Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Sport
Publicitate

Petrică Stancu, numit președinte la CSM Corona Brașov

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 21.02.2020
CSM Corona Brașov va avea un nou președinte începând cu 1 martie. După demisia lui Liviu Dragomir, Liviu Puiu a asigurat interimatul, iar de la 1 martie, noul șef va fi Petrică Stancu (68 de ani), un nume mare în voleiul românesc, atât ca jucător cât și ca antrenor. Petrică Stancu are și experiență în manageriat, acesta ocupând până acum 3 ani când s-a pensionat, postul de director la CSȘ Brașovia. Anunțul numirii lui Petrică Strancu a fost făcut, ieri, de către primarul George Scripcaru, cel care a precizat că secția de handbal va fi coordonată de Marius Fetti, cel care a condus până acum CSȘ Transilvania Brașov. „De la 1 martie, în conducerea clubului Corona vor apărea nume noi. Petrică Stancu, un nume cunoscut în sport pentru că a condus și CSȘ Brașovia, va coordona toată activitatea sportivă de la Corona. De asemenea, secția de handbal a clubului va fi condusă de Marius Fetti, un alt om care vine, de asemenea, din lumea sportului, pentru că până de curând a condus ACS Transilvania. Am încredere că împreună vor face ceea ce trebuie făcut pentru ca clubul Corona să aibă multe motive să vină să ne prezinte rezultate așa cum a fost cu cu sportivii de la patinaj vitez㠔, a spus primarul Brașovului.

Promisiunea lui Petrică Stancu

Noul coordonator al activității sportive a clubului Corona Brașov, Petrică Stancu, a declarat că este o onoare pentru el numirea în conducerea clubului. „Sunt onorat că am primit această sarcină de a coordona activitatea celui mai puternic club sportiv din oraș. Cu siguranță nu am emoții pentru ce urmează să fac. Voi lucra direct cu antrenorii, eu am fost antrenor la echipa națională și știu care e parcursul pentru performanță. Experiența mea de la CSȘ Brașovia este una care dă curaj. În întreaga activitate mi-am format o mentalitate despre ceea ce înseamnă performanța și cu siguranță împreună cu ceilalți colegi vom face în așa fel încât despre Corona sa se vorbească numai de bine și să aducem rezultate foarte bune pentru Brașov și pentru România. Mulțumesc pentru încredere și fac promisinea că în continuare Corona va fi ceea ce s-a vrut să fie, un club care va reprezenta cu mândrie Brașovul și care ne va face mândri pe toți”, a spus Petrică Stancu.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Sport




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ National


    Al 30-lea deces provocat de coronavirus în România: Bărbat de 74 ani din județul Hunedoara


    Azi 17:00
  • ➤ National


    „Deșteaptă-te, române” va răsuna din toate mașinile de poliție, astăzi, la ora 17.00 pentru toți cei care respectă carantina


    Azi 16:36
  • ➤ National


    Adrian Streinu-Cercel: Peste o săptămână vom avea transmitere comunitară și lucrurile se vor schimba radical


    Azi 13:26
  • ➤ National


    Coronavirus în România: Bilanțul îmbolnăvirilor - 1.452


    Azi 12:58
  • ➤ National


    Trecem la ora de vară 2020. La noapte dăm ceasurile înainte o oră


    Azi 12:31
  • ➤ National


    Încă trei decese din cauza coronavirusului. Bilanțul a ajuns la 29


    Azi 12:26
  • ➤ Local


    Spitalul Militar din Brașov angajează de urgență medici și asistenți, fără concurs


    Azi 12:22
  • ➤ National


    UPDATe/ Medicul de la Gerota e în stare foarte gravă,dar nu a murit


    27.03.2020
  • ➤ Religie


    Papa Francisc a adresat o binecuvântare specială Urbi et Orbi. Piața Sf. Petru din Vatican a fost goală


    27.03.2020
  • ➤ National


    Numărul deceselor a ajuns la 26. Ultimul pacient decedat, un bărbat de 65 de ani, din Timiș


    27.03.2020
  • ➤ National


    Al 26-lea deces provocat de coronavirus în România: Bărbat de 65 ani, din județul Timiș


    27.03.2020
  • ➤ International


    Șoc în Italia: 969 de decese într-o zi, cea mai mare cifră de la debutul epidemiei


    27.03.2020
  • ➤ National


    Ce trebuie să știi ca să nu te infectezi cu coronavirusul COVID 19


    27.03.2020
  • ➤ National


    Al 25-lea deces de coronavirus: un bărbat de 81 de ani din București


    27.03.2020
  • ➤ Local


    Poliția Brașov anchetează o firmă privată de transport după ce zeci de călători ar fi circulat înghesuiți într-un autobuz


    27.03.2020
  • ➤ National


    Paște 2020. Slujba de Înviere va avea loc fără enoriași din cauza noului coronavirus


    27.03.2020
  • ➤ Local


    Primul pacient grav infectat cu COVID 19 din Brașov a fost internat la Spitalul Județean


    27.03.2020
  • ➤ Local


    Guvernul a majorat amenzile pentru încălcarea regulilor impuse de starea de urgență: între 2000 și 20 de mii de lei pentru persoanele fizice


    27.03.2020
  • ➤ National


    COVID 19: 263 de cazuri noi de infectare


    27.03.2020
  • ➤ National


    Nelu Tătaru: La nivel local trebuie schimbate multe lucruri. Vor veni săptămâni și mai grele


    27.03.2020
  • ➤ National


    Scenariu:Ce face România când trece de 2.000 de cazuri de infecții cu coronavirus


    27.03.2020
  • ➤ Economic


    COVID-19: Parlamentul aprobă măsuri esențiale de sprijin la nivel european


    27.03.2020
  • ➤ National


    Coronavirus în România. Numărul deceselor a ajuns la 24


    27.03.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cine poate amâna plata ratelor la bancă


    27.03.2020
  • ➤ Eveniment


    Cum vor circula autobuzele


    Noi restricții la transport public de persoane în Brașov


    27.03.2020
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    Opera, la voi acasă!


    27.03.2020
  • ➤ Eveniment


    Controverse


    Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie se pregătește pentru pacienții cu COVID-19


    27.03.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovenii pot sprijini voluntar Serviciul Public pentru Situații de Urgență


    27.03.2020
  • ➤ Actualitate


    Spitalul de Copii face plângere penală împotriva unui brașovean care a propagat informații false pe internet


    27.03.2020
  • ➤ National


    Tătaru în locul lui Costache


    Coronavirus l-a răpus pe ministrul Sănătății


    27.03.2020
  • ➤ National


    România va produce de săptămâna viitoare 150.000 de măști de protecție pe zi


    27.03.2020
  • ➤ National


    CNAIR: Valabilitatea rovinietei nu se prelungește automat în perioada stării de urgență


    27.03.2020
  • ➤ Actualitate


    Argumentul cercetătorilor


    Coronavirusul nu a scăpat din laborator


    27.03.2020
  • ➤ Life


    Revine la Știri peste 14 zile


    Lavinia Petrea se simte în siguranță acasă


    27.03.2020
  • ➤ Life


    Totul va fi bine, spun copiii!


    27.03.2020
  • ➤ Life


    „Imagine”, imnul carantinei impuse de COVID-19


    27.03.2020
  • ➤ Cititori


    Pentru iubitorii de animale de companie


    Hamsterul


    27.03.2020
  • ➤ Cititori


    E bine să știți


    Introduceți și țelina în hrana voastră


    27.03.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    27.03.2020
  • ➤ Sport


    Ronaldo, criticat de italieni


    27.03.2020
  • ➤ Sport


    Cristian Gațu este un campion


    27.03.2020
  • ➤ Sport


    Dragoste de tată


    Sandu Drăgănoiu, 72! „Mă rog lui Dumnezeu pentru Adi”


    27.03.2020
  • ➤ Sport


    Salarii diminuate de Gigi Becali la FCSB


    27.03.2020
  • ➤ Sport


    Ionuț Radu rămâne optimist


    27.03.2020
  • ➤ Sport


    Remember


    Marele Nicolae Pescaru ar fi împlinit astăzi 77 ani


    27.03.2020
  • ➤ National


    Un nou deces cauzat de coronavirus - un bărbat de 75 de ani din Iași. Bilanțul în România a ajuns la 23


    26.03.2020
  • ➤ National


    Încă 4 morți din cauza COVID 19 în România: Bilanțul național a ajuns la 22


    26.03.2020
  • ➤ Local


    Un deputat brașovean propune diminuarea indemnizațiilor parlamentarilor cu 25% pentru 6 luni


    26.03.2020
  • ➤ Sport


    Coronavirusul a închis hocheiul. Campionatul Național de hochei a fost anulat!


    26.03.2020
  • ➤ Local


    Primul pacient cu CoVId-19 externat de la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov


    26.03.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Sport și fapte bune


    Gala de caritate „Aici pentru Tine”, la Brașov

    Articolul următor


    SPORT FLASH

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 8.5101 milisecunde, încărcat în milisecunde