Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Arta & Cultura & Media
Publicitate

Regizorul Ducu Darie, fiul regretatului Iurie Darie, a încetat din viață

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 18.09.2019
Regizorul Alexabdru(Ducu) Dariem durectir al Teatrului Bulandra, a încetat din viață în urma unei grave suferințe. El se afla pe listele pentru transplant hepatic. Fiul regretatului actor Iurie Darie a murit la șapte ani după dispariția tatălui său. Alexandru Darie a împlinit 60 de ani pe 15 iunie anul acesta. De câțiva ani, regizorul se trata de ciroză la Ponderas Academic Hospital. În urmă cu zece zile, a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, cu o complicație la plămâni, spuneau apropiații artistului. În luna iunie, Ducu Darie a fost sărbătorit de public și de actori pe scena Teatrului Bulandra din Capitală, la finalul producției „Coriolanus”. In lumea artistică se spunea că acesta a fost un spectacol-testament, dat fiind că colegii de la teatru știau că era grav bolnav.   Alexandru Darie a absolvit în 1983 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografic㠄I.L. Caragiale“ București. Din 2002, a condus Teatrul Bulandra, conferindu-i acestuia un statut unic între teatrele din România, cu artiști de elită și cu o dimensiune profund europeană. În 2006, a fost ales președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, ducând la bun sfârșit în 2011, două mandate consecutive la conducerea acestei prestigioase instituții.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Arta & Cultura & Media




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Prima pagina


    Strada N. Titulescu intră două luni în șantier


    Azi 09:20
  • ➤ Eveniment


    Alertă de gradul 0


    Focar de pestă porcină, confirmat în județul Brașov


    Azi 09:16
  • ➤ Eveniment


    Pistă de acrobații pe bicicletă, sub Tâmpa


    Azi 09:12
  • ➤ Eveniment


    Parcarea multietajată de la Spitalul Militar, blocată o săptămână


    Azi 09:11
  • ➤ Eveniment


    Deputatul Tudor Benga, dispus să susțină orice proiect pentru alegerea primarilor în două tururi


    Azi 09:09
  • ➤ Eveniment


    Comitetul de Monitorizare pentru POIM, reuniune în premieră, la Brașov


    Azi 09:07
  • ➤ Actualitate


    Prin Programul Operațional Infrastructură Mare


    Aeroportul Brașov poate obține 70 de milioane de euro


    Azi 09:03
  • ➤ Actualitate


    Deși este demisă, Dăncilă a făcut pe premierul la Brașov pentru voturi la președinție


    Azi 09:01
  • ➤ National


    Pesediștii se dau în gât


    Dragnea o acuză pe Dăncilă că ar fi fraudat banii UE


    Azi 08:49
  • ➤ Life


    La prima vedere


    Diana Bart s-a îndrăgostit de Dubai


    Azi 08:44
  • ➤ Life


    Dana Nălbaru vrea o petrecere-surpriză de ziua ei


    Azi 08:41
  • ➤ Life


    Loredana Groza a întrecut măsura


    Azi 08:36
  • ➤ Life


    Știința a stabilit cea mai frumoasă femeie din lume


    Azi 08:31
  • ➤ Cititori


    Cum scapi de gaze


    Azi 08:28
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Lecții practice în bucătărie


    Azi 08:24
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:20
  • ➤ Sport


    Simone Tempestini a câștigat Raliul Brașovului și un nou titlu de campion național


    Azi 08:17
  • ➤ Sport


    „Felicit echipa”


    Corona Brașov merge mai departe în Cupa EHF


    Azi 08:14
  • ➤ Sport


    Liga 4 Brașov. ACSM Codlea și Precizia Săcele, aproape de CSM Corona


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Cetate Râșnov. Dîrvăreanu: „Suntem mama răniților!“


    Azi 08:08
  • ➤ Sport


    Descătușare!


