Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Sport
Publicitate

Gică Hagi, suspendat două etape după scandalul cu Yuksel Yesilova

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 11.10.2018
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a stabilit suspendările după evenimentele din ultima etapă a Ligii I. Scandalul de la Ovidiu, dintre Hagi și Yesilova, a ținut capul de afiș al ședinței.
Gheorghe Hagi și Yuksel Yesilova au avut un conflict pe finalul partidei dintre Viitorul și Astra Giurgiu, iar ambii au fost trimiși în tribune. Acum, cei doi și-au aflat și pedepsele. „Regele” va fi suspendat două etape, în timp ce Yesilova va fi suspendat o lună și amendat cu 11.340 de lei. „Din cauza acelui incident, am vrut să mă duc la nea Gigi ca să îmi cer scuze și băiatul acela (n.r. - Yuksel Yesilova, antrenorul secund al lui Gheorghe Mulțescu) a început să mă facă în turcă hoț. A venit în România să muncească și să mă facă pe mine hoț! OK, hai să toleram aceste lucruri! Să se ducă înapoi în Turcia. Să dați cine e acel domn. Sînt foarte liniștit. A fost doar acel gest care a provocat pe toți. El, antrenorul secund, a incitat, a provocat. Să nu uite că muncește în România și să nu uite cuvîntul pe care l-a folosit de nivel foarte jos”, a povestit Gheorghe Hagi, la finalul meciului Viitorul - Astra 1-0. La rîndul său, Yuksel Yesilova a explicat motivele pentru care a reacționat astfel la adresa lui Hagi. „Îl respect pe Gheor-ghe Hagi pentru ceea ce a fost ca fotbalist, pentru ceea ce este ca antrenor, dar ce s-a întîmplat la Ovidiu este o lipsă grosolană de fair-play. Jucătorul Viitorului nu ne-a înapoiat mingea, așa cum era normal, cum era fair-play. Înainte să repună de la margine s-a uitat spre banca de rezerve și a întrebat ce să facă, iar Hagi i-a strigat să joace și gesticula cu mîna.
L-am numit hoț pentru că mi-a furat munca, pe a mea, pe a maseurului, și a tuturor celorlalți din staff-ul Astrei. Am văzut meciuri unde după o astfel de fază echipa adversă și-a recunoscut vina și s-a dat la o parte pentru a înscrie și ceilalți, în semn de fair-play. Ne-a fost furată munca, asta m-a înfuriat. Nu aș fi vrut să intru în conflict, mai ales cu Gică Hagi, dar nu se face așa ceva“, a explicat Yuksel Yesilova pentru Digi Sport.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Sport

08:18

SPORT FLASH

08:03

„Chiar m-am enervat!“


Emilian Cernica a răbufnit




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ National


    USR-PLUS, cu 15,3%, pe locul trei în sondaje, după PSD și PNL, aproape la egalitate


    Azi 19:35
  • ➤ Local


    Un TIR condus de un ,,Dorel" a blocat circulația pe DN 73A


    Azi 15:46
  • ➤ Local


    Adolescentă agresată sexual pe stradă de un bărbat


    Azi 14:46
  • ➤ Local


    Lovită pe trecerea de pietoni


    Azi 14:38
  • ➤ Sport


    Oficial. Ivona Paviceviæ de la Buducnost a semnat cu Corona Brașov


    Azi 12:44
  • ➤ Local


    Jandarmii aflați în misiune i-au acordat primul ajutor unui bătrân prăbușit pe peronul autogării Bartolomeu


    Azi 12:20
  • ➤ Sport


    ACS SR Brașov. Stîngă, Sandu și Antone, despre meciul cu Turris: „Mergem să câștigăm“


    Azi 11:42
  • ➤ Actualitate


    POLIȚIA BRAȘOV


    Măsuri pentru siguranța afacerii tale!


