Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Braşov anunţă că a început acţiunea de monitorizare de primăvară a speciilor de animale strict protejate. Sunt colectate date care indică prezenţa în teren a acestor animale. Evaluarea acestor specii- urs, lup, râs şi pisică sălbatică -se face pe fiecare fond cinegetic. Iar acolo unde fondurile cinegetice se suprapun cu ariile naturale protejate, la acţiunile de colectare a datelor din teren pot participa şi administratorii acestora din urmă.

”Conform atribuţiilor care revin Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor în realizarea studiilor de evaluare a stării resurselor biologice din flora sau fauna sălbatică, conform Legii nr.407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, completată şi modificată, art.19, se desfăşoară acţiunea de evaluare a speciilor de animale strict protejate: urs, lup, râs şi pisică sălbatică – monitorizarea de primăvară. În scopul realizării acestei monitorizări la nivelul judeţului Braşov, APM Braşov a organizat o întrunire cu reprezentanţii fondurilor cinegetice din judeţul Braşov, în vederea stabilirii unui program de acţiune pentru colectarea datelor din teren, pentru anul 2024”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de APM Braşov.
Din echipele mixte care participă la evaluare pot face parte şi reprezentanţi ai ONG-urilor
Începând de miercuri, gestionarii fondurilor cinegetice, împreună cu reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov, colectează datele de prezenţă în teren a exemplarelor de urs, lup, râs şi pisică sălbatică. Din echipele mixte care participă la evaluare pot face parte şi reprezentanţi ai ONG-urilor, unităţilor de cercetare şi învăţământ în domeniul cinegetic sau al biodiversităţii, cu condiţia ca aceştia să anunţe în avans pe organizatorii acţiunilor de estimare şi monitorizare.
În zonele unde fondurile cinegetice se suprapun cu ariile naturale protejate, la acţiunile de colectare a datelor din teren pot participa şi administratorii ariilor naturale protejate. „Evaluarea efectivelor speciilor de animale strict protejate se va realiza şi întocmi pe fonduri cinegetice şi se va centraliza la nivel de judeţ”, a declarat directorul APM Braşov, Ciprian Băncilă.