Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Local
Publicitate

Autorizație de construire pentru prima grădiniță din Coresi-Avantgarden

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Parghel, 11.04.2019
Primăria Brașov a emis autorizația de construire pentru grădinița care va fi construită în cartierul Coresi-Avantgarden, pe un teren de 700 de metri pătrați, donat de unul dintre dezvoltatorii imobiliari din zonă. Autorizația are o valabilitate de 12 luni, în timp ce proiectul va trebui pus în aplicare în maxim 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Viitoarea grădiniță din Tractorul va avea maxim 100 de locuri, valoarea estimată a investiției fiind de 3,97 milioane lei inclusiv TVA. Pentru acest proiect, Primăria Brașov are în vedere obținerea unei finanțări europene prin Programului Operațional Regional 2014- 2020, chiar în acest an.

Maximum 100 de locuri

Grădinița din Coresi-Avantgarden va avea o suparafță construită de 279 de metri pătrați și maximum 100 de locuri, în cinci săli de clasă. Clădirea va oferi mai multe facilități pentru copii și cadrele didactice, printre care o grupă multifuncțională, sală pentru educatoare, sală de mese, spații tehnice sau cabinet medical cu izolator. Grădinița va avea și un loc de joacă în exterior, o alee carosabilă pentru aprovizionare precum și o platformă pentru colectarea deșeurilor și curățarea pubelelor. Restul terenului va fi amenajat ca spațiu verde. Clădirea va fi deservită de 16 persoane, dintre care 10 educatoare și îngrijitoare, o asistentă medicală, un agajat pentru curățenie/spălătorie, doi angajați la bucătărie, un casier și un director.

Grădiniță pentru zona cu cea mai rapidă dezvoltare din Brașov

Aceasta va fi prima grădiniță care va deservi zona de Coresi - Avantgarden din Tractorul, una cu o dezvoltare foarte rapidă care nu dispune de structură pentru educație, supravegherea și îngrijirea copiilor. Pentru brașovenii care locuiesc în zonă, cele mai apropiate grădinițe sunt Gradinița nr. 35, cu program normal, (str.Bronzului nr. 5), Grădinița cu program prelungit nr. 34 (str.Turnului nr. 2), Grădinița cu program prelungit nr. 33 (str. Olteț nr. 11) și Grădinița cu program normal nr. 32 (str. Olteț nr. 1). Aceste unități funcționează la capacitate maximă și nu au posibilitatea să preia alți preșcolari din zona nou construită.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Local

Judecătoria Brașov


SOMAȚIE

Judecătoria Brașov


SOMAȚIE

Judecătoria Brașov


SOMAȚIE

Judecătoria Brașov


SOMAȚIE

Judecătoria Brașov


SOMAȚIE

Judecătoria Brașov


SOMAȚIE

Judecătoria Brașov


SOMAȚIE




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    Arbitru lovit cu pumnul!


    Liga 4 Brașov. Mihai Ichimescu (ACS Prejmer), suspendat 15 etape de Comisia de Disciplină!


    Azi 14:42
  • ➤ National


    O învățătoare din Brașov, condamnată la 8 luni de închisoare sub supraveghere pentru purtare abuzivă . Le spunea elevilor „gunoaie” și „tâmpiți”


    Azi 13:40
  • ➤ National


    CCR amână pentru 20 mai decizia care l-ar putea scăpa pe Dragnea de condamnare. În aceeași zi, e termen în procesul lui Dragnea


    Azi 12:33
  • ➤ Cititori


    Din ce motive este obligatoriu să asigurăm angajaților echipamente de protecție?


    Azi 11:33
  • ➤ Life


    Locuri de poveste


    Destinații de vacanță pentru fanii „Game of Thrones“


    Azi 10:27
  • ➤ Life


    Obișnuințe ciudate


    Preferințele culinare ale Papilor


    Azi 10:13
  • ➤ Life


    E bine să știi


    Gelatina regenerează tenul îmbătrânit


    Azi 10:10
  • ➤ Life


    O balenă însărcinată a fost ucisă de plastic


    Azi 10:08
  • ➤ Life


    A murit una dintre cele mai rare țestoase din lume


    Azi 10:05
  • ➤ Life


    Experiment controversat al chinezilor


    Savanții au creat maimuțe cu „creier de om’’


