comandat un cupeu aurit. De la Paris, toalete şi mătăsuri fine. Contesa de Grand Pre a iniţiat-o pe Anne în regulile protocolului. Căsătoria a fost planificată pentru 2 decembrie 1848, la Palatul Domnesc.

Nuntă ca în poveşti

O mulţime de bucureşteni, veniţi din toate mahalalele s-au înghesuit în faţa Palatului Domnesc să vadă nunta secolului. Anunţată de duăzeci şi una de salve de tun, Anne şi-a făcut apariţia într-o caleaşcă împodobită cu mătăsuri şi trasă de opt cai cu harnaşamente aurite, escortată de ofiţeri în mare ţinută şi urmată de un convoi de soldaţi otomani pe cai de rasă în lungi valtrapuri colorate, cu ciucuri şi franjuri. Omer, într-o uniformă albastră împecabilă coborî treptele palatului şi-şi întâmpină mireasa. Trena rochiei era purtată de fiicele boierului Slătineanu. În sala tronului se aflau trimişi străini, ofiţeri ruşi şi turci, boieri de toate rangurile, dar şi părinţii şi fraţii Annei. Amândoi semnară actul de cununie.
Punctul culminant a fost momentul primirii darului trimis de sultan. Un coş mare cu flori. Dar ce flori! Totul era executat din aurul cel mai fin, iar florile păreau aproape naturale, fiind realizate din pietre scumpe.

Pașa Omer s-a îndrăgostit de juna ardeleancă ascultând-o cum cântă la pian


Viaţă de lux

Viaţa Anei alături de Omer părea desprinsă din basme. Nu i se refuza nimic, iar ea se bucura din plin de tot ce i se oferea. Au stat în această lume de vis un an şi trei luni. Înainte de a părăsi ţara, cei doi şi-au luat rămas bun de la trimişii ţărilor străine, membrii administraţiei, boierii munteni. Ea reuşeşte să tragă o fugă de trei zile la Homorod, unde şi-a mai văzut o dată părinţii. Prezenţa Annei la Constantinopol a fost un adevărat triumf. Deşi atât de tânără, a dat dovadă de multă diplomaţie, secundându-şi  cu bine soţul. Mai mult, sultanul i-a permis să locuiască chiar în palatul său, iar fratele ei Gheorghe a fost ridicat la gradul de maior, devenind profesor de pian al Sultanei Valide.
Bucuriile se ţinură lanţ. Maiorul Gheorghiadis-Bei se căsători cu nemţoaica Tereza Merchen, fostă educatoare a prinţului sârb, Obrenovici. Mai târziu, fratele Annei devine un personaj important la curtea Sultanului, după ce a reuşit să încheie o alianţă cu Napoleon al III-lea.

Eleva unui profesor celebru

Anne a deprins repede rolul de soţie. În scurt timp a devenit respectată în societatea înaltă. Reprezentanţii diplomatici ai Europei se lăudau dacă apucau să sărute mâna Prinţesei Omer. În scurt timp, averile soţului s-au înmulţit. Anne a trăit într-un lux orbitor. N-a renunţat însă la muzică. Şi-a perfecţionat educaţia muzicală luând lecţii de la profesori celebri. La Viena a luat lecţii de pian de la Karl Czerny, cel care i-a predat acest instrument şi celebrului Franz Liszt. După retragerea din Bucureşti, Omer a fost trimis în misiune în Anatolia, apoi în Bosnia. Anne l-a urmat şi a devenit mama unui băieţel. Însoţindu-şi bărbatul în campanii, Anne a devenit pasionată de muzica militară, compunând mai multe marşuri triumfale, care erau cântate de regimentele de turci atunci când intrau în luptă.

