Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Sport
Publicitate

Dan Gîrtofan, podium la Bulgaria Rally 2019

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 15.05.2019
Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au bifat un nou podium în 2019. Echipajul brașovean a terminat pe locul 3 Bulgaria Rally, prima etapă din cadrul ERT – Balkan Rally Trophy 2019. Desfășurată pe trasee în jurul orașului Varna, cursa a fost una foarte interesantă pentru cei doi brașoveni, care, dacă nu aveau o penalizare de 90 de secunde, puteau spera la un nou succes balcanic. „Într-unul din parcurile de service dintre probe am avut o problemă cu fuzeta de la roata stânga față, în sensul că am observat foarte târziu că aveam două prezoane rupte. Am întârziat ieșirea din service cu câteva minute, pentru a schimba fuzeta, astfel că am primit o penalizare de 90 de secunde, ceea ce ne-a anulat șansele la victorie”, a povestit Dan Gîrtofan, care a mai avut un motiv de bucurie după etapa de la Varna: „Sunt foarte bucuros de evoluția lui Andrei, care a terminat raliul pe locul 5 la general și pe 2 la ERT 2. Este o performanță importantă și arată că are în față un viitor frumos”.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Sport




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Life


    Diletantism, psihopatie, violență, macabru: "Once Upon a Time...in Hollywood" (VIDEO)


    Azi 16:11
  • ➤ National


    Un bolnav a ucis patru pacienți și a rănit alți 9 în Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca


    Azi 14:50
  • ➤ Local


    În premieră: Laura Bretan și Ester Peony, un moment special la Cerbul de Aur


    Azi 14:30
  • ➤ Sport


    România - Spania, în preliminariile Euro 2020. Cosmin Contra a convocat 24 de stranieri


    Azi 11:45
  • ➤ Local


    Celebrul alpinist Torok Zsolt a fost găsit mort în masivul Făgăraș


    17.08.2019
  • ➤ Local


    Tânără drogată la volan, pe Transfăgărășan


    17.08.2019
  • ➤ Economic


    ​Split TVA devine opțional


    17.08.2019
  • ➤ National


    Cazul Caracal:Specialiștii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure


    17.08.2019
  • ➤ National


    A apărut o nouă metodă de înșelăciune: amenda lăsată pe geamul mașinii


    17.08.2019
  • ➤ Local


    Accident cu un mort lângă Brașov


    16.08.2019
  • ➤ Sport


    Panțîru o duce pe FCSB în play-off-ul Europa League!


    15.08.2019
  • ➤ Sport


    ACS SR Brașov. Reacția lui Florin Stîngă după eliminarea din Cupa României / " Un duș rece la Cisnădie"


    15.08.2019
  • ➤ Sport


    Tenis, WTA, Cincinnati. Simona Halep e în turul 3


    14.08.2019
  • ➤ Sport


    Surpriză neplăcută


    ACS SR Brașov, eliminată din Cupa României de o echipă de Liga a 4-a! Cetate Râșnov, set la unu cu Precizia Săcele


    14.08.2019
  • ➤ Sport


    Corona Brașov și Minaur Baia Mare, egal amical la Brașov / Concluziile lui Ion Crăciun


    14.08.2019
  • ➤ Local


    Alimente depozitate lângă gunoi în spatele unor restaurante din Brașov


    14.08.2019
  • ➤ Local


    „Anatoly & Prietenii”, spectacol estival la Opera Brașov


    14.08.2019
  • ➤ Life


    Au cheltuit milioane de dolari pe o ceremonie


    Cele mai scumpe nunți din lume


    14.08.2019
  • ➤ Sport


    Celtic – CFR Cluj 3-4. Dan Petrescu: “Le-am închis gura tuturor“


    14.08.2019
  • ➤ Life


    Alternative


    Ovăz pentru frumusețe și sănătate


    14.08.2019
  • ➤ Life


    Bucătărie de vară


    Idei pentru preparate cu umplutură


    14.08.2019
  • ➤ Life


    Un top


    Cele mai mari animale din lume


    14.08.2019
  • ➤ Life


    Alături de Iris


    Felicia Filip a adus opera în lumea rock-ului din România


    14.08.2019
  • ➤ Life


    Pasiune


    Celine Dion are peste 10.000 de perechi de pantofi


    14.08.2019
  • ➤ Life


    „Am mințit la Oprah în legătură cu căsnicia!”


    Actrița Geena Davis nu recunoaște că a fost măritată


    14.08.2019
  • ➤ Prima pagina


    60 de ani de când în gara Brașov a intrat prima locomotivă diesel


    14.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Granițe fragile


    Omul de afaceri care și-a ucis bunica a fost internat la psihiatrie


    14.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Restricții de circulație la pasajul Fartec, de la 1 septembrie


    14.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Prefectul a cerut controale la localurile de lângă Cerb


    14.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Un pas în labirintul birocratic pentru parcarea subterană de la Gară


    14.08.2019
  • ➤ Actualitate


    „Eu sunt Corina!”


    Corina Chiriac, recital aniversar la Cerbul de Aur


    14.08.2019
  • ➤ Actualitate


    Program special la RATBV în ziua de Sfânta Maria


    14.08.2019
  • ➤ Religie


    Mare sărbătoare


    Sântămăria Mare


    14.08.2019
  • ➤ Life


    Vinde tot și pleacă


    Laurette se mută în America


    14.08.2019
  • ➤ Life


    Madonna nu a fost primită la propria sa petrecere


    14.08.2019
  • ➤ Life


    Paraziții au câștigat procesul cu Poliția


    14.08.2019
  • ➤ Life


    Modelul celebru, cu nasul negru


    14.08.2019
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Simptome care trădează lipsa de vitamine


    14.08.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    14.08.2019
  • ➤ Sport


    A murit José Luis Brown, campion mondial cu Argentina în 1986


    14.08.2019
  • ➤ Sport


    Lucian Goian își continuă aventura în India


    14.08.2019
  • ➤ Sport


    Handbal feminin


    Meciuri amicale pentru Corona, la Brașov


    14.08.2019
  • ➤ Sport


    Secelean revine în forță la Precizia Săcele


    14.08.2019
  • ➤ Sport


    Dusan Uhrin e antrenorul lui Dinamo


    14.08.2019
  • ➤ Sport


    Favorite certe


    ACS SR Brașov și Cetate Râșnov își fac încălzirea în Cupa României


    14.08.2019
  • ➤ Local


    60 de ani de când în gara Brașov a intrat prima locomotivă diesel electrică


    13.08.2019
  • ➤ Local


    Strada Sforii va fi închisă mâine, între orele 11.00 - 14.00


    13.08.2019
  • ➤ Local


    Corina Chiriac, recital aniversar la Cerbul de Aur


    13.08.2019
  • ➤ Local


    Turistă salvata din Munții Piatra Craiului


    13.08.2019
  • ➤ Local


    Cum se va circula pe pasajul hobanat de la Sala Sporturilor


    13.08.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Dani Coman a demisionat de la Astra, dar mai rămâne puțin

    Articolul următor


    SPORT FLASH

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 12.341 milisecunde, încărcat în milisecunde