Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Doctor
Publicitate

De ce femeile obosesc mai repede?

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 19.11.2013
Femeile își pierd suflul mai repede ca bărbații atunci cînd fac efort fizic, iar acest lucru s-ar explica prin mărimea mai mică a plămînilor, potrivit cercetătorilor canadieni. Uneori, este suficient doar ca un bărbat să urce o scară în compania unei femei pentru a observa că aceasta are tendința de a-și pierde suflul mai repede ca însoțitorul său. Aceasta chiar dacă ambii sînt într-o stare bună de sănătate, au aceeași vîrstă și aceeași înălțime. Experții explică această diferență prin aceea că, avînd plămînii și căile respiratorii mai mici, femeile compensează cu un ritm respirator mai rapid. În cadrul cercetării, s-a observat că femeile ajungeau mai repede la un nivel crescut de ventilație, apropiat de maximul lor teoretic. În această situație, mușchii lor respiratorii erau solicitați mai mult de sistemul nervos decît cei ai bărbaților, mergînd pînă la o senzație de respirație greoaie și dificilă, dispnee. Alergînd la un maraton, se ajunge la cel mult la 80% din ventilația maximă. Aceste rezultate vor oferi posibilitatea de a înțelege mai bine de ce femeile care suferă de emfizem pulmonar sau de insuficiență cardiacă au simptome respiratorii mai pronunțate ca bărbații.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Doctor




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    Corona Brașov. Analiza lui Ion Crăciun / Nu am avut nici măcar o dată întreg lotul valid


    Azi 15:13
  • ➤ National


    Făgărășeanca Adriana Șandru cere Consiliului Superior eliberarea sa din funcție


    Azi 14:55
  • ➤ National


    PSD a pierdut trei parlamentari, aliații din Ilfov ai Gabrielei Firea


    Azi 14:52
  • ➤ Economic


    Deputatul PSD Florin Iordache, gesturi obscene în Parlament FOTO


    Azi 14:51
  • ➤ National


    Iordache spune că PSD-ALDE ar putea ataca raportul MCV la CJUE. Tăriceanu contrazice ideea PSD: Nu e act juridic, deci nu poate fi contestat


    Azi 13:10
  • ➤ Economic


    Creștere surprinzătoare a PIB în trimestrul 3, mult peste estimările pieței și ale BNR


    Azi 13:09
  • ➤ Life


    5 sfaturi in machiaj pe care orice fata ar trebui sa le cunoasca


    Azi 10:21
  • ➤ Prima pagina


    Raport devastator pentru România


    Azi 09:22
  • ➤ Eveniment


    Se reabilitează rețelele de termoficare


    Strada 13 Decembrie, în lucrări pînă la sfîrșitul anului


    Azi 09:14
  • ➤ Eveniment


    Șase obiective importante ale Brașovului, puse în lumină


    Azi 09:12
  • ➤ Eveniment


    O lucrare de șase luni, gata în șase săptămîni


    Voluntarii au dat o față nouă Secției de Urologie a Spitalului Tractorul


    Azi 09:07
  • ➤ Eveniment


    Un pădurar din Cața a vîndut lemnele de foc ale oamenilor din patru comune


    Azi 09:05
  • ➤ Eveniment


    S-a găsit sursa mirosurilor insuportabile din Brașov


    Azi 09:04
  • ➤ Religie


    Ne pregătim de Sărbători


    Începe Postul Crăciunului


    Azi 08:57
  • ➤ Actualitate


    Invitații la spectacol, pentru abonamente RATBV


    Azi 08:54
  • ➤ Actualitate


    Ziua internațională a educației copiilor nevăzători


    Azi 08:49
  • ➤ National


    România, criticată de europeni


    Azi 08:47
  • ➤ National


    În ziua raportului MCV și a rezoluției pe statul de drept, PSD-ALDE-UDMR au votat ca infractorii să poată sta acasă


    Azi 08:41
  • ➤ Life


    Amintiri, după 20 de ani


    Trecutul secret al Andreei Esca


    Azi 08:35
  • ➤ Life


    Cosmina Păsărin preferă să fie singură


    Azi 08:33
  • ➤ Life


    Gheorghe Gheorghiu s-a retras pe Muntele Athos!


