11.6 C
Braşov
AcasăCititoriSfaturi ale filozofului Confucius care ţi-ar putea schimba viaţa

Sfaturi ale filozofului Confucius care ţi-ar putea schimba viaţa

Confucius este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari filozofi care au trăit vreodată.
S-a născut în China în anul 551 I.Hr şi, de-a lungul vieţii sale, s-a dedicat în totalitate scrierilor – păstrate în „Analectele lui Confucius” – despre etică în familie, sistemul public şi sistemul educaţional. Invăţăturile lui au influenţat întreaga lume asiatică şi nu numai timp de 2500 de ani.
După moartea sa în anul 479 I.Hr, învăţăturile i-au devenit oficial filozofia imperială a Chinei. Scrierile lui Confucius au trecut dincolo de orice limită geografică şi culturală, conferind o mare înţelepciune oricui, oriunde.
Nu contează cât de încet înaintezi, atâta timp cât nu te opreşti.
Uneori poate fi foarte dificil să găsim pacea în viaţa noastră şi în noi înşine mai ales din cauza faptului că astăzi totul în jurul nostru se întâmplă atât de repede, progresul ştiinþific şi tehnologic, schimbări politice şi sociale. Este bine însă să ne oprim puţin şi să găsim acea pace în noi ce ne va ajuta să ne bucurăm mai mult de viaţă. Este important nu numai să facem, dar şi să ne acordăm timpul necesar să ne bucurăm de ceea ce facem.
Nu te împrieteni niciodată cu o persoană care nu este mai bună decât tine.
Avem tendinţa de a ne împrieteni cu oameni care ne sunt inferiori sau uşor inferiori căci asta ne face să ne simţim mai bine şi să gândim mai sus despre propria persoană. Nu faceţi aceasta, împrieteniţi-vă cu oameni care vă sunt net superiori, oameni de la care să aveţi ce învăţa şi care să vă provoace să deveniţi o versiune mai bună a voastră.
Când simţiţi că furia ia amploare, gândiţi-vă la consecinţe.
Când sunteţi nervoşi, aruncaţi-vă întotdeauna un ochi în viitor înainte de a acţiona.
Când observaţi că devine imposibil să vă atingeţi ţelurile, nu vă ajustaţi ţelurile, ci numai paşii către atingerea acestora.
Dacă v-aţi pus ceva în cap, dar nu este atât de uşor pe cât credeaţi, continuaţi, nu vă daţi bătutţi. Poate vă va lua mai mult timp, însă până la urmă veţi ajunge acolo.
Dacă urăşti o persoană, atunci acea persoana te-a înfrânt.
Este în regulă să ignori sau să fii indiferent faţă de o persoană care te percepe negativ. Insă, dacă vă consumaîi timpul şi energia urând persoana respectivă, atunci aţi pierdut lupta împotriva acesteia, luptă în care nu trebuia să vă aruncaţi încă de la început.
Omul superior care caută ceva, caută în el însuşi; omul inferior caută întotdeauna în alţii.
Foarte mulţi dintre noi consideră că pentru a avea mai multă valoare şi pentru a fi mai bine văzuţi în societate trebuie să acumuleze bogăţii şi bunuri materiale. Oamenii întelepţi, însă, ştiu că singurul mod real de a ne creşte valoarea este prin a încerca să o cultivăm în noi înşine.
Oriunde mergeţi, mergeţi cu toată inima.
Muhammad Ali credea că este cel mai bun indiferent de ceea ce făcea, chiar dacă era un colector de gunoaie. Acesta este modul în care trebuie să gândim cu toţii. Indiferent ce facem, trebuie să facem cu pasiune şi determinare.
Oferiţi sfaturi şi instrucţiuni celor care caută cunoaştere după ce şi-au descoperit ignoranţa.
Cu toţii ignorăm diverse lucruri sau convingeri, gândiţi-vă la asta înainte de a încerca să corectaţi pe cineva. Aşteptaţi până când oamenii au ajuns în acel punct în care au nevoie de ajutorul şi opinia voastră înainte de a începe să vi le exprimaţi.
Dacă vă concentraţi pe orice avantaj sau realizare, oricât de mici ar fi, vă va fi mult mai uşor să mergeţi mai departe.
În loc de a vă petrece timpul consumându-vă că superiorul vostru îi apreciează mai mult pe ceilalţi colegi decât pe voi, încercaţi să vă concentraţi numai pe ceea ce ştiţi sigur că este adevărat şi care vă poate motiva să vă faceţi lucrul mai bine şi mai eficient.
Dacă cineva scuipă în spatele vostru, înseamnă că sunteţi mult înaintea lor.

(sursa: www.davidwolfe.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE