Sextil Puşcariu, luptător în Bucovina în România Mare (l)

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Publicitate

Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 17.08.2018

Monitorul Expres publică în fiecare vineri, sub genericul „2018 - Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri“, cu sprijinul prof. univ. dr. Ioan VLAD, o rubrică dedicată marilor patrioţi care au zidit, prin cuvînt şi faptă, România Mare.
Apariţia „Glasului Bucovinei” se mai poticneşte cîteva zile, abia pe 19 octombrie este dat la tipar şi pe 22 apare. Primul număr „l-am scris în întregime eu”, ne spune Puşcariu, Alecu Procopovici fiind bolnav. Se produsese declaraţia românilor ardeleni în parlamentul de la Budapesta şi ea a făcut „o adîncă impresie” în Bucovina. Autorităţile locale îşi pierduseră capul, cenzura a rămas „desconcentrată de cutezanţa” românilor, prefectul politiei era paralizat, crezînd că în spatele revoltaţilor stau trupele române, gata să intre în Bucovina.
Tactica de luptă a „Glasului Bucovinei” era spulberarea rămăşiţelor „de respect şi teamă de Austria”, ultima rămaşiţă de „admiraţie pentru armatele germane”, pe care unii nu le puteau vedea biruite şi pregătirea terenului „pentru o încredere oarbă şi necondiţionată faţă de România”.1 Pe aceste idei trebuia scris ziarul şi conceput întreg mesajul. Puşcariu a avut grijă ca ziarul să ajungă în Ardeal şi la ardelenii refugiaţi în Moldova şi Basarabia.
Articolul – program, intitulat „Ce vrem?”, din primul număr, scris de Puşcariu, afirmă mai întîi, nevoia de unire a forţelor schimbării, iar ziarul este expresia acestei trebuinţe, faptul că semnatarii nu constituie un nou partid politic, ci o „manifestare românească” spontană, ca soarta Bucovinei face parte din „marea problema europeană”, care se va rezolva „aiurea”, dar pentru care rezolvare „trebuie să ştim de pe acuma ce vrem şi să o spunem cu glas tare”, împiedicînd orice acţiune în detrimentul intereselor româneşti. Prin urmare, iată ce vor bucovinenii, prin „Glasul Bucovinei” şi condeiul lui Puşcariu: „Vrem: să rămînem români pe pămîntul nostru strămoşesc şi să ne ocîrmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti; Nu mai vrem: să cerşim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, ci în schimbul jertfelor de sînge aduse în acest razboi – jertfe mai dureroase decît ale altora – pretindem: ca împreună cu fraţii noştri din Transilvania şi Ungaria ... să ne plăsmuim viitorul care ne convine nouă în cadrul românismului. Cerem: să putem aduce la congresul de pace aceste postulate ale noastre prin reprezentanţi aleşi de noi înşine din mijlocul naţiunii noastre”. Se afirmă apoi ataşamentul la principiile lui Wilson, faptul că nu se cere decît „ceea ce după drept ni se cuvine”, că prin dobîndirea drepturilor noastre „nu vom scurta pe nimeni de drepturile lui” cu referire la celelalte etnii din Bucovina, iar pentru drepturile noastre „nu există jertfă pe care n-o aducem cu drag pentru împlinirea idealului nostru”.2 Articolul proclamaţie era datat „11 octombrie 1918, deşi se tiparea 11 zile mai tîrziu”.
În următorul articol intitulat „Fraţilor, suntem cu voi!”, Puşcariu reproduce un fragment din declaraţia lui Vaida Voievod, din 12 octombrie 1918 de la Oradea, pentru a concluziona că „s-au spus aproape aceleaşi cuvinte dictate de instinctul şi înţelepciunea aceloraşi inimi româneşti”. „Peste munţii care ne despart, dar pe care credinţa îi mută – spunea Puşcariu – întindem mîna fraţilor nostri din Transilvania şi Ungaria, cu care suntem uniţi în cugete şi de a căror soartă vrem să legăm soarta noastră. Cu ei împreună ... suntem o masă compactă de aproape patru milioane, al căror glas va fi ascultat ... Fraţilor suntem cu voi!”.
În ce de-al treilea articol „Chemarea vremii”, Puşcariu, după evocarea suferinţelor din război, a lipsurilor şi ameninţărilor, a revizuirii conştiinţei şi convingerilor, constata că „ne cheamă vremea”, că popoarele doritoare de pace sparg zăgazurile, nu mai pot fi oprite de la niciun sacrificiu pentru a se elibera, viaţa chiar „o aducem prinos ... căci ştim ce ne va urma: o orgie de fericire pentru neamul nostru”3
Dinamica evenimentelor este deosebită „E un vîrtej nebun de schimbări”, pe care nici fantezia cea mai fecundă nu le poate prevedea. Este „eliberarea românismului de sub jugul tuturor suferinţelor şi sfărîmarea Austro-Ungariei imorale”. Toată această mişcare tumultoasă din septembrie şi octombrie 1918 este o revoluţie, „are cele mai caracteristice înfăţişări revoluţionare”. Războiul s-a terminat virtual şi a început revoluţia - spune Puşcariu. Iar între acestea, două i se par hotărîtoare: prima - prefacerea maselor docile, inerte şi inconştiente în actorii principali şi, a doua, apariţia omului providenţial, care să se puna în fruntea lor şi să decidă „izbînda unei mişcări”.

Ioan Vlad

1. Sextil Puscariu „Memorii”, op. cit. p. 321
2. Ibidem, pp. 322-323; Stefan Pascu, „Făurirea statului naţional unitar român”,
Editura Academiei, Bucuresti, 1983, vol. II, p. 64;
3. Ibidem, p. 324;

În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Comentarii: