Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Doctor
Publicitate

Din laboratoarele mănăstirești


Leacuri păstrate în mănăstiri

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 27.11.2012
• Vechii călugări ne-au transmis rețete și metode de vindecare bazate pe ierburi de leac și rugăciune
De-a lungul secolelor, tincturile și licorile din plante folosite în medicina populară proveneau nu numai din experiența vracilor, ci și din mănăstiri, acolo unde vechii călugări moșteneau și duceau mai departe tradiția vindecării cu ierburi de leac. În Evul Mediu, în țări precum Germania și Elveția, în laboratoarele mănăstirești în care se preparau diferite elixire și pomezi, călugării foloseau plante medicinale, rădăcini, fructe și alte ingrediente doar de ei știute. Faptul că monahii aveau cunoștințe despre eficiența anumitor plante explică apariția a numeroase rețete excepționale, care au vindecat boli dintre cele mai grele. Tot de la mănăstiri au ajuns la noi și cele mai gustoase rețete de post. Leacurile au depășit de mult zidurile lăcașurilor sfinte și au ajuns să fie cunoscute și prețuite în întreaga lume, ca remedii cu eficiență dovedită.

Cîndva, mănăstirea a fost cabinet medical

Pînă acum un secol, îngrijirea bolnavilor și arta de a vindeca se mai aflau încă sub tutela bisericii. Oamenii cărora li se încredința vindecarea sufletului trebuiau să răspundă și de vindecarea trupului. Bisericile creștine au preluat această tradiție. Preoții, călugării și maicile alinau și suferințele trupului. Ei studiau funcțiile organismului și cauzele bolilor, elaborînd metode de vindecare dintre cele mai diverse. Traduceau, transcriau și puneau în practică rețete aparținînd altor culturi, dar acumulau experiență și din terapiile practicate de ei înșiși. În special, călugării s-au îngrijit de trebuințele sufletești ale omului, pe care l-au înțeles și l-au sprijinit moral, dar căruia i-au oblăduit și rănile fizice. În medicina monastică, diagnosticul se punea după înfățișarea pacientului, după gesturile sale și după felul cum vorbea. Citeau boala în ochi, pe chip, în „încărcătura” limbii, în mirosul corporal. Înainte de a consulta bolnavul, călugării se rugau pentru purificarea lor proprie și pentru ca bunul Dumnezeu să-l ajute pe cel aflat în suferință. Astfel, pacientul era vindecat prin puterea lui Dumnezeu, dar și prin propriile forțe, regăsindu-și echilibrul și armonia. Călugării nu cereau plată pentru serviciile lor medicale, deoarece Hristos i-a vindecat pe suferinzi fără să le ceară nimic în schimb.

Farmacia din curtea mănăstirii

În afară de plante medicinale, călugării terapeuți foloseau ventuzele, lăsatul de sînge, terapia cu apă, băile și cataplasmele, metode mai puțin folosite astăzi, dar care dau semne că sînt redescoperite și apreciate tot mai mult și de terapiile moderne. Există metode vechi de tratament care astăzi ni se par ciudate, dar care au rezistat cu succes cercetărilor moderne. Astfel, bacteriile conținute de o alifie călugărească menită să vindece rănile, preparată din excremente de oaie, miere și mucegai, acționează, după o aplicare de cîteva zile, ca un antibiotic. În plus, călugării, ca niște medici moderni, recomandau o alimentație adaptată fiecărui bolnav în parte și, nu în ultimul rînd, un regim de viață sănătos. Fiecare mănăstire avea o gradină cu plante medicinale. Călugării le îngrijeau, le recoltau, le uscau și le depozitau în farmacii uriașe, iar din ele preparau ceaiuri, licori sau alifii. Țăranii le aduceau și ei ierburi de leac, peste care, atunci cînd le culegeau, rosteau Tatăl Nostru, așa cum îi învățaseră călugării, pentru ca ierburile să fie cît mai curate și cu putere de tămăduire mai mare. Adesea, preparatele aveau în ele și 7 ingrediente miraculoase, adică exact numărul zilelor în care și-a desăvîrșit Dumnezeu creația.

