14.3 C
Braşov
AcasăSportVolei. Divizia A1. CSU Brașov, încotro?

Volei. Divizia A1. CSU Brașov, încotro?

Autor: Adi MARICA

l La doar un an de la revenirea pe prima scenă, voleiul brașovean e în colaps

Brașovul are din nou volei masculin în prima ligă după o pauză de 17 de ani, însă problemele de tot felul au contribuit din plin la un parcurs dezastruos în campionat. Sezonul regulat al Diviziei A1 de volei masculin s-a încheiat, iar CSU Brașov a terminat pe ultimul loc, fără niciun punct acumulat și fără niciun set câștigat! Mai sunt de disputat două turnee de play-out, la care vor participa Știința București (17p), UV Timișoara (7p) și CSU Brașov (0p), însă șansele de salvare sunt de domeniul fantasticului. Managerul echipei brașovene de volei, Iulian Stoian, explică motivele care au dus la aceste rezultate.
„În ciuda tuturor problemelor de care ne-am izbit, am reușit să ducem la capăt acest campionat. Ne-am chinuit, cu un grup de băieți extraordinari. Jos pălăria în fața lor pentru că nu au cedat în niciun moment. Toată lumea voleiului românesc a apreciat faptul că nu am stricat competiția. Acești jucători nu au renunțat în ciuda faptului că efectiv am fost umiliți și am fost dați afară din Sala Sporturilor. Au fost sacrificii mari cu deplasările, iar jucătorii și-au luat concedii de la locurile de muncă pentru a putea participa la turnee. Doar acum la ultimul turneu, doi jucători s-au accidentat grav. E vorba de Bogdan Preda și Marius Seizu. Păi cum să nu te accidentezi când nu poți face antrenamente? Voleiul brașovean a dat mari campioni, dar ce am trăit în acest campionat este revoltător. Sala Sporturilor este a brașovenilor, nu a domului Cernica. Este clar că sunt anumite divergențe între CSU Brașov și cei de la Direcția de Tineret și Sport care administrează Sala Sporturilor pe seama unor datorii, dar ce s-a întâmplat în ultima vreme este strigător la cer. Totul din cauza unor orgolii care nu-și au rostul! Asta este, ne ducem crucea până la capăt! În acest campionat echipa a avut sprijinul CSU Brașov și Asociației Academia brașoveană pentru sport“, a declarat Stoian. Oficialul echipei brașovene susține că voleiul brașovean poate începe un nou proiect, de la zero, din Divizia B. „Voleiul poate renaște la Brașov doar cu sprijinul autorităților locale. Chiar dacă începem din Divizia B nu este nicio problemă. Voleiul poate avea viitor la Brașov“, spune Stoian. Are nevoie Brașovul de volei de performanță?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE