11.6 C
Braşov
AcasăStiri BrasovDe mâine începe dezinfecția școlilor

De mâine începe dezinfecția școlilor

De mâine începe în municipiul Brașov deratizarea, dezinsecția și dezinfecția unităților de învățământ și o nouă campanie de dezinsecție și de tratamente împotriva căpușelor pe domeniul public. Intervențiile reprezintă unul dintre ultimii pași înaintea deschiderii școlilor, pe 14 septembrie.
Astfel, începând de miercuri se vor realiza servicii de deratizare, dezinsecție, dezinfecție în incinta unităților de învățământ și instituțiilor publice din municipiul Brașov, folosindu-se Agrorat Wax Blocks, cu substanța activă brodifacoum. Pentru dezinsecție substanța utilizată este Super Killer 25 EC, substanța activă cipermetrin, iar pentru dezinfecție substanța utilizată este Ecodis PRO RLT, substanța activă hipoclorit de sodiu – dioxid de clor – clorura de sodiu. Pentru serviciile de dezinsecție, ajunse la etapa a V-a se vor face trei treceri, pe suprafața domeniului public și privat al Municipiului Brașov. Substanțele utilizate sunt Cymina Plus, având substanța activă cipermetrin folosite pentru combaterea insectelor adulte și Biopren 50 LML, insecticid pentru combaterea larvelor, având substanța activă S-metopren. Pentru tratamentele de combatere a căpușelor în zonele de agrement (parcuri, locuri de joacă etc.), care se vor face în aceste zile, substanța utilizată este : Deltatim Plus, având substanța activă deltametrin. Toate produsele se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar umana de către Ministerul Sănătății și fac parte din grupa Xn si Xi de toxicitate.
„În perioada execuției tratamentelor pentru combaterea căpușelor și a serviciilor de dezinsecție pe domeniu public și privat, apicultorii sunt rugați să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu. Brașovenii sunt rugați ca în perioada să efectueze serviciile de dezinsecție în spațiile deschise pe care le dețin (curțile interioare) concomitent cu serviciile de dezinsecție pe domeniu public. În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestor acțiuni, perioada de efectuare a activităților va fi reprogramată“, a anunțat primăria Brașov.

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE