11.6 C
Braşov
AcasăStiri BrasovReguli pentru un vot sănătos

Reguli pentru un vot sănătos

Mâine, în secțiile de vot din Brașov, la fel ca în toată țara, alegătorii trebuie să respecte un set de reguli suplimentare altor scrutine, reguli dictate de măsurile de siguranță împotriva infectării cu coronavirus.
Toate regulile și obligațiile din ziua de vot sunt înscrise în Ordinul 1.594/140/2020 al Ministerelor Sănătății și al celui de Interne, apărut în 16 septembrie în Monitorul Oficial.

Reguli de bază pentru un vot sănătos

Alegătorii trebuie să poarte masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot;
trebuie să menţină o distanţă fizică de minimum un metru faţă de celelalte persoane;
trebuie să îşi spele şi/ sau dezinfecteze frecvent mâinile sau să poarte mănuşi; în cazul în care poartă mănuşi, acestea vor fi schimbate frecvent, evitându-se atingerea feţei;
trebuie să evite, pe cât posibil, contactul direct cu alte persoane, să îşi dezinfecteze mâinile după fiecare contact direct cu alte persoane care participă la procesul electoral şi să îşi schimbe masca la fiecare patru ore sau ori de câte ori este nevoie;
Alegătorii trebuie să intre pe rând, astfel încât numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, exceptând alegătorii, să nu fie mai mare de 15.
Alegătorii trebuie să poziționeze, la solicitarea operatorului, actul de identitate sau documentul de identitate în dispozitivul informatic, astfel încât să poată fi identificat de sistem;
Alegătorii trebuie să-și îndepărteze masca pentru a putea fi identificați (pentru scurt timp și păstrând o distanță de 1,5 metri de operator);
Alegătorii trebuie să lase actul de identitate direct pe biroul la care se află membrul biroului electoral al secției de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală;
Alegătorii trebuie să-și ia singuri buletinele de vot, ștampila și pixul cu care semnează (se recomandă să meargă cu pixul propriu);
Alegătorii trebuie să-și aplice singur pe actul de identitate, la ieșirea din cabina de vot, timbrul autocolant ori ștampila cu mențiunea “VOTAT”.

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE