32.4 C
Braşov
Acasă Blog

Nicolae Stoica, cel mai nou consilier local USR-PLUS în Brașov

0

Nicolae Stoica a fost validat în ultima ședința de plen a Consiliului Local Brașov. El este astfel cel mai nou consilier USR-PLUS, în locul lui Victor Ilie, care a fost ales parlamentar la alegerile din 2020.
În Consiliul Local, Victor Ilie era membru al Comisiilor de specialitate nr. 2 și 5 ale Consiliului Local al Municipiului Braşov, iar aceste locuri au devenit vacante, o dată cu plecarea sa. Consilierul Nicolae Stoica, acum din partea Alianței USR-PLUS, dar care a candidat pe listele PLUS, are 62 de ani, este inginer proiectant și antreprenor.

Brașovenii de pe str. Cpt. Ilie Birț își pot închiria un loc de parcare rezidențial-18 sunt disponibile

0

Având în vedere transformarea locurilor de parcare de pe str. Cpt. Ilie Birț în locuri de parcare rezidențiale, precum și solicitările unora dintre cetățenii de pe această stradă, primăria a demarat procedura de închiriere.
Într-o primă etapă, persoanele interesate pot depune documentele necesare în vederea atribuirii unui loc, în conformitate cu prevederile „Regulamentului de atribuire și folosire a locurilor de parcare în parcările de reședință din municipiul Brașov“, aprobat prin H.C.L. nr.927/2006, republicată. Termenul limită pentru depunerea solicitărilor este 19 octombrie 2021.
În cazul în care numărul solicitărilor de atribuire va depăși numărul locurilor disponibile, atribuirea se va realiza în cadrul unei proceduri competitive care se va organiza pentru cartierul Șchei, ulterior datei menționate.
Cei care doresc un loc de parcare trebuie să depună, pe lângă cerere, câte o copie (scanată sau foto) a cărții de identitate/buletin, a certificatului de înmatriculare al autoturismului cu inspecția tehnică periodică valabilă și dovada domiciliului sau a reședinței, precum și alte documente, după caz. În cazul în care aceste documente se trimit on-line, ele pot fi scanate sau fotografiate.
Persoanele care nu pot participa la procedură pot delega o altă persoană, printr-o împuternicire scrisă de mână, anexând în copie cartea de identitate și certificatul de înmatriculare al autoturismului, cu inspecția tehnică periodică valabilă.
La atribuire se va prezenta o singură persoană pentru fiecare apartament/spațiu comercial pentru care se solicită parcare.
În prezent sunt stabilite, până în data de 19.10.2022, proceduri de reatribuire/relicitare a locurilor de parcare disponibile pentru alte cartiere din mun. Brașov, urmând ca după data de finalizare a procedurilor de reatribuire deja stabilite să se analizeze oportunitatea continuării acestora cu programarea altor zone în care nu s-au desfășurat licitații.
În acest an au fost organizate 14 proceduri de reatribuire a locurilor de parcare, în cadrul cărora au fost atribuite 698 de locuri de parcare.
În acest moment, Primăria Brașov are în evidență 46.105 locuri de parcare, din care sunt ocupate 40.820, inclusiv cele atribuite în procedurile din acest an.

Documente necesare pentru parcare-persoane fizice:
– cerere;
– documente privind domiciliul/reședința: copie B.I./C.I. sau actul de proprietate, contract de închiriere, act de donație sau moștenire;
– copie după Certificatul de înmatriculare al autovehiculului deținut în proprietate sau în folosință;
– documente privind dreptul de folosință (utilizare) al autovehiculului: contract de leasing, act de donație, act de moștenire, contract de comodat în formă autentică (cu excepția rudelor de gradul I);
– certificat de încadrare într-o grupă de handicap (dacă e cazul);
– dovadă că este veteran de război, membru A.F.D.P.R. sau beneficiar al prevederilor Legii 189/2009 sau orice alte documente care dovedesc încadrarea în prevederile unor alte acte normative și Hotărâri ale Consiliului Local Brașov (dacă este cazul);
– cuponul de pensii (soț-soție) pentru acordarea reducerii în cazul pensionarilor (dacă este cazul);
– declarație pe propria răspundere că nu deține garaj amplasat pe domeniul public.

