Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Sport
Publicitate

Comuna Feldioara va reprezenta Brașovul la turneul final al Cupei Satelor

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: A.M., 23.04.2019
Feldioara va juca la turneul final al Cupei Satelor, competiție înființată de Federația Română de Fotbal pentru revigorarea fotbalului de bază. Câștigători ai fazei județene desfășurată anul trecut, fotbaliștii din Feldioara au participat, la finalul săptămânii trecute, la faza regională a Cupei Satelor, care  a avut loc a Gornești (județul Mureș). La faza regională au mai participat Bistra (Alba), Șura Mare (Sibiu), Gornești (Mureș) și Zetea (Harghita), formate din copii născuți în anul 2006 (U13). S-a jucat în sistem 1+8 pe teren de dimensiuni 70x50 m. Feldioara a reușit să facă pasul spre turneul final care va fi găzduit luna viitoare de București sau Constanța, după ce elevii lui Ștefan Teodorescu au câștigat grupa, iar în finală au învins pe cei de la Bistra (Alba) cu 3-2 (2-2) după executarea loviturilor de departajare. Portarul Feldioarei, Darius Doboșeriu, a fost desemnat cel mai bun jucător  al turneului. Fiecare echipă a primit  din partea FRF câte 12 mingi, diplome, medalii, iar Feldioara a fost premiată și cu trofeul pentru câștigarea fazei zonale. Delegația celor de la Feldioara a fost condusă de Ion Floricel, directorul  general al AJF Brașov, iar la turneu a fost prezent și Adrian Szabo în calitate de  reprezentant zonal al FRF. Lotul echipei Feldioara: Ștefan Anania, Alexandru Ciubotaru, Andreea Miclos, Andrei Macoveiciuc, Bogdan Racz, Roland Otvos, Marius Grosu, Arman Todor,  Constantin Ivan, Sebastian Racz, Virgil Szabo, Ionel Otves,  Alexandru Dobrovschi, Darius Mailat, Andrei Macoveiciuc, Darius Doboșeriu, Robert Varodi. Turneul final se va desfășura în perioada 9-12 mai la București sau Constanța.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:

Rezultate Liga 1 Live


Articole la Sport

08:14

SPORT FLASH

08:09

Veste șoc la Petrolul


Coronavirusul lovește Liga 2

08:05

Cetate Râșnov


Telenovela Alexandru David




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    Școala Profesională Kronstadt din Brașov, model pentru ministrul fondurilor europene


    Azi 17:25
  • ➤ Știri Brasov


    Jean Castex, nominalizat de Macron în funcția de premier al Franței


    Azi 14:05
  • ➤ Știri Brasov


    ALARMANT! 62 de cazuri noi de COVID la Brașov


    Azi 13:02
  • ➤ International


    Criză în Franța:Guvernul condus de premierul Edouard Philippe a demisionat


    Azi 12:48
  • ➤ Comunicate


    COMUNICAT DE PRESĂ


    Considerații privind managementul bazinului hidrografic Tărlung, amonte de acumularea Săcele, în contextul schimbărilor climatice


    Azi 12:29
  • ➤ Știri Brasov


    684 pacienți COVID vindecați și 78 de decese, la Brașov. Niciun pat liber la ATI


    Azi 11:34
  • ➤ Sport


    După un de pauză, Ana Berbece va juca din nou handbal la Corona . „Îmi este dor de handbal”


    Azi 11:30
  • ➤ Știri Brasov


    10 străzi din Brașov rămân fără apă


    Azi 11:17
  • ➤ Cititori


    Unde găsim pompe și hidrofoare pentru o apă mai curată


    Azi 11:18
  • ➤ Sport


    AJF Brașov decide campioana din Liga 4 pe teren. Sistemul adoptat și datele de disputare ale meciurilor


    Azi 10:09
  • ➤ Prima pagină


    Sistemul inteligent de acces de pe str. Postăvarului, fraudat de șmecheri


    Azi 09:07
  • ➤ Eveniment


    Fostul primar din Cristian a fost condamnat pentru pedofilie


    Azi 09:02
  • ➤ Eveniment


    Pe cont propriu


    Spitalul Regional Brașov nu este în vederea Guvernului


    Azi 08:59
  • ➤ Eveniment


    Ministrul Fondurilor Europene va fi azi la Brașov


    Azi 08:53
  • ➤ Eveniment


    Albinele și viespile au invadat Brașovul


    Azi 08:50
  • ➤ Actualitate


    A fost, dar n-a fost


    DSP Brașov nu permite deschiderea Centrului de Agrement din Poiana Brașov


    Azi 08:47
  • ➤ Actualitate


    7 ani de la despărțirea de Octavian Căpitanu


    Azi 08:45
  • ➤ National


    Un pas


    Guvernul pregătește redeschiderea restaurantelor


    Azi 08:41
  • ➤ National


    România primește din nou cartonaș galben din cauza tăierilor ilegale și a poluării