    ACS SR Brașov a reușit prima victorie în deplasare la Balotești


    Azi 08:04
  • ➤ Local


    Doi copii mici și un bărbat de 65 de ani au fost atacați de urs în orașul Victoria din Brașov


    20.10.2019
  • ➤ Sport


    Rezultatele etapei a 13-a din Liga a 2-a


    UTA s-a impus în derby-ul Vestului cu Poli Timișoara


    20.10.2019
  • ➤ Local


    Brașov: Beat și fără permis de conducere la volan


    20.10.2019
  • ➤ International


    Moment istoric pentru aviație


    Cel mai lung zbor comercial din lume: 19 ore și 16 minute, între New York și Sydney


    20.10.2019
  • ➤ Sport


    Cupa EHF. Corona Brașov a trecut de Super Amara Bera Bera și s-a calificat în turul al treilea preliminar


    19.10.2019
  • ➤ International


    Înfrângere pentru Boris Johnson în Parlamentul britanic. Parlamentarii au votat pentru amânarea Brexitului


    19.10.2019
  • ➤ Sport


    Rezultatele etapei a 9-a din C3


    Cetate Râșnov a pierdut cu Astra II


    19.10.2019
  • ➤ National


    Curtea de Argeș: Peste 1.000 de persoane asistă la ceremoniile dedicate reînhumării Reginei-Mamă Elena


    19.10.2019
  • ➤ Sport


    Rezultatele etapei a 12-a


    Liga 4 Brașov. Precizia Săcele a câștigat la Cristian/Aripile Brașov, scorul etapei


    19.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Viorica Dăncilă, la Brașov: Premierul demis a vizitat IAR Ghimbav și Spitalul Municipal Săcele


    19.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Dan Cămârzan, fostul milionar care și-a ucis bunica, rămâne internat la Psihiatrie


    19.10.2019
  • ➤ Sport


    Rezultatele etapei a 9-a din C3


    ACS SR Brașov, victorie după un meci nebun la Balotești / Horia Popa (2) și Rența au marcat golurile victoriei


    18.10.2019
  • ➤ National


    Ministerul Fondurilor Europene anunță că Aeroportul Brașov poate primi până la 70 de milioane de euro


    18.10.2019
  • ➤ National


    Suspiciune de pestă porcină africană, în Homorod


    18.10.2019
  • ➤ National


    Rămășițele pământești ale Reginei mamă Elena au ajuns în România


    18.10.2019
  • ➤ Sport


    IN MEMORIAM


    Un an fără marele Csaba Gyorffy


    18.10.2019
  • ➤ Sport


    Echipa națională. Când se pun în vânzare biletele pentru meciul România- Suedia


    18.10.2019
  • ➤ Life


    Despre viață și moarte


    10 povești cutremurătoare de pe Everest


    18.10.2019
  • ➤ Life


    Investește în clasic


    Top 10 jachete de toamnă pe care le vei purta multă vreme de acum înainte


    18.10.2019
  • ➤ Life


    Rețete simple și bune


    Dovleac pe masa de toamnă


    18.10.2019
  • ➤ Life


    Spaima


    „Cel mai curajos animal din lume” este un bursuc


    18.10.2019
  • ➤ Life


    S-au găsit


    Miley Cyrus are un nou iubit


    18.10.2019
  • ➤ Life


    Alice cea cochetă


    Povestea fabuloasă a modelului de 96 de ani, din Hong Kong


    18.10.2019
  • ➤ Life


    Doar 5


    Cele mai bune filme cu Nicole Kidman


    18.10.2019
  • ➤ Prima pagina


    „O șansă ratată de România“


    Gigantul aeronautic Airbus renunță la fabrica de elicoptere din Brașov


    18.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Au prezentat conceptul


    Cum va arăta pietonalul dintre Modarom și magazinul Star


    18.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Pachete de îngrijire pentru vârstnicii brașoveni


    18.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Restricții de circulație la Raliul Brașovului


    18.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Salvată de la ruină


    Clădirea „Jugendtstil“ ar putea fi gata până la finalul anului viitor


    18.10.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    „La Traviata” deschide a 67-a stagiune a Operei Brașov

    Articolul următor


    Capella Cracoviensis, în concert la Biserica Neagră

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 13.158 milisecunde, încărcat în milisecunde