Documente necesare pentru parcare-persoane juridice:
– cerere;
– act de proprietate, contract de închiriere în imobil;
– certificat emis de Registrul Comerțului care să ateste că societatea nu este radiată din evidențele Registrului Comerțului, nu mai vechi de 30 zile la data licitației;
– copie certificat unic de înregistrare (CUI);
– copie după certificatul de înmatriculare a autovehiculului/autovehiculelor deținute în proprietate sau în folosință.

Aceste documente se pot transmite pe adresa de e-mail contact@brasovcity.ro sau pot fi depuse la sediul Primăriei Municipiului Brașov din Bd. Eroilor nr.8, la Centrul de Informații pentru Cetățeni, program: L-J: 8.00-14.00, V: 8.00-13.00. Informații suplimentare se pot obține la nr. de telefon 0268/416550 int. 194.

Rezultate după contestațiile la Evaluarea Națională : 2 elevi au trecut de media 5

0

După afișarea rezultatelor la contestațiile depuse după Evaluarea Națională, doi elevi din județul Brașov au trecut de nota 5. Respectiv, promovabilitatea a crescut de la 84,04 % la 84,09 %.
La Matematică, 110 note au crescut, 46 au rămas la fel și 84 au scăzut după reevaluare.
La Limba și Literatura Română , 273 de note au crescut, 18 au rămas la fel iar 91 de note au scăzut în urma recorectării.
La materia optională, 335 de note au crescut iar 136 au scăzut.

Haos la FC Brașov. „E o bătaie de joc!“. Un rapidist e dorit de Alexa la FC Brașov

0

Adi MARICA
Majoritatea jucătorilor lui FC Brașov au încheiat astăzi contractele. Neplătiți de luni bune, jucătorii au ajuns la capătul răbdării. La finalul antrenamentului, majoritatea jucătorilor și-au luat la revedere, pentru că nu știu dacă vor mai fi păstrați în echipă. „Nimeni nu ne-a spus nimic. E o bătaie de joc. De bani, în fiecare zi ni s-a spus că se va rezolva! Sunt băieți care efectiv nu mai au bani de mâncare!“ au spus un jucător sub protecția anonimatului. Președintele Mitran a discutat cu jucătorii, miercuri, la finalul amicalului și Farul și le-a promis că în 2-3 zile se vor rezolva problemele. Doar că, în fiecare zi, cei de al Primărie mai cer un act, o semnătură… Antrenamentul de azi a fost condus de Adrian Szabo, ajutat de secunzii Rareș Forika, Cătălin Voicu și Andrei Șanta, asta pentru că Dan Alexa este plecat la Timișoara pentru botezul fiului său. Antrenamentul de vineri va fi condus tot de Szabo, iar sâmbătă Alexa va testa mai mulți jucători tineri. La antrenamentul de azi a participat și fundașul central Ivan Fustar, cel care se află și el la final de contract, la fel ca Luka Maric. Jucători care mai au contracte cu FC Brașov sunt Burlacu, Leonte, Andronic, Dumbravă, Lambrinoc, Lascu și Cîrstean, iar Laurențiu Popescu și Vali Constantin au un acord pentru prelungirea împrumutului pentru încă un an, dar încă nu au semnat contractele. Nicolau și Lingurar mai au și ei un an de contract, dar cei doi vor fi împrumutați la alte echipe.

Rareș Lazăr, aproape de FC Brașov

FOTO: Monitorul Expres
Altfel, Rareș Lazăr, un mijlocaș central de 23 de ani, se află în discuții avansate cu FC Brașov. Lazăr a mai jucat la FC Vaslui, CS Mioveni, Rapid și Poli Timișoara, iar Alexa îl cunoaște foarte bine din mandatul său în Giulești. Rareș Lazăr se poate lăuda cu un record , el fiind cel de-al doilea debutant, ca vârstă, din istoria ligii 1, după marele Nicolae Dobrin. Lazăr a debutat pentru FC Vaslui, în mai 2014, pe când avea 15 ani, o lună și 19 zile.

(P) RESTART! De la 1 iulie PETrică schimbă regulile la capitolul ambalaje în schimbul călătoriilor gratuite cu transportul în comun

0

Începând din prima zi a lunii iulie, cele trei automate PETrică de colectare a recipientelor pentru băuturi, din plastic, metal și sticlă, amplasate în Brașov, vor funcționa după noul regulament aprobat de municipalitate. Acesta prevede majorarea la 50 de unități a numărului de ambalaje necesar obținerii a două călătorii gratuite cu mijloacele de transport în comun din oraș.

