De sâmbătă, 16 noiembrie, începe o nouă ediție a festivalului brașovean Etnovember. Festivalul Etnovember s-a ivit din dorința de a pune în valoare diversitatea culturală a Brașovului, de a pune oamenii de aici la un loc și de a-i face pe unii dintre ei să ofere mici bucurii, iar pe ceilalți să le primească și să le prețuiască. Noi nu cântărim aceste bucurii. Ele sunt puse cuminți pe o listă numită program, din care fiecare participant alege ce vrea, ce i se potrivește. Le punem sub o umbrelă mare colorată purtătoare a cuvintelor Arte și Tradiții. Tot ceea ce organizatorii festivalului apreciază din punct de vedere cultural este bine adăpostit de aceasta. (...) Orașul în care locuim ne dăruieșe o simțire identitară remarcabilă. Anumite case și străzi, atmosfera și reperele istorice, turnurile, terasele, bunătățile, locurile din care se aude o muzica bună, acestea sunt lucrurile la care ne putem raporta desigur. Efectul pe care spațiile urbane îl au asupra sentimentelor și comportamentului oamenilor este surprinzător. Oamenii, adică cei care țes fibrele orașului, îl țin la un loc și îi conferă farmecul care ne face să nu vrem să plecăm de-aici. Noi, organizatorii, încercăm să dăruim lucruri modeste, dar niciodată cei care vin la Etnovember nu vor fi numiți spectatori. Vor fi participanți, fiecare după puterile sale. Învățăm astfel unii de la alții, cunoaștem oameni noi și de obicei ne mirăm cât de mulți oameni buni, talentați și veseli există împrejurul nostru, scriu organizatorii pe pagina evenimentului.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!