Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Sport
Publicitate

„Nu-mi amintesc nimic! M-am trezit în Ambulanță“


ACS SR Brașov. Cătălin Grigore, inconștient după o lovitură brutală la cap

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Adi Marica, 10.05.2019
• Fotbalistul brașovean spune că nu-și amintește nimic după lovitura încasată la cap și că s-a trezit în Ambulanță
Cătălin Grigore, mijlocașul de 20 ani al celor de la ACS SR Brașov, a trecut prin momente de groază în finalul meciului de la Sibiu cu AFC Hermannstadt II, pierdut de brașoveni cu 2-0. Fotbalistul a rămas inconștient pe gazon și a fost transportat la Spitalul Județean din Sibiu după 25 de minute. „Sincer, nu-mi amintesc nimic! M-am trezit în Ambulanță, iar medicii mă întrebau cum mă cheamă și câți ani am“, a povestit fotbalistul Brașovului. Grigore a făcut mai multe investigații medicale, iar în jurul orei 1.00 dimineața a fost externat. „Am făcut mai multe teste medicale, dar și un tomograf, iar medicii mi-au spus că m-am lovit într-o zonă mai sensibilă deasupra urechii. Mi-au recomandat câteva zile de repaus total. Părinții mei au fost alături de mine la Spital pentru că au ținut să vină la meci. Au fost și ei foarte speriați. De la Spital am plecat acasă, la Slatina, și sper ca de săptămâna viitoare să revin la antrenamente la Brașov“, a încheiat mijlocașul lui ACS SR Brașov.

Greșeli individuale

ACS SR Brașov a înregistrat la Sibiu al treilea eșec consecutiv în campionat, unul suprinzintor ținând cont de rezultatele slabe ale satelitului echipei de Liga I în acest sezon. „În meciul de la Sibiu nu am avut cea mai bună evoluție și am luat goluri din faze fixe. Suntem o echipă în formare și este clar că mai avem mult de muncă. Prin astfel de meciuri jucătorii se călesc și învață să sufere. În fotbal nimic nu este ușor. În ultimele meciuri am făcut multe greșeli individuale, care ne-au costat scump. Eu am încredere în jucători și sunt convins că vor crește în valoare“, a explicat Florin Stîngă seria neagră din campionat.

„Stegarii“ vor să-și refacă moralul cu Domnești

În cadrul etapei a 28-a din C3, ACS SR Brașov va juca sâmbătă, pe Tineretului, cu Viitorul Domnești, lanterna roșie a seriei, o echipă care a acumulat doar trei puncte din trei remize în acest campionat și care are un golavarej dezastruos: 13 goluri marcate și 116 primite! „Este foarte important să câștigăm meciul cu Domneștiul, în primul rând pentru moralul jucătorilor“, a spus Stîngă. Pentru meciul de sâmbătă, Stîngă nu va putea conta pe Grigore și Pîrvulescu, în schimb vor reveni Dumbravă și Răducan.

Programul etapei a 28-a din C3:

Vineri, ora 18.00: CSM Alexandria - ACSO Filiași, FC Voluntari II - Sporting Roșiori, Atletic Bradu - Flacăra Moreni. Sâmbătă, ora 18.00: FC Pucioasa - AFC Astra II, Flacăra Horezu - Unirea Bascov, FC U Craiova - AFC Hermannstadt II,   ACS SR Brașov - Viitorul Domnești. Sâmbătă, ora 20.00: Turris Turnu Măgurele - U Craiova CS II. Clasament: 1.Turris 65p, 2. FCU Craiova 53p, 3. Flacăra Horezu 51p, 4.CSM Alexandria 47p, 5. ACSI Filiași 43p, 6, U Craiova CS II 40p, 7. ACS SR Brașov 40p.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Sport

08:31

SPORT FLASH

08:10

Nostalgiile unui mare campion brașovean


„Am plâns când s-a demolat tribuna de la Stadionul Tractorul“




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Prima pagina


    Titlul de excelență PRO URBE pentru polițistul Martin


    Azi 09:35
  • ➤ Eveniment


    Controale la școli


    Azi 09:32
  • ➤ Eveniment


    De 9 ori mai mult ca anul trecut


    57 de echipamente medicale de specialitate, la spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie


    Azi 09:27
  • ➤ Actualitate


    Brașovenii care au muncit au rămas niște anonimi


    Cum s-a născut Cerbul de Aur


    Azi 09:12
  • ➤ Economic


    Mai bogați, dar mai săraci


    Cu salariile „mărite“ de azi cumpărăm mai puțin decât acum 5 ani


    Azi 08:59
  • ➤ National


    PNL, USR, PMP și Pro România au depus la Camera Deputaților solicitarea de convocare a unei sesiuni extraordinare


    Azi 08:49
  • ➤ Life


    E tot mai frumoasă


    Timpul n-o atinge pe Ileana Lazariuc


    Azi 08:45
  • ➤ Life


    Ioana Filimon, sechestrată în Turcia de iubitul milionar?