„După 10 luni de când a fost amplasat în Brașov primul automat de colectare care a recompensat fiecare 10 ambalaje depozitate prin intermediul său, cu două călătorii cu mijloacele de transport în comun, municipalitatea a luat decizia creșterii numărului de ambalaje depozitate, recompensa rămânând aceeași. Motivul a fost să îi descurajeze pe cei care au transformat această facilitate, menită să stimuleze spiritul civic în privința reciclării, într-o afacere. Este vorba despre cei care au venit cu portbagajele pline de ambalaje sau cu foarte mulți saci cu sute de deșeuri, blocând practic accesul utilizatorilor de bună credință, la automatele de colectare. Mai mult decât atât, din cauza speculanților s-a ajuns ca plafonul alocat de municipalitate pentru eliberarea titlurilor de călătorie să fie atins în primele zile ale lunii, iar utilizatorii să nu își mai poată primi călătoriile gratuite decât în luna următoare”, a declarat Bogdan Constantinescu, managerul general al companiei de salubritate Brai-Cata, care se ocupă de colectarea, transportul și predarea recipientelor, către stația de sortare.

Astfel, începând cu data de la 1 iulie, pentru fiecare set de bilete care dovedește depozitarea a 50 de ambalaje reciclabile de tip PET-uri, sticle și doze din aluminiu, prin intermediul celor trei sisteme automate de tip Reverse Vending Machine, brașovenii vor primi un titlu electronic de călătorie, cu două călătorii cu mijloacele de transport ale RAT Bv. Până în prezent, aceste titluri de călătorie se eliberau pentru 10 ambalaje colectate.
În ultimele zile, pentru ca modificarea să fie cunoscută de cât mai mulți utilizatori, cele trei aparate PETrică au fost recolantate cu noile reguli de schimb.
Potrivit oficialilor Primăriei Municipiului Brașov, în ultimele luni, din cauza acestor practici titlurile de călătorie, în valoare totală de 150.000 de lei/lună, s-au terminat în doar câteva zile ajungându-se ca o singură persoană să revendice 500, 600 sau chiar 800 de titluri de călătorie.
„Deja au început să apară «colectori» în localitățile din jur, care vin cu ambalajele la PETrică. Iar cei care dețin recordurile și alții asemenea lor comercializează aceste titluri de călătorie. Sperăm ca prin această decizie cei care vedeau în reciclare doar un mod de a face bani să renunțe, iar brașovenii să poată colecta deșeurile reciclabile în condiții optime, mai ales că din cele 6.560 de persoane care au beneficiat de bilete de transport gratuite, marea majoritate, 6.253, sunt persoane care au reciclat ambalajele pe care o familie le produce într-o lună”, a declarat, recent, Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al primăriei.

În perioada care a trecut de la montarea aparatelor de colectare a mai fost operată o modificare în privința modului de recompensare a populației cu titluri de călătorie gratuite, tot ca urmare a celor care au speculat această facilitate, biletele nemaifiind eliberate în format tipărit, ci sub formă de titluri de călătorie încărcate pe cardurile electronice de transport eliberate de operatorul de transport.

Primul aparat PETrică a fost amplasat în Livada Poștei cu ocazia Forumului Orașelor Verzi, în cadrul parteneriatului dintre municipalitate și companiile Envipco și Brai-Cata, iar în luna martie a fost mutat în cartierul Valea Cetății, pentru a fi la îndemâna mai multor utilizatori.

În cele 10 luni de funcționare:
– PETrică I a reușit să colecteze peste un milon de PET-uri, doze de aluminiu și sticle, ajungând la o medie zilnică de 3.704 de ambalaje;
– PETrică II (montat în luna ianuarie, în cartierul Astra) a ajuns deja la aproape un milion de ambalaje și o medie zilnică de 5.734 ambalaje;
– PETrică III (montat în februarie, în zona pietonală din fața complexului comercial Rapid) a colectat circa 750.000 de recipiente, cu o medie zilnică de 5.803 ambalaje.

Cele trei aparate vor funcționa în continuare, conform noilor reguli, de luni până duminică, în intervalul 8.00-18.00, până în luna octombrie, dată la care ar urma să fie introdus pe scară largă sistemul garanție-returnare (SGR), prin care consumatorii trebuie să plătească magazinului o garanție în bani pentru orice ambalaj de băutură cumpărat, sumă pe care o vor recupera la returnarea ambalajului.

Un Volvo a luat foc în fața tribunalului! Trafic îngreunat !

0

FOTO: INFO TRAFIC jud. BRAȘOV
Un SUV Volvo a luat fos în urmă cu puțin timp în fața tribunalului. Pompierii intervin, traficul în zonă este îngreunat.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD si s-a intervenit pentru stingerea incendiului.
Din cauza căldurii degajată de incendiu a mai fost afectat și un al doilea autoturism care era parcat lângă autoturismul cuprins de flăcări.
Nicio persoană nu a fost rănită.

23,5 milioane de lei dispărute dintr-un fond privat de pensii. 48 de percheziții la acest moment, inclusiv la Brașov !

0

Polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1, cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare joi 48 de mandate de percheziție domiciliară, 80 de mandate de aducere și 32 de ordonanțe de ridicare înscrisuri la adrese din București și județele Ilfov, Teleorman, Constanța, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Vâlcea, Vrancea și Gorj, într-o cauză penală privind săvârşirea infracțiunii de delapidare.
În fapt, la începutul lunii mai 2022, administratorii unui fond privat de pensii, asociat unei unități bancare, au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operațiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantum de aproximativ 22 de milioane de lei.
În urma probatorului administrat a reieșit faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare (726 acte materiale), complicitate la delapidare, fals intelectual, uz de fals și fals în declarații, fapte ce au fost reținute în sarcina a 15 persoane fizice, dintre care doi angajați din cadrul unei unității bancare și mai multe persoane juridice.
Astfel, s-a reținut că în perioada 2019- 2022, două persoane angajate în cadrul băncii, cu sprijinul unor apropiați și a 7 persoane juridice, și-ar fi însușit și folosit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei, din conturile fondului privat de pensii.
Debitarea conturilor s-ar fi realizat atât prin transfer direct către conturile bănuiților și ale celorlalte persoane fizice, cât și prin transfer către conturile unor persoane juridice, sub forma unor plăți pentru achiziții bunuri ori servicii fictive.
Acțiunea beneficiază de sprijinul mai multor subunității de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului, precum și din partea inspectoratelor de poliţie ale județelor Ilfov, Teleorman, Constanța, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Vâlcea, Vrancea, Argeș și Gorj.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Restricţii de circulaţie pe DN1 între Ploieşti și Braşov

0

Traficul este restricţionat joi, 30 iunie, pe DN1 Ploieşti – Braşov şi pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pentru efectuarea de lucrări la carosabil.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că joi sunt aplicate mai multe restricţii de circulaţie pe DN1 Ploieşti – Braşov şi pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, astfel:
pe DN 1, între kilometri 115+500 de metri – 117+500 de metri, între localităţile Posada şi Sinaia, judeţul Prahova, se efectuează lucrări de frezare şi asfaltare a părţii carosabile, în intervalul orar 08.00 – 18.00;
pe DN 1, tronsonul kilometric 122 – 122+200 de metri, pe raza localităţii Sinaia, judeţul Prahova, se efectuează lucrări de frezare şi asfaltare a părţii carosabile, în intervalul orar 08.00 – 18.00;
pe DN 1, la kilometrul 123+500 de metri, pe raza localităţii Sinaia, judeţul Prahova, se efectuează lucrări de frezare şi asfaltare a părţii carosabile, în intervalul orar 08.00 – 18.00;
pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către litoral, între kilometri 83 – 84+600 de metri, pe raza localităţii Vlad Ţepeş, judeţul Călăraşi, se desfăşoară, în intervalul orar 09.00 – 17.00, lucrări de reabilitare a carosabilului, fiind restricţionate banda de urgenţă şi prima bandă. Traficul se desfăşoară doar pe a doua bandă, cu limită de viteză la 60 km/h.
Şoferii sunt sfătuiţi să reducă viteza şi să semnalizeze orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie pentru a evita producerea de accidente rutiere.

Lista măsurilor de modificare a Codului Fiscal, agreate în coaliţie: Impozitul progresiv nu se aplică, creşteri de TVA la restaurante, locuinţe şi băuturi cu zahăr

0

Coaliţia de guvernare a finalizat, miercuri seara, lista măsurilor de modificare la Codul Fiscal, care ar urma să fie aprobate într-o şedinţă de guvern, săptămâna viitoare. Liderii coaliţiei nu au ajuns la un acord pe introducerea impozitului progresiv, în schimb acciza la ţigări creşte de la 1 august anul acesta, iar la alcool, de la 1 ianuarie 2023. S-au mai decis şi creşteri de TVA la restaurante, locuinţe şi băuturile cu zahăr, dar şi deduceri fiscale pentru veniturile până în 4.500 de lei şi familiile cu mulţi copii.

Deducerile fiscale vizează veniturile până în 4.500 de lei, impactul bugetar fiind de 3 miliarde de lei/an îm 2023. Astfel, tinerii până în 26 de ani vor beneficia deduceri de 15% din impozitul pe venit cu valoare maximă de 383 de lei.

Se vor aplica şi deduceri pentru familiile care au copii, de 100 de lei/copil dacă copiii sunt la o formă de învăţământ. Dacă o familie are mai mult de 4 copii, impozitul pe venit este zero.

Contractele part-time vor plăti contribuţii ca salariu minim pe economie, dacă există doar un singur contract.

Excepţii vor face elevii/studenţii până în 26 de ani, persoana care urmează o formă de ucenicie, pensionarul care beneficiază de pensie din sistemul public, persoanele fizice care realizează venituri din salarii avand mai multe contracte de muncă cu timp parţial sau intreg si valoarea cumulata din salarii depaşeste salariul minim pe economie, persoanele cu dizabilităţi.

La capitolul accize, la alcool acestea vor fi de 20% – 6 bani/litru, începând cu 1 ianuarie 2023. La ţigări, acciza creşte cu 31 de lei, (60 de bani/pachet), de la 1 august anul acesta.

La TVA, s-au decis următoarele modificări: pentru restaurante, catering, hoteluri, TVA creşte de la 5 la 9%, la locuinţe se va aplica un TVA de 5% doar pentru o locuinţă până la plafonul de 600.000 de lei dar şi până în 80 mp2 utili.

TVA-ul la băuturile cu zahăr creşte de la 9 la 19%, iar aici intră şi berea fără alcool.

În privinţa impozitului pe tranzacţii imobiliare la persoane fizice, se excludere deducerea de 90.000 de euro/imobil vândut şi se trece la impozitare de 1% pentru o locuinţă mai mare de 3 ani şi impozit 3% pentru imobile de până în 3 ani, cu excepţia moştenirilor.

Coaliţia a decis şi eliminarea cotei forfetare pentru impozitul pe venit din chirii.

Astfel, impozitul pe proprietate va fi pe grila notarială şi nu se mai face diferenţă intre persoana fizică vs persoană juridică. Se va face o clasificare pe rezidenţiale şi nerezidential, iar pe rezidenţial, impozitul va fi 0,1-0,2%, în timp ce pe nerezidenţiale va fi de 1 – 1,3%.

Pentru microîntreprinderi, s-a decis o reducere a plafonului de 500.000 euro, limitarea detinerii controlului pentru maxim 3 microinterprinderi, limitarea obiectului de activitate, cel puţin un angajat. Dividendele cresc de la 5 la 8% şi se elimină scutirile pentru companiile de stat şi pensiile private.

În privinţa PFA-urilor, s-a stabilit scăderea plafonului de la 100.000 de euro la 25.000 euro/anual.

Coaliţia a decis şi impozitarea jocurilor de noroc, cu 40% din orice câştig, dar se va face o analiză privind modalitatea de impozitare la nivel UE pentru a avea un model în acest sens. Liberalii susţin ideea ca la jocurile de noroc sa fie impozitate şi companiile.

În agricultură şi construcţii, s-a stabilit scăderea plafonului de la 30.000 lei la 10.000 lei pentru facilităţi fiscale

În plus, s-a decis şi limitarea beneficiilor salariale impozitate favorabil la 33%, din veniturile anuale.