    Azi 08:36
  • ➤ Actualitate


    Protejată de lege


    „Floarea de colț“, minunea care unește Munții Făgărașului cu Himalaya


    Azi 08:31
  • ➤ Life


    Viața, ca în telenovele


    Victoria Răileanu a divorțat


    Azi 08:23
  • ➤ Life


    Adelina își vinde rochia de mireasă și donează banii


    Azi 08:20
  • ➤ Life


    Șerban Copoț, tată pentru a treia oară


    Azi 08:18
  • ➤ Sport


    SFAT EXPRES


    Nectarina previne anemia și obezitatea


    Azi 08:16
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:14
  • ➤ Sport


    Vlad Mitrea a semnat cu Sepsi OSK


    Azi 08:11
  • ➤ Sport


    Veste șoc la Petrolul


    Coronavirusul lovește Liga 2


    Azi 08:09
  • ➤ Sport


    Cetate Râșnov


    Telenovela Alexandru David


    Azi 08:05
  • ➤ Știri Brasov


    Centrul de Agrement din Poiana Brașov nu se redeschide! DSP nu a dat avizul


    02.07.2020
  • ➤ Sport


    Focar de corononavirus la Petrolul! Meciul UTA - Petrolul, amânat! Și un arbitru a fost testat pozitiv!


    02.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Un fost fotbalist din Făgăraș s-a aruncat în fața trenului


    02.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Explozie a numărului de îmbolnăviri: 56 de cazuri noi de COVID în Brașov, 450 în țară


    02.07.2020
  • ➤ Sport


    CSM Corona Brașov a transferat o internațională din Muntenegru


    02.07.2020
  • ➤ Prima pagină


    Un copil de 3 ani, infectat cu COVID-19


    02.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Fiul unui primar brașovean i-a tăiat degetul unui orfan și i l-a aruncat la câini


    02.07.2020
  • ➤ Eveniment


    După doi ani de șantier


    Fosta bancă săsească de pe str. Michael Weiss a ajuns la finisaje


    02.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Tronsonul Cristian – Râșnov al autostrăzii, la jumătate


    02.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Licitație de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea drumului de la Rupea la Jimbor


    02.07.2020
  • ➤ Actualitate


    Sprijin


    Cursuri de vară pentru elevii care nu au putut face ore online


    02.07.2020
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    Concerte de orgă, în această vară, la Biserica Neagră


    02.07.2020
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    182 de ani de la apariția „Foaie pentru minte, inimă și literatură”


    02.07.2020
  • ➤ National


    Două cincinale


    Plan de peste 100 de miliarde de euro pentru relansarea economică


    02.07.2020
  • ➤ Life


    I-a fost anulat iar zborul


    Lora, nevoită să se mute pentru a opta oară în Bali


    02.07.2020
  • ➤ Life


    Viața în India o face fericită pe Iulia Vântur


    02.07.2020
  • ➤ Life


    Ruby și-a enervat vecinii


    02.07.2020
  • ➤ Cititori


    Slăbești cu ceai de chimen


    02.07.2020
  • ➤ Cititori


    Pepenele roșu, bun pentru oase și inimă, dar contraindicat în diabet


    02.07.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    02.07.2020
  • ➤ Sport


    Monica Bărăbaș a ales Corona Brașov


    02.07.2020
  • ➤ Sport


    Oficial


    Brașoveanul Ernest Jerebie este jucătorul lui CSM București


    02.07.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    România U16


    Brașoveanul Sergiu Pîrvulescu n-a trăit pe teren rușinea cu Haiti

    Articolul următor


    Liga Elitelor U17. ACS Kids Tâmpa Brașov, victorie la scor cu FC Voluntari

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres - Stiri Brasov | Powered by Yky CSM | executat în 15 milisecunde, încărcat în milisecunde