    Azi 08:41
  • ➤ Life


    Anamaria Ferentz spune că America îi face bine


    Azi 08:40
  • ➤ Life


    Cătălin Botezatu s-a operat de „o gâlmă enormă”


    Azi 08:37
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Aproape totul despre Aloe Vera


    Azi 08:34
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:31
  • ➤ Sport


    Gabi Tamaș: „Când mă uit la câte prostii am făcut...“


    Azi 08:27
  • ➤ Sport


    Prea crud pentru Liga I


    Brașoveanul Călin Popescu de la Sepsi OSK, împrumutat la ASU Poli Timișoara


    Azi 08:24
  • ➤ Sport


    Nostalgiile unui mare campion brașovean


    „Am plâns când s-a demolat tribuna de la Stadionul Tractorul“


    Azi 08:10
  • ➤ Local


    Orare speciale la RATBv pe timpul ”Cerbului de Aur”


    20.08.2019
  • ➤ Local


    O brașoveancă s-a spânzurat în pădurea din Răcădău


    20.08.2019
  • ➤ National


    România, țara din UE în care mor cei mai mulți bicicliști și pietoni


    20.08.2019
  • ➤ Local


    Polițistul german Martin Markel care i-a sprijinit pe românii din Munchen să voteze a primit titlul de excelență PRO URBE la Brașov


    20.08.2019
  • ➤ Prima pagina


    UPDATE/ A doua zi de proteste la Spitalul de Boli Infecțioase


    20.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Doar o zi


    RATBV suspendă mai multe linii în 1 septembrie


    20.08.2019
  • ➤ Eveniment


    S-a răsturnat cu mașina în câmp, lângă Codlea


    20.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Kronospan, prima companie care își transportă angajații legal în municipiul Brașov


    20.08.2019
  • ➤ Doctor


    Pentru zile calde


    5 ceaiuri cu gheață care ard grăsimile rapid și hidratează


    20.08.2019
  • ➤ Doctor


    Motivul pentru care nu ar trebui să folosim hârtie igienică


    20.08.2019
  • ➤ Doctor


    Vinetele, cel mai bun detoxifiant


    20.08.2019
  • ➤ Doctor


    Uleiul de susan reduce presiunea arterială


    20.08.2019
  • ➤ Actualitate


    Convorbiri oficiale


    Întâlnirea Iohannis-Trump va dura o oră și jumătate


    20.08.2019
  • ➤ Economic


    Eurostat: România, din nou cea mai mare inflație din UE


    20.08.2019
  • ➤ Actualitate


    Guvernul de la Londra vrea să pună capăt „imediat” liberei circulații în cazul unui Brexit fără acord


    20.08.2019
  • ➤ Life


    Ușor de plecat, greu de revenit


    Iulia Vântur s-a săturat de India și ar vrea acasă


    20.08.2019
  • ➤ Life


    Laura Cosoi s-a luptat din greu cu depresia


    20.08.2019
  • ➤ Life


    Lavinia Pârva a slăbit spectaculos


    20.08.2019
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Din secretele băuturilor distilate


    20.08.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    20.08.2019
  • ➤ Sport


    Gigi Becali, lăsat cu ochii în soare


    20.08.2019
  • ➤ Sport


    ACS SR Brașov


    Florin Stîngă a încercat să îl repatrieze pe Vlad Boția


    20.08.2019
  • ➤ Sport


    Mirel Rădoi a anunțat lista preliminară a stranierilor


    20.08.2019
  • ➤ Sport


    Bayern Munchen l-a prezentat pe Coutinho


    20.08.2019
  • ➤ Sport


    Oficial


    Stadionul Tractorul nu mai există!


    20.08.2019
  • ➤ Local


    Ziaristul Eduard Huidan s-a sinucis


    19.08.2019
  • ➤ Local


    Apel pentru depistarea a doi hoți de biciclete din Poiana Brașov


    19.08.2019
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    A murit Mariana Zaharescu, una dintre cele mai cunoscute voci ale Teleenciclopediei


    19.08.2019
  • ➤ Local


    Brașov: Un moment Queen, pe scena Festivalului Cerbul de Aur


    19.08.2019
  • ➤ Economic


    Ministerul Muncii vrea limitarea la 15,18 lei a valorii unui tichet de masă


    19.08.2019
  • ➤ Local


    Protest la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov


    19.08.2019
  • ➤ Prima pagina


    Primele benzi dedicate transportului în comun


    19.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Din nou pe străzi


    Autobuzul etajat va circula pe drumul de Poiană


    19.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Urmărire ca-n filme pe DN1


    19.08.2019
  • ➤ Eveniment


    20.000 de vouchere în programul Rabla, disponibile de astăzi


    19.08.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Poloiștii de la Corona Sportul Studențesc încep lupta pentru bronzul campionatului

    Articolul următor


    C5. Hărmanul, meci decisiv la Tășnad

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 19.160 milisecunde, încărcat în milisecunde