Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Sport
Publicitate

Lovitură. Cornel Șfaițer, manager general la Sepsi OSK / „Am analizat bine, nu m-am grăbit“

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Adi MARICA, 12.09.2019
Cornel Șfaițers-a decis să revină în fotbal, la mai bine de un an de la despărțirea de FC Botoșani. După discuții cu mai multe cluburi atât din Liga 1 (Dinamo și CFR Cluj), cât și din Liga 2, fostul președinte al grupării din Botoșani a ales Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Șfaițer a fost prezentat oficial la noul club în această dimineață, într-o conferință de presă, de către finanțatorul Laszlo Dioszegi și directorul general Attila Hadnagy. „Începând de astăzi avem un nou membru în conducerea clubului. Îi urez bun venit lui Cornel Șfaițer, de două luni suntem în discuții cu el, l-am vrut foarte mult la Sepsi pentru că este un om care cunoaște foarte bune tainele fotbalului românesc. Experiența, onestitatea și modestia lui ne-au convis să mergem împreună. Vrem să arătăm că nu am ajuns în play- off din greșeală și vrem să repetăm și în acest sezon această performanță. Are o experiență mult mai mare în fotbal decât avem noi, astfel că sunt convins că va aduce un plus. Nu am ascuns niciodată că visul meu ar fi să jucăm măcar un meci în Europa League“, a spus Laszlo Dioszegi

Hadnagy: „Șfaiter este un prieten pentru mine“
Attila Hadnagy îl cunoaște foarte bine pe Cornel Șfaițer și spune că are multe lucruri de învățat de la dânsul. „Este o zi specială și pentru mine pentru că, în sfârșit, l-am convins pe Cornel Șfaițer să vină la Sepsi. El este un prieten pentru mine, el m-a convins să merg ca fotbalist la Botoșani. Am învățat foarte multe de la el si sunt convins că am multe de învățat pentru că este un om cu mare experiență în fotbal. Iubește fotbalul, trăiește fotbalul și sunt convins că ne va ajuta foarte mult cu experiența acumulată în fotbal. Pentru noi fiecare an în Liga I este o performanță, dar nu ne ascundem că ne dorim ca în viitor să jucăm în cupele europene“, a declarat Hadnagy.

„Am considerat că la Sepsi este locul meu în fotbal“
Șfaițer a explicat motivele pentru care a ales Sepsi OSK. „Revin în fotbal după o pauză binevenită. Am fost în discuții cu mai multe cluburi din Liga I, dar am analizat bine, nu m-am grăbit și am considerat că aici, la Sepsi, este locul meu. Am acceptat oferta pentru că am găsit aici un grup deosebit care a obținut performanțe într-un timp foarte scurt. Sunt foarte puține cluburi în Liga I care au infrastructura de aici, astfel că văd un viitor frumos al clubului în fotbalul românesc. O să facem totul cu pași mărunți, totul pentru a face performanță. Am expertiza și experiența necesară de 22 de ani în fotbal. Sunt un om care comunică foarte bine și pot spune că am o relație foarte bună cu toți oamenii din fotbal, una de respect reciproc. Comunicare este cel mai important lucru în fotbal. Am o afinitate față de Attila Hadnagy, un fotbalist pe care l-am convins foarte greu să vină la Botoșani, și el împreună cu Laszlo Dioszegi m-au convins să vin la Sepsi. FC Botoșani va rămâne mereu în inima mea, pot spune că eu sunt părintele spiritual al echipei, dar acum sunt la Sepsi și îmi doresc să facem performanță“, a spus managerul general al celor de la Sepsi.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Sport

08:20

SPORT FLASH

Rezultatele etapei a 13-a din Liga a 2-a


UTA s-a impus în derby-ul Vestului cu Poli Timișoara

Rezultatele etapei a 9-a din C3


Cetate Râșnov a pierdut cu Astra II




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Prima pagina


    Strada N. Titulescu intră două luni în șantier


    Azi 09:20
  • ➤ Eveniment


    Alertă de gradul 0


    Focar de pestă porcină, confirmat în județul Brașov


    Azi 09:16
  • ➤ Eveniment


    Pistă de acrobații pe bicicletă, sub Tâmpa


    Azi 09:12
  • ➤ Eveniment


    Parcarea multietajată de la Spitalul Militar, blocată o săptămână


    Azi 09:11
  • ➤ Eveniment


    Deputatul Tudor Benga, dispus să susțină orice proiect pentru alegerea primarilor în două tururi


    Azi 09:09
  • ➤ Eveniment


    Comitetul de Monitorizare pentru POIM, reuniune în premieră, la Brașov


    Azi 09:07
  • ➤ Actualitate


    Prin Programul Operațional Infrastructură Mare


    Aeroportul Brașov poate obține 70 de milioane de euro


    Azi 09:03
  • ➤ Actualitate


    Deși este demisă, Dăncilă a făcut pe premierul la Brașov pentru voturi la președinție


    Azi 09:01
  • ➤ National


    Pesediștii se dau în gât


    Dragnea o acuză pe Dăncilă că ar fi fraudat banii UE


    Azi 08:49
  • ➤ Life


    La prima vedere


    Diana Bart s-a îndrăgostit de Dubai


    Azi 08:44
  • ➤ Life


    Dana Nălbaru vrea o petrecere-surpriză de ziua ei


    Azi 08:41
  • ➤ Life


    Loredana Groza a întrecut măsura


    Azi 08:36
  • ➤ Life


    Știința a stabilit cea mai frumoasă femeie din lume


    Azi 08:31
  • ➤ Cititori


    Cum scapi de gaze


    Azi 08:28
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Lecții practice în bucătărie


    Azi 08:24
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:20
  • ➤ Sport


    Simone Tempestini a câștigat Raliul Brașovului și un nou titlu de campion național


    Azi 08:17
  • ➤ Sport


    „Felicit echipa”


    Corona Brașov merge mai departe în Cupa EHF


    Azi 08:14
  • ➤ Sport


    Liga 4 Brașov. ACSM Codlea și Precizia Săcele, aproape de CSM Corona


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Cetate Râșnov. Dîrvăreanu: „Suntem mama răniților!“


    Azi 08:08
  • ➤ Sport


    Descătușare!


    ACS SR Brașov a reușit prima victorie în deplasare la Balotești


    Azi 08:04
  • ➤ Local


    Doi copii mici și un bărbat de 65 de ani au fost atacați de urs în orașul Victoria din Brașov


    20.10.2019
  • ➤ Sport


    Rezultatele etapei a 13-a din Liga a 2-a


    UTA s-a impus în derby-ul Vestului cu Poli Timișoara


    20.10.2019
  • ➤ Local


    Brașov: Beat și fără permis de conducere la volan


    20.10.2019
  • ➤ International


    Moment istoric pentru aviație


    Cel mai lung zbor comercial din lume: 19 ore și 16 minute, între New York și Sydney


    20.10.2019
  • ➤ Sport


    Cupa EHF. Corona Brașov a trecut de Super Amara Bera Bera și s-a calificat în turul al treilea preliminar


    19.10.2019
  • ➤ International


    Înfrângere pentru Boris Johnson în Parlamentul britanic. Parlamentarii au votat pentru amânarea Brexitului


    19.10.2019
  • ➤ Sport


    Rezultatele etapei a 9-a din C3


    Cetate Râșnov a pierdut cu Astra II


    19.10.2019
  • ➤ National


    Curtea de Argeș: Peste 1.000 de persoane asistă la ceremoniile dedicate reînhumării Reginei-Mamă Elena


    19.10.2019
  • ➤ Sport


    Rezultatele etapei a 12-a


    Liga 4 Brașov. Precizia Săcele a câștigat la Cristian/Aripile Brașov, scorul etapei


    19.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Viorica Dăncilă, la Brașov: Premierul demis a vizitat IAR Ghimbav și Spitalul Municipal Săcele


    19.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Dan Cămârzan, fostul milionar care și-a ucis bunica, rămâne internat la Psihiatrie


    19.10.2019
  • ➤ Sport


    Rezultatele etapei a 9-a din C3


    ACS SR Brașov, victorie după un meci nebun la Balotești / Horia Popa (2) și Rența au marcat golurile victoriei


    18.10.2019
  • ➤ National


    Ministerul Fondurilor Europene anunță că Aeroportul Brașov poate primi până la 70 de milioane de euro


    18.10.2019
  • ➤ National


    Suspiciune de pestă porcină africană, în Homorod


    18.10.2019
  • ➤ National


    Rămășițele pământești ale Reginei mamă Elena au ajuns în România


    18.10.2019
  • ➤ Sport


    IN MEMORIAM


    Un an fără marele Csaba Gyorffy


    18.10.2019
  • ➤ Sport


    Echipa națională. Când se pun în vânzare biletele pentru meciul România- Suedia


    18.10.2019
  • ➤ Life


    Despre viață și moarte


    10 povești cutremurătoare de pe Everest


    18.10.2019
  • ➤ Life


    Investește în clasic


    Top 10 jachete de toamnă pe care le vei purta multă vreme de acum înainte


    18.10.2019
  • ➤ Life


    Rețete simple și bune


    Dovleac pe masa de toamnă


    18.10.2019
  • ➤ Life


    Spaima


    „Cel mai curajos animal din lume” este un bursuc


    18.10.2019
  • ➤ Life


    S-au găsit


    Miley Cyrus are un nou iubit


    18.10.2019
  • ➤ Life


    Alice cea cochetă


    Povestea fabuloasă a modelului de 96 de ani, din Hong Kong


    18.10.2019
  • ➤ Life


    Doar 5


    Cele mai bune filme cu Nicole Kidman


    18.10.2019
  • ➤ Prima pagina


    „O șansă ratată de România“


    Gigantul aeronautic Airbus renunță la fabrica de elicoptere din Brașov


    18.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Au prezentat conceptul


    Cum va arăta pietonalul dintre Modarom și magazinul Star


    18.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Pachete de îngrijire pentru vârstnicii brașoveni


    18.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Restricții de circulație la Raliul Brașovului


    18.10.2019
  • ➤ Eveniment


    Salvată de la ruină


    Clădirea „Jugendtstil“ ar putea fi gata până la finalul anului viitor


    18.10.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    SPORT FLASH

    Articolul următor


    Alex Chipciu a fost antrenat de Pep Guardiola!

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 19.354 milisecunde, încărcat în milisecunde