    Azi 11:12
  • ➤ Local


    Percheziții domiciliare, în Brașov și alte18 județe


    Azi 09:42
  • ➤ Prima pagina


    Fostul prefect de Brașov, Otilian Neagoe, va fi înmormântat la Biserica Sf. Nicolae din Piața Unirii


    Azi 09:36
  • ➤ Eveniment


    Proceduri încheiate


    Manageri noi la trei spitale din Brașov


    Azi 09:30
  • ➤ Local


    Accident cu 7 mașini între Vlădeni și Codlea


    Azi 09:26
  • ➤ Eveniment


    Start într-o nouă ediție a Academiei Seniorilor


    Azi 09:24
  • ➤ Eveniment


    Restricții de circulație pe străzile Pictor Pop și Neagoe Basarab


    Azi 09:22
  • ➤ Eveniment


    Șofer surprins aruncând 35 de tone de deșeuri la marginea drumului


    Azi 09:19
  • ➤ Eveniment


    Drumuri pe hârtie


    Proiectul de lege pentru Autostrada București - Brașov, votat de Senat


    Azi 09:12
  • ➤ Eveniment


    Sens giratoriu pentru acces spre viitorul spital regional


    Azi 09:08
  • ➤ Eveniment


    Pârtia Lupului, închisă în timpul săptămânii


    Azi 09:07
  • ➤ Actualitate


    Invitație la aventură


    Joaca de-a copacii, la Zoo


    Azi 09:02
  • ➤ National


    N-au vrut să voteze moțiunea, dar pun presiune pe Tudorel


    PSD pregătește o nouă remaniere


    Azi 08:57
  • ➤ National


    Dragnea și-a tras lege prin care să dicteze Strategia națională pe termen lung „România 2040“


    Azi 08:47
  • ➤ Life


    Timp de două săptămâni


    Andreea Marin ține dieta de post


    Azi 08:44
  • ➤ Life


    Cabral și-a dat barba jos, iar fiica sa, Namiko, nu l-a recunoscut


    Azi 08:41
  • ➤ Life


    Moromeții 2: cel mai bun film


    Azi 08:30
  • ➤ Life


    Singurul copil biologic al lui Michael Jackson?


    Azi 08:28
  • ➤ Religie


    Este bine să știți


    Reguli pentru ortodocșii care postesc


    Azi 08:20
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:18
  • ➤ Sport


    Zece jucătoare de la Corona, la loturile naționale ale României


    Azi 08:15
  • ➤ Sport


    „Au fost destule surprize“


    Erik Lincar (Turris) nu subestimează echipa Brașovului


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    Europene de Curling, la Brașov


    Azi 08:08
  • ➤ Sport


    Coșmar încheiat pentru Ema Popa


    Azi 08:06
  • ➤ Sport


    „Chiar m-am enervat!“


    Emilian Cernica a răbufnit


    Azi 08:03
  • ➤ Local


    Pe pârtia Lupului se schiază doar în weekend


    20.03.2019
  • ➤ Sport


    Baschetbalistele de la Olimpia CSU Brașov s-au relaxat la Castelul Bran


    20.03.2019
  • ➤ Local


    Circulație restricționată pe mai multe străzi din Brașov


    20.03.2019
  • ➤ Sport


    Corona Brașov. Conferință de presă incendiară a lui Emilian Cernica!


    20.03.2019
  • ➤ National


    Sondaj INSCOP: Aproape trei sferturi dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită


    20.03.2019
  • ➤ Local


    Proiectul de lege pentru Autostrada București - Brașov a fost votat de Senat


    20.03.2019
  • ➤ Local


    A murit fostul prefect de Brașov Otilian Neagoe


    20.03.2019
  • ➤ National


    Update/Moțiunea împotriva lui Tudorel Toader a fost respinsă


    20.03.2019
  • ➤ Local


    Judecătoria Brașov


    SOMAȚIE


    20.03.2019
  • ➤ Local


    Judecătoria Brașov


    SOMAȚIE


    20.03.2019
  • ➤ Local


    Judecătoria Brașov


    Somație


    20.03.2019
  • ➤ Local


    Judecătoria Brașov


    Somație


    20.03.2019
  • ➤ Local


    Judecătoria Brașov


    Somație


    20.03.2019
  • ➤ Local


    JUDECĂTORIA BRAȘOV


    SOMAȚIE


    20.03.2019
  • ➤ Local


    JUDECĂTORIA BRAȘOV


    SOMAȚIE


    20.03.2019
  • ➤ Local


    JUDECĂTORIA BRAȘOV


    SOMAȚIE


    20.03.2019
  • ➤ Local


    JUDECĂTORIA BRAȘOV


    SOMAȚIE


    20.03.2019
  • ➤ Local


    JUDECĂTORIA BRAȘOV


    SOMAȚIE


    20.03.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    S-a întîmplat din nou


    CSM București nu se mai regăsește

    Articolul următor


    SPORT FLASH

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 13.828 milisecunde, încărcat în milisecunde