    Azi 08:32
  • ➤ Life


    Vești bune despre starea lui Busu


    Azi 08:28
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Cum să ne protejăm mobila tapisată


    Azi 08:25
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:23
  • ➤ Sport


    Naționala s-a pregătit în efectiv complet


    Azi 08:19
  • ➤ Sport


    Rally Casinos de Algarve, ediția 2018


    Brașoveanul Dan Gîrtofan luptă în finala European Rally Trophy


    Azi 08:15
  • ➤ Sport


    ACS Transilvania Brașov U13, o victorie și o înfrîngere


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    Tade a semnat cu Dinamo


    Azi 08:09
  • ➤ Sport


    Fotbaliștii au revenit la antrenamente


    Schimbări majore în organigrama ACS SR Brașov


    Azi 08:04
  • ➤ Local


    Accident pe DN1, pieton în comă


    13.11.2018
  • ➤ National


    Raport MCV dur pentru România


    13.11.2018
  • ➤ National


    Parlamentul European a adoptat rezoluția privind statul de drept în România: rechizitoriu în 13 puncte


    13.11.2018
  • ➤ National


    Ecaterina Andronescu, propunerea PSD pentru Ministerul Educației


    13.11.2018
  • ➤ Local


    Un făgărășean de 67 de ani, mort în accidentul dintre Codlea și Vlădeni


    13.11.2018
  • ➤ Prima pagina


    Luna scumpirilor


    13.11.2018
  • ➤ Eveniment


    Investiție de 340.000 de lei


    Amenajări în stil săsesc la Cimitirul Municipal


    13.11.2018
  • ➤ Eveniment


    Mai multe mașini de gunoi în Brașov


    13.11.2018
  • ➤ Eveniment


    Stație RAT suspendată, pe strada 13 Decembrie


    13.11.2018
  • ➤ Eveniment


    A murit ursul Max, simbolul Sanctuarului de la Zărnești


    13.11.2018
  • ➤ Eveniment


    Guvernul modifică vîrsta de pensionare pentru femei


    13.11.2018
  • ➤ Eveniment


    Avarie la sistemul pentru eliberarea cazierului


    13.11.2018
  • ➤ Actualitate


    Nu doar vandalizate


    Se fură coșurile de gunoi de pe drumurile naționale


    13.11.2018
  • ➤ Actualitate


    Campania „Un milion pentru Unire“ a ajuns la Brașov


    13.11.2018
  • ➤ Actualitate


    Benga: „Sistemul de vot într-un singur tur, un gard ridicat de monopoliștii politici“


    13.11.2018
  • ➤ National


    „Nu sîntem pregătiți pentru președinția UE“


    Iohannis cere schimbarea „Guvernului Dragnea-Dăncilă“: „Acest accident al democrației românești“


    13.11.2018
  • ➤ National


    FMI: Lupta anticorupție trebuie să continue


    13.11.2018
  • ➤ National


    George Ciamba, propunerea PSD pentru Ministerul Afacerilor Europene


    13.11.2018
  • ➤ National


    Legea de funcționare a Avocatului Poporului, reclamată la CCR


    13.11.2018
  • ➤ Economic


    În funcție de studii și vechime


    Salariu minim diferențiat, de la 1 decembrie


    13.11.2018
  • ➤ Doctor


    Fracturile se vindecă mai repede cu ultrasunete


    13.11.2018
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Cancerul e diferit, în zone diferite ale lumii

    Articolul următor


    Beneficiile uimitoare ale fructelor de goji

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 14.918 milisecunde, încărcat în milisecunde