Despărţire după moartea copilului

O nenorocire cumplită s-a abătut însă asupra familiei. Copilul Annei, în vârstă de numai şapte luni, a murit într-un accident stupid. În timpul unei plimbări cu trăsura, datorită unei zguduituri, a alunecat din bratele doicii. În acelaşi moment s-a deschis uşa cabrioletei, iar bebeluşul a căzut sub roţi. Trupul copilului a fost adus la Sarajevo, mormântul ei existând şi astăzi. Durerea lui Omer Paşa a fost nespus de mare. De atunci, relaţia dintre cei doi s-a răcit.
După o campanie militară în Arabia, încununat de succes, Omer primeşte drept răsplată de la sultan numeroase cadouri, printre care şi două tinere de neam regal circasian, un popor caucazian renumit pentru frumuseţea femeilor. Imprudent, le instalează chiar lângă apartamentele Anei. Fireşte, Ana nu putea admite aşa ceva, cerându–i soţului să le îndepărteze de acolo. Omer însă şovăie, îi spune că nu poate renunţa la ele, fiind un dar personal al sultanului. Relaţiile dintre cei doi soţi devin tot mai reci, iar Ana decide să pună punct căsniciei.

Georg se stabileşte la Craiova

Pleacă în Franţa, motivând că are nevoie de o schimbare, dar luase hotărârea să nu se mai întoarcă.  „Între timp, îi sosi o altă veste tristă: fratele ei, Georg, se despărţi de Tereza şi plecă în ţară, stabilindu-se la Craiova. Omer a primit o scrisoare de la Ana în care i se spunea că totul între ei s–a sfârşit. Omer însă nu poate trăi fără ea. Profită că este numit cetăţean de onoare la Frankfurt pe Main şi se opreşte la Paris. Zadarnic. Ana nu se lăsă înduplecată, cu toate promisiunile făcute de prinţ. Mai târziu, nici trimişii speciali ai sultanului nu reuşesc să-i împace.
Ana stă trei luni la Paris, apoi îşi face bagajele şi pleacă în America. Stă puţin timp aici şi se reîntoarce în Europa. În timp ce se afla la bordul vasului l-a cunoscut pe baronul de Braunecker. Cele câteva săptămâni petrecute pe vapor i-a apropiat pe cei doi, iar Ana l-a uitat pe Omer.

Şase copii cu un baron

Ajunsă în Europa, Anne se căsătoreşte în scurt timp cu baronul. Omer nu s-a împăcat cu ideea şi a implorat-o, prin scrisori trimise ani în şir, să se întoarcă la el, chiar şi cu copiii pe care îi avea. Omer i-a cerut Sultanului să renunţe la cariera militară, dar acesta l-a numit comandantul suprem al tuturor trupelor din Imperiul Otoman.  În 1871, Omer moare subit la vârsta de 65 de ani, în timp ce-şi bea cafeaua de dimineaţă, înaintea unei audienţe la sultan.
Anne va avea nu mai puţin de şase copii cu Otto von Brauneker. Istoricul maghiar Károly Szőcs susţine că primul din cei şase copii ai cuplului a fost botezat de Lajos Kossuth, liderul revoluției maghiare, pe care baronul l-a însoţit în exil. Conform aceleiaşi surse, Braunecker a primit cetățenia franceză și s-a stabilit la Toulouse, devenind prefect al departamentului Midi-Pirinei. Anne a trăit până la vârsta de 82 de ani. A murit la Paris în anul 1914, la vârsta de 82 de ani.

Compozitoare de marşuri otomane

În occident, Anne s-a dedicat muzicii. Lucrările ei muzicale au fost publicate în mai multe reviste din Franţa şi Anglia. A devenit cunoscută în saloanele frecventate de lumea bună din Paris drept „Excelenţa Sa Ida Saide, fosta soţie a lui Omer Paşa”. Se pare că şi-a schimbat numele datorită unui obicei turcesc. The Musical Monitor din 5 decembrie 1857, dedică un întreg articol Idei Saide. Câteva dintre lucrările ei au fost păstrate până în prezent în diferite manuscrise, iar unele sunt încă interpretate activ. Două marşuri compuse de Anne  au fost publicate în „The Illustrated London News”. Alte marșuri au apărut în reviste din întreaga Europă la acea vreme, precum „Cinq Marches Militaires pour pian”, la Paris.
Anne, o prințesă otomană, a fost unul dintre cei mai populari compozitori de muzică militară din secolul al XIX-lea. A compus „Silistra March” și „March of Oltenica”, ambele publicate în The Illustrated London News Nr. 684/27 mai 1854., precum și în numărul 723 / din 13 ianuarie 1855. Ambele inspirate de bătăliile duse de soţul ei ca general otoman.

