20.3 C
Braşov
AcasăStiri BrasovBrașov: nu pot vota pentru că au datorii

Brașov: nu pot vota pentru că au datorii

Poliţiştii braşoveni au deschis un dosar penal şi fac cercetări după ce mai multe persoane din localitatea Ormeniş din judeţul Braşov au reclamat că nu pot vota pentru că patronul unui magazin sătesc le-ar fi oprit buletinele de identitate drept gaj pentru ceea ce au consumat pe datorie. Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, Alina Ivan, până în prezent, cinci persoane au declarat în scris că ar avea cărţile de identitate reţinute la magazinul respectiv. Este posibil ca numărul acestora să fie mai mare.
,,La data de 26 septembrie, în jurul orei 17.10, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz, au fost sesizati prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că administratorul unei societăți comerciale ar fi oprit în gaj mai multe cărți de identitate ca garanție la unele cumpărături efectuate la societatea pe care o reprezintă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente in care se va propune solutie legală la finalizarea cercetărilor”, a precizat comisar Alina Ivan, purtător de cuvânt al I.P.J. Brașov

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE