14.3 C
Braşov
AcasăNationalMinistrul Educației ar dori deschiderea școlilor din 8 februarie

Ministrul Educației ar dori deschiderea școlilor din 8 februarie

Ministerul Educației își dorește „deschiderea cât mai grabnică a școlilor, în funcție de situația epidemiologică, dacă se poate chiar pe data de 8 februarie”, odată cu începerea semestrului al doilea, a declarat luni pentru HotNews.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, precizând că în prima etapă ar putea reveni fizic la școală elevii de grădinițe, elevii din învățământul primar și cei care au examene naționale. El a spus că unul dintre criterii va fi campania de vaccinare, dar nu a dorit să răspundă dacă redeschiderea școlilor va fi condiționată de vaccinarea personalului din unitățile de învățământ. Cîmpeanu a mai precizat pentru HotNews.ro că o decizie legată de redeschiderea școlilor va fi luată după jumătatea lunii ianuarie.

Consiliul Naţional al Elevilor a cerut luni Ministerului Educației descentralizarea deciziei privind deschiderea şcolilor, astfel încât unitățile de învățământ să poată fi redeschise în localitățile unde rata de infectare este sub 3 la mie de locuitori, mai ales că se apropie examenele naţionale.

Contactat de HotNews.ro, ministrul Educației a spus că „este de luat în calcul această solicitare”, care va fi „analizată cu celeritate din toate perspectivele” și „cu siguranță vor fi discuții și acesta este un subiect principal”.
„Am solicitat cu termen de 11 ianuarie o situație cu toate școlile din România cu privire la riscurile, la elevii aflați în categorii de risc. Vom analiza evoluția epidemiologică împreună cu Ministerul Sănătății, cu Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cei îndreptățiți să se pronunțe pe acest subiect, care trebuie luat în considerare în decizie și în analiză”, a declarat Cîmpeanu.
El a spus că o decizie privind redeschiderea școlilor va fi luată după jumătatea lunii ianuarie.
„Până la jumătatea lunii ianuarie nu cred că cineva responsabil poate promite o decizie. Deci decizia va fi luată după jumătatea lunii ianuarie, mai probabil în cea de a treia decadă a lunii ianuarie, în funcție de evoluția epidemiologică, în primul rând, și în funcție de elementele specifice școlii.
De asemenea, nu este de neglijat modul în care se va derula campania de vaccinare”, a afirmat ministrul.
Întrebat dacă aceasta înseamnă că ar putea fi condiționată redeschiderea școlilor de vaccinarea cadrelor didactice, Cîmpeanu a răspuns:
„V-am spus ce vom lua în considerare. Nu aș fi serios dacă m-aș pronunța înainte de analiză. În măsura în care vom avea cadre didactice și personal didactic și nedidactic vaccinat în școli, sigur că asta este un element important în luarea deciziei”.
Chestionat, de asemenea, despre posibilitatea redeschiderii școlilor în 8 februarie, odată cu începerea semestrului al doilea, Cîmpeanu a spus că își dorește „redeschiderea cât mai grabnică”.
„8 februarie este data planificată pentru reluarea cursurilor în semestrul 2, în învățământul preuniversitar și în învățământul universitar, coincidență, prima universitate are ca dată de redeschidere a semestrului 2 tot data de 8 februarie. Ministrul și ministerul își doresc deschiderea cât mai grabnică, în funcție de situația epidemiologică, dacă se poate chiar pe data de 8 februarie. Criteriile: evoluția epidemiologică, campania de vaccinare și elemente specifice sistemului de învățământ – școli și grădinițe, urgențe pentru cei care au examene naționale, urgențe pentru cei care nu au putut derula învățământul online în condițiile minim așteptate. Toate aceste lucruri”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.
Acum, elevii sunt în vacanța de iarnă, până în 11 ianuarie, când se vor întoarce la școala online. Vacanța intersemestrială va fi în perioada 30 ianuarie – 7 februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE