Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Sport
Publicitate

Rafa Nadal, campion la US Open

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 10.09.2019
Spaniolul Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a câștigat pentru a patra oară turneul de grand slam US Open, impunându-se în patru ore și 49 de minute în finala cu rusul Daniil Medvedev (locul 5 mondial), scor 7-5, 6-3, 5-7, 4-6, 6-4. Nadal a grand slam-ul cu numărul 19 din carieră, fiind la numai un succes față de deținătorul recordului de titluri, elvețianul Roger Federer.În același timp, Nadal s-a apropiat la 640 de puncte în clasamentul ATP de liderul Novak Djokovici, însă spune că revenirea în fruntea ierarhiei nu este obiectivul său principal. „Așa cum am spus mereu, îmi place să fiu cel care a câștigat cel mai mult, dar când merg să mă antrenez nu mă gândesc la asta. Joc tenis penturu că iubesc asta. Iar tenisul înseamnă mai mult decât turneele de grand slam. Joc pentru a fi fericit. Victoria de azi mă face super-fericit, dar și acum trei săptămâni a fost un bun moment, când am câștigat la Montreal. Titlurile de grand slam sunt cele care atrag fanii și creează emulație, este bine pentru sportul nostru. Sunt onorat să fac parte din această luptă, dar repet mereu același lucru. Nu ne putem petrece zilele spuând că avem mai mult sau mai puțin decât altul, pentru că am fi frustrați dacă am gândi așa. Că am mai mult sau nu, nu asta mă face fericit sau nu. Trebuie să mă gândesc la cariera mea într-o manieră diferită față de a visa la locul I. Vreau să fiu competitiv cât mai mult posibil. Ori dacă eu caut cu adevărat să am locul I, pot pierde ani de carieră. Sunt acolo, am o șansă, ar fi extraordinar, dar nu este obiectivul meu principal“, a declarat Nadal. Finala de duminică, disputată cu rusul Danil Medvedev, este de neuitat pentru tenismenul spaniol. „Ultimele trei ore ale meciului au fost foarte intense. Dificile din punct de vedere psihic și fizic. Și apoi, e publicul, imaginile proiectate... Dintr-un anumit motiv, a fost bine că am văzut tot ce am traversat. Este ceva special să fiu capabil să ajung aici, astăzi. Am cunsocut momente dificile, din punct de vedere fizic, dar a devenit și complicat din punct de vedere psihic în acele momente. Toate acestea au făcut ca momentul să fie cu adevărat special, de neuitat. Și Danil a fost mare, modul în care a jucat... Este un campion. Și cred cu adevărat că va avea multe alte ocazii. Multe meciuri sunt speciale, dar o finală de grand slam le face și mai speciale. Și apoi scenariul din final a făcut ziua de neuitat și a integrat-o direct în istoria mea în acest sport. Acest trofeu înseamnă foarte mult pentru mine. Este o satisfacție personală de a fi rezistat în toate aceste momente dificile. De obicei, încerc să-mi stăpânesc emoțiile, dar a fost imposibil astăzi, la final“, a spus Nadal.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Sport

08:19

SPORT FLASH




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ National


    Rareș Bogdan: Dezbaterea lui Iohannis va fi după model american


    Azi 09:20
  • ➤ Economic


    N-ar fi semne de îngrijorare


    Euro atinge un nou maxim istoric: 4,7729 lei/euro


    Azi 09:13
  • ➤ Economic


    Mugur Isărescu: „Se vorbește de reducerea impozitării, dar unde să le mai reduci, măi nene?”


    Azi 09:08
  • ➤ Economic


    Consiliul Concurenței: România are cea mai abruptă creștere a prețurilor din UE


    Azi 09:05
  • ➤ Economic


    Nou șef la Comisia Națională de Strategie și Prognoză


    Azi 09:03
  • ➤ Doctor


    Cum se elimin㠄deșeurile” din creierul nostru în timpul somnului


    Azi 08:55
  • ➤ Doctor


    7 beneficii ale ceaiului de scorțișoară


    Azi 08:52
  • ➤ Doctor


    Fructele de ienupăr, medicamentele sezonului rece


    Azi 08:50
  • ➤ Doctor


    Ajută-te singur


    Dezechilibru hormonal? Ce ar trebui să mănânci


    Azi 08:48
  • ➤ Doctor


    Un inginer a descoperit o metodă de curățare a sângelui cu magneți


    Azi 08:45
  • ➤ Doctor


    Două mere pe zi te feresc de infarct


    Azi 08:44
  • ➤ Doctor


    Ceaiul de măceșe e leac vechi


    Azi 08:42
  • ➤ Life


    Gospodina de la Gospodar


    Geanina Ilieș are un iubit secret


    Azi 08:39
  • ➤ Life


    Daniela Crudu e din nou singură


    Azi 08:33
  • ➤ Life


    „Vlad“ se iubește cu actrița Lia Bugnar


    Azi 08:31
  • ➤ Life


    Nicole Cherry, imagine obraznică la Brașov


    Azi 08:28
  • ➤ Cititori


    Cum putem reduce cheltuielile cu energia?


    Azi 08:26
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    D’ale iernii


    Azi 08:24
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:19
  • ➤ Sport


    Ion Crăciun, după calificarea Coronei în grupele Cupei EHF


    Azi 08:17
  • ➤ Sport


    Patinaj viteză


    Mihaela Hogaș, două medalii la Cupa Mondială


    Azi 08:14
  • ➤ Sport


    Brașovul fotbalistic în Liga Elitelor


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Cel mai rapid autogol din istoria fotbalului s-a marcat în Prahova!


    Azi 08:08
  • ➤ Sport


    Pregătiri


    ACS SR Brașov, amical cu Sepsi OSK la Sfântu Gheorghe


    Azi 08:04
  • ➤ Sport


    Cosmin Contra a demisionat de la echipa națională! ”Le cer scuze românilor”


    Azi 00:55
  • ➤ Sport


    Acuze de dopaj! Trei jucătoare de la Corona Brașov ar fi folosit proceduri interzise de WADA


    18.11.2019
  • ➤ Local


    Lucrările de pe strada Nicolae Titulescu avansează la al patrulea tronson. Noi restricții de circulație


    18.11.2019
  • ➤ Sport


    Autogol de Guinness Book în România / Brașoveanul Adrian Teodorescu: „Era secunda 5!“


    18.11.2019
  • ➤ National


    Dan Barna: Îl votez pe actualul președinte. Toate știrile despre boicot, încă o minciună ordinară marca PSD


    18.11.2019
  • ➤ Cititori


    De ce sunt hobby-urile importante! Activități prezente în orice top actual


    18.11.2019
  • ➤ Local


    Mistreți loviți mortal pe DN73A, la Predeal


    18.11.2019
  • ➤ Prima pagina


    Premierul Orban promite sprijin pentru aeroport si autostradă


    18.11.2019
  • ➤ Eveniment


    Același concept, alți bani


    Polivalenta va costa aproape 60 de milioane de euro


    18.11.2019
  • ➤ Eveniment


    Cum va arăta Gara Brașov: parter cu spații comerciale și casieriile, la etaj


    18.11.2019
  • ➤ Actualitate


    15 noiembrie 1987 este un simbol al Brașovului


    Promisiuni pentru un monument dedicat revoltei anticomuniste


    18.11.2019
  • ➤ Actualitate


    Prefecții guvernului PSD rămân în funcție până după alegeri


    18.11.2019
  • ➤ National


    Structurarea alianței PLUS cu USR


    Cioloș: „Nu vrea nimeni să înhațe niciun partid“


    18.11.2019
  • ➤ National


    Olguța Vasilescu, un nou atac xenofob la adresa lui Klaus Iohannis


    18.11.2019
  • ➤ Life


    Cumpăna care i-a schimbat viața


    Lora a fost la un pas de moarte


    18.11.2019
  • ➤ Life


    Cum s-a lecuit Monica Anghel de frica de vapor


    18.11.2019
  • ➤ Life


    Andreea Antonescu s-a despărțit de iubitul tinerel


    18.11.2019
  • ➤ Life


    Parisul, ales cel mai frumos oraș din 2019


    18.11.2019
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Trei sfaturi


    18.11.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    18.11.2019
  • ➤ Sport


    CSM Corona Brașov a fost învinsă de ACSH Gheorgheni


    18.11.2019
  • ➤ Sport


    Cetate Râșnov a răpus Blejoiul pe final


    18.11.2019
  • ➤ Sport


    Echipa națională


    Burleanu caută selecționer


    18.11.2019
  • ➤ Sport


    Liga 4 Brașov. Precizia Săcele și Corona s-au desprins de Colțea


    18.11.2019
  • ➤ Sport


    Corona Brașov, în grupele Cupei EHF după un meci de infarct cu Gloria Bistrița


    18.11.2019
  • ➤ Sport


    Liga3


    ACS SR Brașov, victorie cu cap la Calafat


    18.11.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    LNHF


    Corona Brașov rămâne neînvinsă

    Articolul următor


    SPORT FLASH

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 15.580 milisecunde, încărcat în milisecunde