Pentru veniturile extra salariale, sub 6 salarii minime brute nu se aplică contribuţii, între 6 şi 12 salarii minime brute – contribuţiile vor fi pentru 6 salarii minime, între 12 si 24 salarii minime brute, se vor aplica contribuţii cât pentru 12 salarii minime iar peste 24 salarii minime brute, contributii ca pentru 24 de salarii minime.

În privinţa impozitului progresiv, acesta nu se va aplica, însă coaliţia a stabilit că, după digitalizarea ANAF, s-ar putea introduce gradual impozitul pe venitul global, un pas spre impozitul progresiv.
În ceea ce priveşte decarbonificarea, măsură pentru care insistă PNL, o decizie a fost că nu poate fi închisă o facilitate până când nu este pusă în funcţiune o alta care produce cel puţin tot atâta energie, iar cele pe cărbune nu vor fi închise definitiv, vor intra în conservare, afirmă suse liberale.

Brașov: percheziții în afaceri ilegale cu tutun

0

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au efectuat 38 de percheziții domiciliare, ieri, în județul Brașov, dar și în Prahova, București și alte 17 județe, într-un caz privind afaceri ilegale cu tutun.
Descinderile au avut loc la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de producere de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat și deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 1 kilogram de tutun de fumat.
Astfel, 45 de persoane au fost audiate, iar 9 persoane au fost aduse la sediul unității de poliție. „În fapt, începând cu luna martie 2022, persoanele bănuite ar fi desfășurat activități de prelucrare și comercializare, prin intermediul anunțurilor postate pe rețele de socializare și site-uri destinate comerțului online, către diverși clienți din țară, a circa 1,7 tone de tutun de fumat. Prejudiciul total estimat la acest moment este de 1.969.080 de lei”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 1.860 de kilograme de tutun mărunțit, 992 de kilograme de frunze de tutun, 28.534 de țigarete confecționate artizanal, 6 aparate pentru confecționarea țigaretelor, 3 mașini industriale pentru tocat frunze de tutun, 5.100 de etichete autocolante inscripționate, 2 laptopuri, 1 DVR, telefoane mobile, precum și înscrisuri utile cauzei.
Totodată, a fost indisponibilizată și o autoutilitară utilizată în activitatea infracțională.
În urma probatoriului administrat, față de 4 persoane, două femei și doi bărbați, cu vârstele de 26, 33, 42 și respectiv 44 de ani, din județele Prahova, Dâmbovița și municipiul București, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate unității de parchet competente, pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

RATBV reintroduce în circulație 10 autobuze electrice SOR din cele 60 restrase

0

Cele 10 autovehicule au primit certificări din partea specialiștilor care le-au verificat că pot fi utilizate în condiții de siguranță. În urma incidentului de săptămâna trecută, când un autobuz electric a degajat fum intens în timp ce era în trafic, RATBV a scos din circulație toate cele 60 de autovehicule de acest tip pe care le deține, în vederea realizării unor verificări tehnice amănunțite. De asemenea, RAT Brașov a solicitat prezența la Brașov a reprezentanților firmei producătoare (SOR), a societății importatoare (Anadolu), precum și a reprezentanților producătorului acumulatorilor (EVC). ”Chiar de a doua zi după producerea incidentului, respectiv pe 24 iunie 2022 s-a constituit un aparat de lucru, format din cinci ingineri RATBV, specializați în mentenanța autobuzelor electrice și din 12 tehnicieni de la cele trei firme menționate anterior. În urma verificărilor tehnice realizate până la acest moment, specialiștii au constatat că cele 10 autobuze electrice SOR de opt metri se prezintă în condiții tehnice și de siguranță bune și au primit avizul tehnic favorabil din partea SOR și EVC. Au fost făcute verificări preliminare asupra autobuzului implicat în incidentul de joia trecută, vehicul din lotul de 42 de autobuze alimentate în curent alternativ. EVC a confirmat ipoteza inițială de lucru, conform căreia o celulă din modulul nr. 20 a intrat în scurtcircuit, producând o creștere a temperaturii și, pe cale de consecință, o degajare de fum. Producătorul bateriilor continuă analizele de stabilire a cauzelor ce a determinat respectiva celulă să intre în scurtcircuit”, au comunicat reprezentanții RAT Brașov. Celelalte autobuze electrice din lotul de 60 scoase din circuit vor reveni pe traseu la finalizarea verificărilor.