20.3 C
Braşov
AcasăStiri BrasovSMID: Fonduri europene pentru deșeurile brașovenilor

SMID: Fonduri europene pentru deșeurile brașovenilor

l Noul vicepreședinte al CJ Brașov, Zoltan Szenner, avertizează că Brașovul trebuie să se miște rapid, dacă vrea să se încadreze în limitele impuse de Programul Operațional Infractructură Mare 2014 – 2020 pentru obținerea finanțărilor

- Advertisement -

Consiliul Județean încearcă să pună la punct dosarul în vederea obținerii finanțării din fonduri europene pentru managementul integrat al deșeurilor din județ. Deși initial, în mandatele trecute ale liderilor CJ, se vorbea despre un termen limită de 31 decembrie 2020, pentru depunerea cererii pentru finanțarea de 100 de milioane de euro de care are nevoie managementul deșeurilor în județul Brașov, apoi despre un termen limită în primăvara anului viitor, noul vicepreședinte al CJ, Zoltan Szenner spune că, mai este timp până la 1 iulie 2022 pentru cererea de finanțare. Chiar și așa, Szenner subliniază că Brașovul trebuie să se miște rapid, dacă vrea să se încadreze în limitele de timp impuse de Programul Operațional Infractructură Mare 2014 – 2020 pentru obținerea acestei finanțări.  

Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor este în aşteptarea aprobării APM

Zoltan Szenner, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, care a preluat în atribuții și proiectul pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) a subliniat că termenele au fost comprimate la maxim, astfel că „acum nu mai vorbim de termene de două sau trei săptămâni, ci de câteva zile”. În prezent, proiectul SMID se află în etapa în care aşteptaptă din partea Agenţiei pentru Protecţia mediului, o aprobare a documentului de management integrat al deşeurilor. „Toate procedurile legale privind acest document se întind pe aproximativ 175 de zile. Pentru a câștiga timp, noi lucrăm și la alte documente, cum este cazul studiilor de fezabilitate sau alte documente”, a declarat Zoltan Szenner, care s-a aratăat oprimist că într-un final, pentru acest proiect, la care se lucrează de ani de zile şi pentru care judeţul Braşov solicită 100 de milooane de euro din bani europeni, va ajunge să aibă un contract semnat.

- Advertisement -

Greutăţi pentru SMID

În  acest moment, una dintre problemele cu care se confruntă autorităţile judeţene în cazul SMID, vizează terenurile pe care ar trebui implementate decizii care ţin de managementul integrat al deşeurilor. Mai exact, Zoltan Szenner a precizat că legislaţia în vigoare nu permite exproprieri în interes de management al deşeurilor şi spune că aici, viitorii parlamentari de Braşov ar trebui să se implice, pentru îmbunătăţirea legii. De asemenea, în discuţie este în continuare locaţia viitorului Centru Integrat dde Management al Deşeurilor, pentru întreg judeţul Braşov – adică un loc unde să fie făcută nu doar selectarea deşeurilor, ci şi tratarea şi neutralizarea loc, astfel încât la depozitul ecologic să ajungă o cantitate cât mai mica, în contextual în care de anul viitor se va pune în aplicare regula „plăteşt cât gunoi produci”. Până acum s-a discutat despre aşezarea acestui centru la Făgăraş sau la Codlea, însă într-o variantă mai recentă acesta ar putea fi aşezat pe un teren pus la dispoziţie de municipiul Săcele, în vecinătatea actualului Depozit Ecologic de Deşeuri la lângă Braşov. Şi în acest caz există însă unele inconveniente pe care administraţia judeţeană trebuie să le rezolve cât mai repede, a subliniat vicepreşedintele Zoltan Szenner: „Primăria Săcele a pus la dispoziție un teren aflat în proprietatea municipalității, dar suprafața este insuficientă, astfel că va fi nevoie de cumpărarea unor parcele”.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE