Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Doctor
Publicitate

Sfaturi pentru cei care țin post

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 13.03.2018
Considerat cel mai lung și mai aspru dintre toate posturile de peste an, Postul Paștelui se va încheia la 7 aprilie. Unele persoane postesc doar lunea, miercurea și vinerea, altele doar în „Săptămîna Mare”, altele toată perioada. Indiferent cît post ții, e bine să ții cont de cîteva sfaturi. Întîi e bine de știut că nu trebuie să țină post femeile însărcinate sau cele care alăptează, copiii și persoanele bolnave (cancer, afecțiuni cardio-vasculare).

Fără cartofi prăjiți, covrigi și pîine în exces

Postul în ordoxie presupune renunțarea la carne, ouă și lactate. Proteinele animale trebuie compensate cu cele vegetale, pe care le găsești în fasole, mazăre, linte, năut, soia, pîine integrală. Potrivit medicului nutriționist Mihaela Bilic, boabele de soia reprezintă o alternativă sănătoasă de proteine vegetale. Ce are ea în plus față de restul leguminoaselor? În primul rînd fito-estrogeni, substanțe cu structură și funcție similare hormonilor sexuali femeiești. Astfel, soia e benefică femeilor trecute de prima tinerețe pentru că un strop de estrogen le menține frumusețea pielii și sănătatea oaselor. De asemenea, este o bună sursă de calciu și conține multe fibre cu efect pozitiv asupra colesterolului din sînge. O greșeală pe care o fac mulți în post este să se refugieze în cartofi prăjiți, co-vrigi, pîine în exces. Toate au foarte multe calorii și îngrașă. În plus, acești carbohidrați se digeră greu și duc la acumularea mai multor toxine în organism.
Există o mulțime de rețete delicioase de post. În această perioadă poți încerca tot felul de salate, în diverse combinații de legume proaspete sau fierte, cartofi dulci la cuptor, humus cu lipie și verdețuri, pastă de avocado, salate de vinete, fasole bătută, pizza vegetală, supe-creme etc.

„Nu contează doar ce mănînci, ci și cît mănînci“

Actrița Ioana Ginghină ține posturile de peste 20 de ani. Nu îi e greu, ba chiar le așteaptă cu plăcere. „Sînt atît de setată pe ideea de post, încît n-am absolut nici o treabă cînd în jurul meu toți mănîncă fripturi și prăjituri. Mă simt bine fizic, ușoară, am energie, parcă și pielea începe să strălucească. Asta pentru că totuși am o alimentație sănătoasă, nu mă bazez pe făinoase. De multe ori mă întreb de ce nu mănînc așa mereu”, spune ea, dînd asigurări că există o mulțime de rețete delicioase fără carne și ouă. Postul nu se referă doar la calitate, ci și la cantitate. Nu contează doar ce mănînci, ci și cît mănînci. Redu porțiile și nu exagera, pentru că de Paște te așteaptă mielul, ouăle umplute și cozonacii și nu vrei să ai deja cîteva kilograme în plus.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Doctor

Farmacia din cămară


Leacurile toamnei




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ National


    Doua accidente grave la Brașov: două persoane în stare gravă și doi morți


    Azi 23:05
  • ➤ National


    Fostul judecător CCR Toni Greblă va fi noul secretar general al Guvernului


    Azi 16:28
  • ➤ National


    Vine frigul


    Azi 13:41
  • ➤ National


    Prima solicitare de anulare a protocoalelor secrete, respinsă în justiție


    Azi 13:39
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Sabina Fati va conduce redacția Radio Europa Liberă din România


    Azi 13:36
  • ➤ National


    Financial Times: ”Sforarul” României supraviețuiește rebeliunii din partid / ”Este un război între bande”


    Azi 13:32
  • ➤ Sport


    Liga 4 Brașov.  Inter a dat 12 goluri la Voila! Precizia Sacele a câștigat derbiul cu ACS Steagu Roșu


    Azi 13:20
  • ➤ National


    Dragnea a negociat la sînge și a cîștigat bătălia cu contestatarii


    21.09.2018
  • ➤ National


    Șefii Jandarmeriei, puși sub acuzare în dosarul violențelor din 10 august


    21.09.2018
  • ➤ Sport


    Liga 3, etapa a 5-a


    C3/ ACS SR Brașov, victorie mare la Alexandria/ Botia, decisiv


    21.09.2018
  • ➤ National


    Dăncilă a spus în CEx că nu demisionează


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Un val de ger arctic lovește Europa săptămîna viitoare și anunță sfîrșitul verii și în România


    21.09.2018
  • ➤ Local


    Spitalul de Pneumoftiziologie a inaugurat un Compartiment de îngrijiri paliative


    21.09.2018
  • ➤ National


    Șefii Jandarmeriei au fost chemați vineri la Parchetul general în calitate de suspecți după reprimarea violentă a mitingului din 10 august


    21.09.2018
  • ➤ National


    Firea, înaintea CEx: Cred că se va propune excluderea mea. Se urmărește să fie dați afară din Guvern Paul Stănescu și Tudorel Toader, pentru că îl incomodează pe Dragnea


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Top opt


    Cele mai frumoase catedrale din Europa


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Trend alert


    Ce nuanțe purtăm pe unghii în toamna/ iarna anului 2018-2019


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Fără să dai greș


    Cum să înlocuiești ingredientele lipsă pentru prăjitură


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Ne fac viața mai frumoasă


    Cinci alegeri de rase prietenoase de cîini


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Ariana Grande își plînge iubitul mort


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Justin Bieber s-a căsătorit în secret cu fiica lui Stephen Baldwin


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Puțin în farfurie, plimbări și sex


    Dieta care a subțiat-o pe Mariah Carey


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Actrița Cynthia Nixon a pierdut alegerile


    21.09.2018
  • ➤ Local


    Te afli in cautarea cadoului perfect? Alege Kalamos.ro si vei descoperi cele mai inedite cadouri pe care sa le oferi in dar


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Scînteia care a aprins pasiunea


    Cher a vorbit în premieră despre aventura cu Tom Cruise


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Andreea Bănică nu se teme să fie o mămică sexy


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Adela Popescu și Andreea Ibacka fac concurs de burtici


    21.09.2018
  • ➤ Life


    O poveste tristă


    Angela Similea a pierdut tot


    21.09.2018
  • ➤ Prima pagina


    La două luni de la inundații, nu au primit nicio despăgubire


    Protest cu scandal la AJPIS Brașov


    21.09.2018
  • ➤ Eveniment


    Un hobby periculos


    Plantație de cannabis în casa de vacanță


    21.09.2018
  • ➤ Eveniment


    Mesaje pro-referendum pe autobuzele RATBV


    21.09.2018
  • ➤ Eveniment


    În curtea Spitalului Județean se pregătesc demolările


    21.09.2018
  • ➤ Eveniment


    Compania Apa extinde rețelele spre zona viitorului spital al Brașovului


    21.09.2018
  • ➤ Eveniment


    Spațiu de recreere și sport „La Iepure“, în Răcădău


    21.09.2018
  • ➤ Actualitate


    Eveniment unic în țară


    Galeria terapiilor pentru copiii cu nevoi speciale


    21.09.2018
  • ➤ Actualitate


    Începe construirea podului din Comăna


    21.09.2018
  • ➤ Actualitate


    Studiu de trafic pentru cumpărarea a 35 de troleibuze și autobuze hibrid


    21.09.2018
  • ➤ Actualitate


    Un pacient de la „Mîrzescu“ s-a aruncat de la etajul I al spitalului


    21.09.2018
  • ➤ Actualitate


    Accident în lanț la Perșani cu patru mașini implicate


    21.09.2018
  • ➤ Actualitate


    Copilă de 12 ani rănită în accident, pe Barițiu


    21.09.2018
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Vești din Costa Rica


    Elena Udrea a născut o fetiță perfect sănătoasă


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Actorul Ashton Kutcher a lovit cu mașina un tînăr


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Cîte filme a tradus Irina Margareta Nistor pînă acum


    21.09.2018
  • ➤ Life


    Ed Sheeran vine în România


    21.09.2018
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    2018 Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri


    Vasile Saftu, în fruntea noilor autorități românești la Brașov, 1918 (II)


    21.09.2018
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    21.09.2018
  • ➤ Sport


    Corona a făcut spectacol în meciul cu CSM Galați


    21.09.2018
  • ➤ Sport


    Sărituri cu schiurile


    Grand Prix-ul de la Rîșnov, premieră în România


    21.09.2018
  • ➤ Sport


    C5. AFC Hărman, misiune dificilă pe terenul liderului/ Cetate Rîșnov joacă la Tîrgu Mureș


    21.09.2018
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Un aliment complex


    10 beneficii ale sfeclei roșii

    Articolul următor


    Trei condimente care fac mîncarea mai sănătoasă

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 16.878 milisecunde, încărcat în milisecunde