Regimul alimentar al călugărilor

Mai demult, în mănăstiri, regimul era pur vegetarian. La care se adăugau lapte și brînză, iar în zilele de sărbătoare și pește sau carne de pasăre. De altfel, prepararea brînzei intra în atribuțiile călugărilor, care au devenit, de asemenea, maeștri la gătitul peștelui. În România, pe lîngă mănăstiri, erau stupării, iar din creșterea albinelor s-a ajuns la rețete extraordinare de sănătate pe bază de produse apicole. Călugării și astăzi mănîncă puțin și se roagă mult. Regimul lor se asemănă cu cel propus de dieteticienii de astăzi: fructe, legume și cereale, produse lactate, pește. Meniul trebuie să umple o treime din stomac cu hrană solidă, o treime cu lichide, și o treime să rămînă gol. Iar periodic, să se reducă rația pentru a permite organismului să se odihnească. Perioadele de post sînt cure de dezintoxicare și reenergizare trupească și sufletească. Călugării pun mare preț și pe igiena zilnică, pe spălarea temeinică a trupului. Medicina monastică n-a fost gîndită doar pentru tratarea bolilor acute, ea este o filosofie de viață. Cei care trăiesc în armonie cu natura și cu Dumnezeu sînt sănătoși și fericiți. Tămăduitorii acelor vremuri considerau că vindecarea este mîntuire.

Plantele medicinale din Biblie

Călugării au folosit cu predilecție acele plante tămăduitoare pomenite în Biblie. Scorțișoara „mirositoare” apare de mai multe ori menționată în Sfînta Scriptură, mai ales ca unul dintre ingredientele ungerii sfinte. Astăzi știm că uleiul esențial de scorțișoară este antidiareic, antimicrobian, astringent, imunostimulator și are efecte benefice în afecțiuni respiratorii, genito-urinare, în tratamentele stomatologice. Din anul 2002, uleiul de scorțișoară se folosește ca ingredient la prepararea Sfîntului și Marelui Mir. Cedrul, arborele cel mai lăudat, pomenit în Biblie de 75 de ori, ne dă un ulei cu proprietăți antiseptice pentru căile respiratorii. Este antiseboreic, expectorant, mucolitic, sedativ nervos și stimulent tonic. Isopul, cu miros aromat plăcut, e folosit în răceală, bronșită, gripă, angină, răni, dermatite, furuncule, guturai alergic, negi, papiloame, bătături. Pomenit în Psalmii lui David, isopul este un remediu excelent în tratarea bolilor de plămîni. Acționează de asemenea ca un foarte bun purificator al sîngelui, avînd efect asupra vaselor capilare prin scăderea fragilității acestora, planta fiind foarte bună și în tratamentul bolilor de ficat, în hepatite, leucoree, amenoree sau reumatism cronic. În cazul tulburărilor gastrice sau balonare este utilă tinctura de isop. Pentru arsuri la stomac și gaze intestinale se consumă două-trei pahare pe zi de macerat la rece, înainte de mesele principale.

