Autentificare | Cont nou
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Local
Publicitate

Brașovean cercetat penal pentru arme deținute ilegal

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.G., 21.04.2017
Un bărbat de 41 de ani, care dețineam ai multe arme la locuința lui, s-a ales cu dosar penal pentru că a omis să obțină autorizație pentru acestea. El a primit, ieri, vizita polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase care au constatat că omul avea armă neletală tip pistol, marca Walther și muniția aferentă (37 cartușe), pe care nu le-a depus la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea permisului de armă. La domiciliul său, polițiștii au mai găsit o altă armă tip pistol, marca Gamo, din categoria celor supuse autorizării, pentru care suspectul nu a putut prezenta documente legale de deținere. Armele și muniția aferentă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. „În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor si munițiilor, fapte prevăzute și pedepsite de art. 342 alin. (2) și (6) din Codul Penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente“, a anunțat Poliția Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:


Articole la Local




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Local


    Mara Mareș este noul lider al Tineretului liberal


    Azi 19:06
  • ➤ National


    Prințesa Marina Sturdza, descendentă a două vechi familii de domnitori, a murit la New York


    Azi 18:08
  • ➤ Local


    Șomerii nu se înghesuie la Bursa locurilor de muncă


    Azi 15:39
  • ➤ Local


    Cod galben și portocaliu de ploi abundente în județul Brașov


    Azi 14:01
  • ➤ Economic


    Astăzi, o nouă extragere a loteriei bonurilor fiscale va avea loc


    Azi 12:47
  • ➤ Life


    Legătura dintre conștiință și moarte, în "Linia morții" (VIDEO)


    Azi 12:37
  • ➤ Life


    A murit un actor al serialului "Game of Thrones"


    Azi 12:44
  • ➤ National


    Tudorel Toader nu își asumă recursul compensatoriu care scoate din închisori mii de deținuți


    Azi 12:36
  • ➤ Sport


    Corona și-a întărit centrul de copii și juniori la polo cu un antrenor de lot național


    Azi 11:29
  • ➤ Sport


    Handbalistele Coronei au cîștigat la Reșița, în campionatul diviziei A


    Azi 11:28
  • ➤ International


    Donald Trump va declasifica documente despre asasinarea lui John F. Kennedy


    21.10.2017
  • ➤ Sport


    Liga 3. AFC Hărman a pierdut la Miercurea Ciuc / Cetate Rîșnov a ratat victoria în ultimul minut


    21.10.2017
  • ➤ Life


    Ufologii anunță un atac extraterestru curînd


    21.10.2017
  • ➤ International


    Cel puțin cinci persoane au fot rănite într-un atac la München


    21.10.2017
  • ➤ Sport


    Rezultatele etapei a 10-a


    Liga 4 Brașov. AS SR Brașov a cîștigat derbiul cu Colțea / Pescaru a dat lovitura de începere a meciului


    21.10.2017
  • ➤ Local


    România este un punct mic, dar cu greutate în cinematografie, a spus actorul Armand Assante la Brașov


    21.10.2017
  • ➤ Sport


    Consultare publică: Introducerea unei probe sportive obligatorii la BAC


    21.10.2017
  • ➤ International


    Franța spune că problema cu care se confruntă Theresa May este că nimeni nu le-a explicat britanicilor consecințele Brexit-ului


    21.10.2017
  • ➤ International


    Regele Felipe al VI-lea: Catalonia "este și va fi o parte esențială" a Spaniei secolului XXI


    21.10.2017
  • ➤ Sport


    Hochei. Cupa Continentală. Corona Brașov a cîștigat la pas meciul cu Steaua Roșie Belgrad


    21.10.2017
  • ➤ Local


    Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 7, pe strada Poienelor


    20.10.2017
  • ➤ National


    Bruxelles-ul contrazice Bucureștiul: Comisia Europeană subliniază că angajatorii trebuie să contribuie la un fond de solidaritate doar dacă statul nu are bani


    20.10.2017
  • ➤ Local


    Hoți dintr-o farmacie din Brașov, prinși după o lună


    20.10.2017
  • ➤ Local


    Farmacie din Brașov atacată de hoți


    20.10.2017
  • ➤ Sport


    Turneul Campioanelor. Simona Halep și-a aflat adversarele


    20.10.2017
  • ➤ Local


    O asistentă medicală din Brașov a murit din cauza rujeolei


    20.10.2017
  • ➤ Sport


    Burleanu s-a decis. Cînd vor avea loc alegerile pentru șefia FRF


    20.10.2017
  • ➤ Local


    Arborii rupți sau doborîți în pădurile Brașovului vor fi exploatați de 5 operatori forestieri


    20.10.2017
  • ➤ National


    Ministrul Justiției anunță despăgubiri între 5 și 8 euro pe zi pentru deținuții eliberați care au executat pedeapsa în condiții necorespunzătoare


    20.10.2017
  • ➤ Economic


    Indicele ROBOR la șase luni urcă la 2,02%, cel la nouă luni crește la 2,08%


    20.10.2017
  • ➤ Sport


    Patinatoarea Coronei, Mihaela Hogaș este pe locul 15 în lume


    20.10.2017
  • ➤ Sport


    Robert Ciorbea va arbitra derbiul brașovean


    Liga 4 Brașov. Arbitrii și observatorii meciurilor etapei a 10-a


    20.10.2017
  • ➤ National


    Românii care vor să rămînă în Marea Britanie vor plăti taxă


    20.10.2017
  • ➤ Life


    TOP 10


    Cele mai frumoase castele din România


    20.10.2017
  • ➤ Life


    Björk acuză un regizor danez de hărțuire sexuală


    20.10.2017
  • ➤ Life


    Încrucișări excesive a raselor


    O fermă din SUA a creat un cal care pare scos din desenele animate


    20.10.2017
  • ➤ Life


    Surpriză pentru fani


    Taylor Swift îsi lansează propria platformă socială


    20.10.2017
  • ➤ Life


    Aproape 400 milioane de păsări sînt ucise de pisici


    20.10.2017
  • ➤ Life


    Sfat de toamnă


    Fularul, accesoriul vedetă al sezonului rece


    20.10.2017
  • ➤ Life


    Repede și bun


    Supe care te încălzesc în zilele de toamnă


    20.10.2017
  • ➤ Life


    Dezvăluiri despre viață amoroasă:


    Florina Cercel a pălmuit niște activiști PCR


    20.10.2017
  • ➤ Life


    Mihaela Borcea a dat lovitura


    20.10.2017
  • ➤ Life


    Daniel Craig pune condiții


    „Fără Monica Bellucci nu joc în James Bond“


    20.10.2017
  • ➤ Life


    Melanie Griffith a întinerit miraculos


    20.10.2017
  • ➤ Life


    Sarah Jessica Parker e plină de fițe


    20.10.2017
  • ➤ Prima pagina


    O șansă


    Clemență pentru urșii gunoieri


    20.10.2017
  • ➤ Eveniment


    O nouă încercare


    Creșele brașovene cautã 15 educatori


    20.10.2017
  • ➤ Eveniment


    Hoți de țevi de canalizare, prinși de polițiști


    20.10.2017
  • ➤ Eveniment


    Accident cu cinci victime, dintre care doi copii


    20.10.2017
  • ➤ Eveniment


    Un consilier județean cere sporuri și pentru medicii de la Reumatologie


    20.10.2017
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Tîlhărită de fostul iubit, într-o stație de autobuz

    Articolul următor


    Coloane de 6 km, la Predeal, din cauza ninsorii

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 10.624 milisecunde, încărcat în milisecunde