Autentificare | Cont nou
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Sport
Publicitate

Cristi Balaj, replică dură pentru șefii FRF / "Cum să-ți asumi public merite pe care nu le ai?"

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: MEX, 19.05.2017
La inițiativa Ministerului Tineretului și Sportului, Guvernul a adoptat modificarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, prin Ordonanță de Urgență, cu scopul de a reglementa, în clar, finanțarea activităților sportive de către administrația publică locală. Sportivii își vor putea desfășura activitatea în baza unui contract de activitate sportivă, în care va fi stipulată valoarea drepturilor bănești aferente activității sportive prestate de către sportivul de performanță sau de către alte persoane juridice sau fizice implicate în activitatea sportivă, respectiv modalitățile și termenele de plată. upă ce FRF a anunțat printr-un comunicat oficial că această Ordonanță a apărut la inițiativa forului condus de Răzvan Burleanu, Cristi Balaj a avut o reacție vehementă. Fostul arbitru, actual consilier al ministrului Marius Dunca, le-a dat replica celor de la Federa'ie, pe care îi acuză că se laudă degeaba.

"CUM SA-TI ASUMI PUBLIC MERITE PE CARE NU LE AI?

Sunt bucuros sa subliniez ca Guvernul Grindeanu a emis Ordonanta de Urgenta prin care hotaraste ca “Autoritățile administrației publice locale pot aloca sume pentru finaațarea activității sportive în limita a maxim 5% din bugetul aprobat”. Sunt mîndru ca ministrul Tineretului si Sportului Marius Dunca, al carui consilier sunt, a reusit impreuna cu Guvernul Sorin Grindeanu sa vina cu o solutie asteptata de ani de zile de intreg sportul romanesc.

Constat însa cu amaraciune si mirare cum oameni care nu au avut nicio contributie la constructia si promovarea acestei Ordonante de Urgenta isi asuma proiecte ce nu le apartin.

Ca sa fiu mai exact, cei de la Federatia Romana de Fotbal își insusesc incorect merite, le place sa epateze si sa iasa in prim-plan asumandu-si proiecte pe care le fac altii.

În calitate de consilier al Ministrului Tineretului si Sportului, Marius Dunca, ma simt nevoit sa constat ca este jignitor din partea Federatiei sa-si insuseasca acest merit, pentru ca Ordonanta, asteptata de ani de zile, a fost initiata de Guvenrul Grindeanu, dupa o consultare directa pe care actualul guvern a avut-o cu primarii din Romania in cadrul Adunarilor Generale ale Comunelor, Oraselor si Municipiilor din martie si aprilie.
Ministerul Tineretului si Sportului a inceput sa construiasca aceasta Ordonanta, la solicitarea celor care investesc sau doresc sa investeasca in sport.

Foarte multe federatii, cluburi sau asociatii au facut solicitari – diferite una de alta – dar cu aceeasi esenta. Federatia Romana de Fotbal nu a contat decisiv in aceasta ecuatie si nu a participat la constructia acestei Ordonante. Faptul ca isi asuma merite depline este jignitor fata de colegii mei de la MTS alaturi de care s-a lucrat la acest proiect si fata de celelalte ministere care si-au dat avize.

Ne-am hazarda daca ne-am pune la incercare imaginatia si sa credem ca o federatie care nu este in stare nici macar sa-si clarifice ROAF-ul (se pare ca vom avea din nou nevoie de TAS pentru a stabili campioana Romaniei) – a avut un rol determinant sau ca a fost initiatorul acestei legi.

Federatia a remis un document pe vremea doamnei ministru Gabriela Szabo, dar probabil ca acea hîrtie zace alaturi de propunerea Federatiei Române de Fotbal prin care solicita ca Federatiile sa hotarasca daca Asociatiile Judetene au drept de vot in Adunarea Generala. Chiar daca federalii lui Burleanu spun ca acea propunere a venit de la Federatia de yachting, eu sunt in posesia dovezii care arata exact opusul.

Nu cred ca prim-ministrul Grindeanu sau ministrul Tineretului si Sportului Marius Dunca, initiatorii acestei Ordonante, aveau nevoie de laudele Federatiei, atîta timp cît intentia lor a fost de a crea conditii optime in sport, nu sa fie periati de federali. Asa cum am promis cand am acceptat functia de consilier al Ministrului Tineretului si Sportului, Marius Dunca, sînt mandru că pot ajuta sportul oferindu-i inapoi o parte din ce mi-a dat de-a lungul carierei mele", este mesajul postat de Cristi Balaj pe pagina personală de Facebook.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Sport

„Nu am putut să dorm”


Simona Halep merge mai departe




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Economic


    Confuzie la Fisc. Inspectorii nu știu ce să le explice oamenilor


    23.01.2018
  • ➤ National


    CCR a declarat neconstituționale unele prevederi din Legea privind Statutul funcționarilor publici, urmare a sesizării președintelui Iohannis


    23.01.2018
  • ➤ National


    CCR lovește Justiția în moalele capului:înființarea secției speciale pentru anchetarea magistraților, CONSTITUȚIONALĂ


    23.01.2018
  • ➤ Sport


    Liga I. Sepsi Sf. Gheorghe va juca două meciuri la Ploiești


    23.01.2018
  • ➤ Local


    Consilierul local Lucian Pătrașcu vrea un tricolor din beculețe pe Tîmpa, pentru sărbătorirea centenarului


    23.01.2018
  • ➤ Local


    Gabriela Urse, noul lider al OFSD Brașov


    23.01.2018
  • ➤ Life


    Premiile Oscar 2018. "The Shape of Water", în competiția pentru cel mai bun film


    23.01.2018
  • ➤ Reportaj


    Cum a fost izgonit din țară Cuza Vodă, domnitorul Unirii de la 24 ianuarie 1859


    23.01.2018
  • ➤ National


    Președintele Iohannis explică de ce a desemnat-o pe Dăncilă


    23.01.2018
  • ➤ National


    500 de școli ar putea fi comasate cu alte unități de învățămînt


    23.01.2018
  • ➤ Economic


    Formularul 600 | Mișa: Ne gîndim să nu mai fie necesară depunerea Declarației 600 și plata să se facă pe bază de CNP


    23.01.2018
  • ➤ International


    Alertă de tsunami după un cutremur de 7,9 în apropiere de Alaska


    23.01.2018
  • ➤ Sport


    Begu și Niculescu, în semifinalele probei de dublu la Melbourne!


    23.01.2018
  • ➤ Prima pagina


    Curtea Constituțională dezbate astăzi sesizările instanței supreme față de modificările la legile justiției


    23.01.2018
  • ➤ Prima pagina


    Decalogul schiorilor


    Polițiștii locali vor da amenzi și pe pîrtii


    23.01.2018
  • ➤ Eveniment


    2,5 milioane de lei pentru firma care va repara avariile din rețelele termo


    23.01.2018
  • ➤ Eveniment


    Bătaie într-o pensiune din Brașov


    23.01.2018
  • ➤ Eveniment


    Sediul ISU de pe strada Mihai Viteazul intră în reparații capitale


    23.01.2018
  • ➤ Eveniment


    Analiză cu primari și arhitecți la Rîșnov


    Traseul autostrăzii Ploiești - Brașov s-a schimbat


    23.01.2018
  • ➤ Eveniment


    Mica Unire va fi sărbătorită în Piața Unirii


    23.01.2018
  • ➤ Eveniment


    Cum puteți solicita intervenția firmelor de deszăpezire


    23.01.2018
  • ➤ Actualitate


    Pe Drumul Poienii


    Bloc cu trei etaje pe strada Stejerișului


    23.01.2018
  • ➤ Actualitate


    Concurs de teatru istoric dedicat Unirii la „Casa Mureșenilor“


    23.01.2018
  • ➤ Actualitate


    Începe Festivalul „W.A. Mozart“ 2018


    23.01.2018
  • ➤ National


    Împărțeala ministerelor amînă anunțarea guvernului


    Dragnea: Membrii PSD cercetați penal pot face parte din viitorul Cabinet


    23.01.2018
  • ➤ National


    Firma Tel Drum și-a cerut falimentul


    23.01.2018
  • ➤ National


    PSD pregătește dezincriminarea abuzului în serviciu prin lege


    23.01.2018
  • ➤ Economic


    Guvernul va da o OUG


    Termenul de depunere a Declarației 600, amînat pînă în martie


    23.01.2018
  • ➤ Economic


    Leul „doboar㓠un nou record negativ în fața euro


    23.01.2018
  • ➤ Economic


    Facturile Telekom România nu vor mai putea fi plătite la ghișeele Poștei Române, de la 1 februarie


    23.01.2018
  • ➤ Doctor


    Ceaiul de tei calmează


    23.01.2018
  • ➤ Doctor


    O boală gravă este foarte frecventă în rîndul tinerilor de pînă în 35 ani


    23.01.2018
  • ➤ Doctor


    La un pas de noi


    Un nou tip de gripă amenință Europa


    23.01.2018
  • ➤ Doctor


    Alergia la frig nu e glumă


    23.01.2018
  • ➤ Doctor


    Dieta cu hrișcă: slăbești 12 kg


    23.01.2018
  • ➤ Doctor


    Doar mituri


    15 idei false despre sănătatea noastră


    23.01.2018
  • ➤ Doctor


    Frunza de varză îți ia durerea de cap


    23.01.2018
  • ➤ Doctor


    Un tonic pentru psihic


    23.01.2018
  • ➤ Doctor


    O analiză poate depista opt tipuri de cancer


    23.01.2018
  • ➤ Doctor


    Ouăle de prepeliță regenerează părul


    23.01.2018
  • ➤ Doctor


    Curmalele, o farmacie în miniatură


    23.01.2018
  • ➤ Life


    Din nou probleme în cuplu?


    Ghenea se plînge de singurătate


    23.01.2018
  • ➤ Life


    Fiul lui Tom Jones trăiește pe străzi


    23.01.2018
  • ➤ Life


    Nume de top, printre nominalizații la Zmeura de Aur


    23.01.2018
  • ➤ Life


    Leonard Miron, putred de bogat


    23.01.2018
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Nume mari ale Brașovului


    Actrița Eugenia Eftimie – frumusețe, talent, cultură


    23.01.2018
  • ➤ Sport


    Alexandru Ichim a ajuns la Petrolul


    23.01.2018
  • ➤ Sport


    Generația de Aur cu Ionuț Lupescu în frunte!


    23.01.2018
  • ➤ Sport


    Colțea Brașov întîlnește KSE Tîrgu Secuiesc în Cupa României la futsal


    23.01.2018
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    23.01.2018
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Alex Chipciu, campion în Belgia cu Anderlecht

    Articolul următor


    Simona Halep a trecut de Anett Kontaveit și e în semifinale la Roma!

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 15.969 milisecunde, încărcat în milisecunde