Lucrările ei sunt cântate şi în ziua de azi

Când pianistul sârb Visoko Bartolomej Stanković și-a lansat noul album „Voyage” în iunie 2020, printre cele douăzeci de compoziții de pe acesta a fost un marș compus de Zulejda Ida Latas. Stanković a „readus astfel la viață” una dintre cele mai interesante femei de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În perioada în care l-a urmat pe soţul ei, Omer Paşa în campaniile sale, Annei Simonis i s-a spus în mai multe feluri. Cercetătoarea sârbă Jelena Bazović, în lucrarea sa „Caracterul istoric al lui Said-hanuma, soția lui Omer-pașa Latas”, menţionază că prinţesa otomană a fost cunoscută sub numele de Zuleida Ida Latas, dar şi de Saida-hanuma sau Zubeida-hanuma.

Carieră militară de excepţie

Omer Paşa (1806-1871) s-a născut într-o familie croată, Lathos, la Plaski, districtul Ogulin din Dalmaţia. Părinţii, de religie greco-catolică, l-au botezat Mihail. În tinereţe, a fost cadet în armata croată. Din motive personale a dezertat în 1826 şi a trecut, deghizat, în Bosnia. Apoi s-a îndreptat spre Istanbul. Aici, a ajuns lector la Academia Militară turcă, devenind un apropiat al generalului de orgine poloneză Chrzanowski, care a reorganizat armata otomană după înfrângerea revoltei ienicerilor. După ce s-a căsătorit cu o moştenitoare bogată, a avut o ascensiune rapidă în cercurile militare.

A fost numit guvernator militar al Constan-tinopolului, apoi al Libanului. În 1842, s-a aflat în fruntea trupelor care au suprimat revoltele din Albania (1843), Kurdistan (1846) şi Bosnia (1850). După revoluţia maghiară din 1848 , el a fost pus în comandă a forţelor turceşti în Moldova şi Ţara Românească. S-a remarcat în timpul războiului ruso-turc, apărând Calafatul în 1853, şi învingând o armată de 40.000 de ruşii anul următor la Eupatoria în Crimeea. Ulterior, a mai fost guvernator al Bagdadului şi ministru de război al Imperiului Otoman.

Palatul Domnesc

Palatul în care s-a desfăşurat nunta lui Omer cu Anne nu mai există în ziua de azi. Construcţia a fost începută în 1812 de Dinicu Golescu, dar în 1815, nu putea fi încă locuită. Decorațiunile exterioare și interioare lipseau, iar majoritatea camerelor erau nevopsite. Pentru a reduce costurile, proprietarul a început să închirieze o parte din casă. În 1833 a vândut-o statului, care, după renovarea din 1837, a transformat-o în „Palatul Domnesc”.

Aici a locuit Cuza și până în 1882, apoi, regele Carol I. Imaginea palatului a rămas pentru posteritate într-o litografie semnată J.R. Huber din 1866. După incendiul izbucnit în noaptea dintre 7 și 8 decembrie 1926, partea centrală a palatului a fost distrusă și a fost necesară o reparaţie capitală. În 1927, regele Ferdinand a decis să repare Palatul și lucrările au fost încredințate arhitectului ceh Karel Liman. Între 1935 și 1936, vechiul palat a fost demolat complet și a fost construit Palatul Regal, care există și astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE