Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Local
Publicitate

„Anatoly & Prietenii”, spectacol estival la Opera Brașov

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 14.08.2019
Sâmbătă, 17 august 2019, de la ora 17.00, în Sala Operei, suntem invitați la spectacolul at „Anatoly & Prietenii”, o surpriză muzicală de vară. Alături de binecunoscutul cvintet vocal Anatoly, de pe scena Operei Brașov va urca solistul Operei Brașov – Liviu Iftene, tenor, împreună cu soția acestuia, soprana Irina Iftene, artist liric, cvartetul Corona, alcătuit din instrumentiști ai orchestrei Operei Brașov: Luminita Cucu – flaut, Rodica Boldorea – vioară, Mina Ciulic㠖 violă și Ionela Păsăroiu – violoncel, precum și pianistul Ovidiu Mezei.
   Concertul este gândit sub forma unui caleidoscop muzical, cu un repertoriu divers și va fi alcătuit din cinci părți care, așa cum ne mărturisesc cei cinci membri ai formației, vor transmite fiecare un mesaj special, dar și o anumită stare. Nu vor lipsi uvertura la opera „Wilhelm Tell” de G. Rossini, dar și o parodie a uverturii operei „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Tonight, Tonight” din musical-ul „West Side Story” de L. Bernstein, celebra melodie „New York, New York” cântată odinioară de Frank Sinatra, piesa „Seaside Rendezvous” a celor de la Queen, dar și „cartea de vizit㔠a cvintetului vocal „Anatoly” – „România într-un cântec”, toate aceste lucrări, dar și altele, în cadrul spectacolului realizat în adaptarea și aranjamentul a doi dintre componenții grupului: Ciprian Cucu și Ciprian Țuțu. Tenorul Liviu Iftene va interpreta aria „Pourquoi me reveiller” din opera „Werther” de J. Massenet și, în duet cu Irina Iftene, cei doi ne vor delecta cu „Una parola, o Adina” din opera „Elixirul dragostei” de G. Donizetti. Cvartetul Corona a pregătit momente muzicale agreabile, de mare popularitate, dintre care dezvăluim doar două: piesa „Humoresque”, compusă de A. Dvorak și celebrul „Vals” al lui D. Shostakovich.
   Cvintetul vocal „Anatoly” este alcătuit din cinci tineri brașoveni, muzicieni de excepție: Andrada Mureșan – alto, Gabriel Baciu – tenor I, Ciprian Cucu – tenor II, Ciprian Țuțu – bariton și Marius Modiga – bas. „Anatoly” a luat ființă în anul 2000, din 2011 cântă în actuala formulă, iar din 2017 își desfășoară activitatea artistică sub egida Operei Brașov. În repertoriul grupului intră piese á capella, lucrări preclasice, clasice și romantice, muzică religioasă, colinde, prelucrări folclorice și lucrări contemporane, în aranjamente proprii. Printre modelele lor, din sfera muzicală, se numără The King’s Singers și The Real Group. Au înregistrat zece albume cu lucrări din repertoriul românesc și universal, evidențiindu-se cu o activitate concertistică intensă. Dintre cele mai recente apariții ale cvintetului „Anatoly”, este de menționat pe cea de la TAMTAM Festival Brașov și cea de la Festivalul de Carte și Muzică Libris, foarte bine primite de public. Cei cinci muzicieni sunt câștigătorii a numeroase premii și distincții, dintre care amintim doar câteva: Marele Premiu la Concursul Național de Muzică Corală Sacr㠄Cu noi este Dumnezeu”, Orăștie (2006), Act de Cinstire oferit de Mitropolitul Ardealului, dr. Laurențiu Streza, pentru râvna și calitatea cu care susțin muzica ortodoxă (2007), Marele Premiu la Concursul Internațional Coral „A ruginit frunza din vii”, Chișinău - Republica Moldova (2014) și, totodată, a Trofeului Festivalului „A ruginit frunza din vii”, vicecampioni europeni la prestigiosul Concurs Coral Internațional de la Tolosa - Spania (2014). În 2016 câștigă, din nou, Marele Premiu la Concursul Coral de Muzică Sacr㠄Cu noi este Dumnezeu” de la Orăștie. Poate cei mai cunoscuți au devenit odată cu participarea la emisiunea TV „Românii au talent”, în 2014, când au ajuns până în marea finală, impresionând milioane de telespectatori cu interpretarea lor excepțională.
Intrarea la spectacol este liberă (în limita locurilor disponibile)
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Local




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ National


    Laura Codruța Kovesi a fost votată procuror-șef european


    Azi 12:54
  • ➤ National


    Președintele Transelectrica a fost revocat, după ce s-a confirmat că diploma lui de inginer este falsă


    Azi 12:39
  • ➤ Local


    Agent al unei firme de securitate din Brașov lovește, scuipă și face gesturi obsene în trafic


    Azi 10:49
  • ➤ National


    Liberalii au decis să depună moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă pe 27 septembrie


    Azi 10:38
  • ➤ Prima pagina


    Prea piperat!