    Azi 10:01
  • ➤ Life


    Ariana Grande face publică imaginea creierului său „afectat“


    Azi 09:57
  • ➤ Life


    Doar patru luni


    Naomi Campbell și Liam Payne s-au despărțit


    Azi 09:55
  • ➤ Life


    Succes în minute


    Arya Stark, cel mai sângeros personaj din „Game Of Thrones“


    Azi 09:49
  • ➤ Life


    Monica Bârlădeanu și Andrei Aradits se joacă de-a amanții


    Azi 09:47
  • ➤ Life


    Își reface viața


    Cristina Spătar are un iubit


    Azi 09:45
  • ➤ Prima pagina


    Zilele Brașovului au fost amânate


    Azi 09:26
  • ➤ Eveniment


    Condiții mai bune pentru elevii olimpici


    1,3 milioane lei pentru Centrul Județean de Excelență în Educație


    Azi 09:23
  • ➤ Economic


    Teodorovici anunță amnistie fiscală


    Azi 09:15
  • ➤ Eveniment


    Sediu nou pentru Secția 3 Poliție Brașov


    Azi 09:13
  • ➤ Eveniment


    Nu mai sunt piedici


    Start pentru Sala Polivalentă


    Azi 09:11
  • ➤ Eveniment


    „Nu încuraja cerșetoria!“, campanie a Poliției Locale și RATBV


    Azi 09:05
  • ➤ Eveniment


    Creșă sau grădiniță în Avantgarden


    Azi 09:03
  • ➤ Religie


    Intrarea Domnului în Ierusalim


    Duminica Floriilor


    Azi 08:49
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    Azi 08:39
  • ➤ Life


    A recunoscut


    Andra: „Da, m-am îngrășat câteva kilograme”


    Azi 08:33
  • ➤ Life


    O româncă a creat veșmântul pe care îl va purta Papa Francisc la Șumuleu Ciuc


    Azi 08:28
  • ➤ Life


    Angelina Jolie a renunțat, legal, la „Pitt“ din numele ei


    Azi 08:27
  • ➤ Life


    Beyonce va lansa un nou album


    Azi 08:24
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Brașoveni în lupta națională


    Pompiliu Dan - lupta tinereții și jertfa maturității (II)


    Azi 08:21
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:19
  • ➤ Sport


    O eliminare crudă pentru Guardiola


    Azi 08:16
  • ➤ Sport


    Liga 4 Brașov


    ACS Prejmer, nemulțumiri la adresa AJF Brașov


    Azi 08:13
  • ➤ Sport


    Cetate Râșnov vizează a cincea victorie consecutivă în C5


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Antrenorul Călin Moldovan debutează pe banca lui AFC Hărman la meciul cu CFR Cluj II


    Azi 08:08
  • ➤ Sport


    Cere sprijin


    ACS SR Brașov. Florin Stîngă e îngrijorat de viitorul echipei


    Azi 08:04
  • ➤ Life


    Românii au început să vândă ,,cenușă de la incendiul de la Notre-Dame“


    18.04.2019
  • ➤ National


    Estimări ale PE la europarlamentare în România: PNL - 9 mandate, PSD - 8, Alianța USR-PLUS - 6


    18.04.2019
  • ➤ Local


    Brașov: Stația de taxi de la Livadă se mută După Ziduri


    18.04.2019
  • ➤ Local


    Brașovenii sunt invitați la un concert de fanfară în Piața Unirii


    18.04.2019
  • ➤ Sport


    Până la sfârșitul lunii


    Primăria Brașov semnează contractul de proiectare a Sălii Polivalente /În 2020 începe construcția


    18.04.2019
  • ➤ Sport


    Un nou apel pentru salvarea clubului


    ACS SR Brașov. Stîngă, Toader și Marin au prefațat meciul cu ACSO Filiași


    18.04.2019
  • ➤ Prima pagina


    Pietonal nou în Răcădău


    18.04.2019
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat cu SC Distribuție Electrica Transilvania Sud SA


    Încă o clasă de învățământ dual la Colegiul Tehnic „Mircea Cristea“


    18.04.2019
  • ➤ Eveniment


    Roboți pentru sterilizarea secțiilor din Spitalul Făgăraș


    18.04.2019
  • ➤ Eveniment


    Impozite mai mari pentru proprietarii de clădiri nerezidențiale


    18.04.2019
  • ➤ Actualitate


    Să mâncăm mai sănătos


    Fără taxe pentru producători în Piața Star


    18.04.2019
  • ➤ Actualitate


    CFR suplimentează de Paști trenurile și reduce prețul biletelor spre Marea Neagră


    18.04.2019
  • ➤ National


    CEx PSD a votat dorința liderului absolut


    Dragnea l-a debarcat pe Tudorel Toader


    18.04.2019
  • ➤ National


    Alianța 2020 USR PLUS, ținta unei campanii de dezinformare prin „pliante otrăvite“


    18.04.2019
  • ➤ Life


    Excentricități


    Iulia Albu i-a făcut cocoșului cont de Instagram


    18.04.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Trafic CFR blocat între Dârste și Timișul de Sus

    Articolul următor


    eFuncționar+, la Primăria Brașov

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 18.827 milisecunde, încărcat în milisecunde