    Proiectul WC-ului de 1 milion de lei a fost retras


    Azi 09:25
  • ➤ National


    Dăncilă: România va vota împotriva Codruței Kovesi la Parchetul European


    Azi 09:22
  • ➤ Eveniment


    Drame pe șosea


    În ambulanța lovită pe DN13 era un copil operat pe inimă


    Azi 09:13
  • ➤ Eveniment


    Cinci persoane reținute la Brașov în cazul hoților de seifuri


    Azi 09:08
  • ➤ Eveniment


    Reținut, după ce a sechestrat un bebeluș


    Azi 09:05
  • ➤ Eveniment


    Bursele pentru elevi vor fi majorate din cofinanțarea părinților la transportul în comun


    Azi 09:02
  • ➤ Eveniment


    Lucrări pe DN10


    Azi 08:58
  • ➤ Actualitate


    Altă socoteală


    De azi, părinții trebuie să plătească 15 lei din abonamentul elevilor


    Azi 08:54
  • ➤ Actualitate


    Președintele Transelectrica și-a falsificat CV-ul


    Azi 08:49
  • ➤ Actualitate


    „Cină pe întuneric“, pentru a încerca pe proprie piele cum trăiește o persoană fără vedere


    Azi 08:47
  • ➤ Actualitate


    Donați o carte pentru copiii din Crizbav, în campania „Cărți pe biciclete“


    Azi 08:46
  • ➤ Life


    „O țară de demenți!“


    Anamaria Prodan a primit de la soț un Rolls-Royce de 310.000 de euro


    Azi 08:39
  • ➤ Life


    Ce nu poate să facă Esca


    Azi 08:37
  • ➤ Life


    Delia doar se pozează cu un bolid


    Azi 08:34
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Remedii băbești foarte eficiente


    Azi 08:29
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:24
  • ➤ Sport


    Reacția lui Stanciu după egalul cu Inter Milano


    Azi 08:21
  • ➤ Sport


    Victor Pițurcă nu-l regretă pe Carlos Fortes


    Azi 08:18
  • ➤ Sport


    Participă la turneele de la Wuhan și Beijing


    Halep a plecat încrezătoare spre China


    Azi 08:15
  • ➤ Sport


    Nepotul lui Luțu joacă la CSM Slatina


    Cătălin Grigore, meci special cu ACS SR Brașov


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Ultimul drum al lui Iuliu Ienei


    Azi 08:05
  • ➤ Local


    Donați o carte pentru copiii din Crizbav, în campania "Cărți pe biciclete"


    18.09.2019
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Regizorul Ducu Darie, fiul regretatului Iurie Darie, a încetat din viață


    18.09.2019
  • ➤ National


    CCR: Iohannis, obligat să numească miniștrii interimari propuși de Dăncilă, iar Premierul trebuie să vină în Parlament


    18.09.2019
  • ➤ Local


    În ambulanța lovită ieri pe DN13, lângă Brașov, era un copil operat pe inimă


    18.09.2019
  • ➤ National


    Control al Protecției Consumatorilor, la farmacia Catena de pe str. Toamnei


    18.09.2019
  • ➤ National


    Președintele Transelectrica și-a falsificat CV-ul. El nu are diplomă de inginer


    18.09.2019
  • ➤ National


    Legea de impozitare a pensiilor speciale, adoptată de Senat


    18.09.2019
  • ➤ National


    Proiectul WC- ului de 1 milion de lei a fost retras de pe ordinea de zi a CL Brașov


    18.09.2019
  • ➤ National


    A fost găsit leacul care oprește răceala


    18.09.2019
  • ➤ Prima pagina


    Coplată: 15 lei de la părinți, 70 de lei de la buget


    Elevii nu vor mai avea 100% gratuitate pe liniile RATBV


    18.09.2019
  • ➤ Eveniment


    De azi se pot depune dosarele pentru ajutoarele de încălzire


    18.09.2019
  • ➤ Eveniment


    De la 1 octombrie se scumpește apa și canalizarea


    18.09.2019
  • ➤ Eveniment


    În 27 octombrie trecem la ora de iarnă


    18.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Luptător și la 81 de ani


    Octav Bjoza a fost reales președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România


    18.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Firmele care transportă angajații în jurul Brașovului nu se înghesuie să intre în legalitate


    18.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Peste 3,5 milioane de lei de la buget pentru închiderea șantierului de la Colegiul de Informatică


    18.09.2019
  • ➤ Actualitate


    Pentru al doilea an


    CJ finanțează nerambursabil proiecte de asistență socială


    18.09.2019
  • ➤ National


    La Consiliul UE


    Candidatura lui Kovesi pentru Parchetul European va fi votată joi dimineață


    18.09.2019
  • ➤ National


    O nouă înfrângere: numirea Adinei Florea la Șefia Secției Speciale de anchetare a magistraților a fost amânată pentru a cincea oară


    18.09.2019
  • ➤ National


    Eugen Teodorovici a întors-o cu pușcăria


    18.09.2019
  • ➤ Life


    S-a dezlănțuit


    Dana Budeanu îi face marțafoi pe bărbații fără șosete


    18.09.2019
  • ➤ Life


    Un milionar român are cel mai tare Ferrari


    18.09.2019
  • ➤ Life


    Lidia Buble crede că nu mai are mult de trăit


    18.09.2019
  • ➤ Life


    Alexandra Stan a închis sezonul estival tot topless


    18.09.2019
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Politețea, obligatorie într-o scrisoare


    18.09.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    60 de ani de când în gara Brașov a intrat prima locomotivă diesel electrică

    Articolul următor


    Alimente depozitate lângă gunoi în spatele unor restaurante din Brașov

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 16.932 milisecunde, încărcat în milisecunde