Leacuri monahale din castane

Castanii comestibili au fost intens plantați în jurul mănăstirilor din Oltenia și Moldova, iar cu ocazia aceasta, fructele lor au intrat în rețetele vestitelor leacurile monahale. Cu ele se tratau reumatismul și degerăturile, problemele digestive și intestinale, diferitele boli ale bătrîneții. Castanele au fost folosite ca hrană ușoară și extrem de hrănitoare pentru convalescenți, bogăția lor de minerale și de vitamine (greu degradabile în procesul preparării) fiind un excelent sprijin pentru o vindecare rapidă. Piureul de castane îndulcit cu miere, consumat în cure de cîteva săptămîni, e recomandat în hemoroizi, varice, tromboflebită. Stimulează tranzitul intestinal, are efecte antiinflamatoare și tonice vasculare. Călugării recomandau cîte o farfurie de piure de castane în afecțiuni ca: boli cronice de rinichi, indigestie, diaree, degerături (extern). Tinctura de sunătoare, așa cum era preparată și folosită de călugări, ajută în tratamentul rănilor și al durerilor, în caz de febră musculară și nevralgii. Extractul de părăluțe al călugărilor are un efect antiinflamator și se folosește în tratamentul acneei, arnica este eficientă în cazul luxațiilor și al contuziilor. Preparatele din salvie au efecte antimicrobiene, antihipertensive și antiinflamatoare, contribuind, în același timp, și la scăderea nivelului de zahăr din sînge, calitate care o recomandă în celor cu diabet.

Smirna și tămîia, ca medicamente

Tămîia din mănăstiri a fost folosită și ca remediu naturist, iar rețetele sînt cunoscute și astăzi. Laringita, tusea necontrolată sînt vindecate prin consumarea zilnică a 20 de picături de tămîie într-un pahar cu apă. Totodată, se face gargară cu infuzie. Tămîia mai are și puternic efect cicatrizant, fiind foarte bun antiinflamator extern. Pentru a dizlova pietrele la rinichi este recomandat consumul unei lingurițe cu tinctură diluată în jumătate de pahar cu apă plată, de trei ori pe zi. Dar cum se prepară miraculoasa tinctură? Într-un borcan închis ermetic se pun zece grame de tămîie și se lasă timp de șapte zile la dizolvat în 100 ml alcool alimentar de 90 de grade. Apoi se strecoară și se administrează intern. O cură extraordinar de bună, ce topește chisturile pe ficat, plămîni sau rinichi, este tot pe bază de tămîie. Astfel, în prima săptămînă se înghite în fiecare dimineață, pe stomacul gol, un bob de tămîie albă (cît un bob de mazăre), învelit în miez de pîine (ca să nu atingă dinții). În următoarele trei săptămîni se procedează la fel, dar numai din două în două zile. În paralel se beau trei-patru pahare cu ceai de traista-ciobanului înaintea meselor principale. Pentru stări de anxietate și chiar în psihozele și nevrozele grave se fac în dormitor fumigații cu tămîie înainte de culcare. Smirna este folosită sub formă de tinctură sau infuzie. Este medicament monahal recomandat în guturai, gripă, bronșită, oboseală, astenie, agitație, indigestie, balonare, circulație periferică deficitară.

Alunul și măslinul, doi arbori sfinți

Unul dintre roadele prețioase ale pămîntului, așa cum apare în Sfînta Scriptură, alunul este considerat ca făcînd parte din categoria celor mai bune remedii pentru mărirea rezistenței capilare, fiind utilizat cel mai frecvent în tratarea varicelor. În tratamentul pentru varice se folosește tinctura de alun, care se prepară astfel: 50 de grame de frunze de alun se pun în 250 ml de alcool alimentar de 70 de grade, într-o sticlă închisă ermetic. Se lasă timp de două săptămîni, timp în care sticla va fi agitată. Se strecoară și se consumă o linguriță de tinctură dizolvată în 100 ml de apă, de trei ori pe zi. Extern, în tratamentul plăgilor și al ulcerațiilor se pun comprese cu infuzie din frunze de alun, preparată din 5 linguri de plantă la un litru de apă. Măslinul este folosit în reglarea colesterolului, elasticizarea vaselor de sînge și curățarea acestora. Cercetările actuale au demonstrat că măslinele au și proprietăți digestive, cicatrizante, astringente și emoliente, fiind eficiente în afecțiunile hepatice, litiaza biliară, dischinezie biliară, insuficiență hepatică, rahitism, afecțiuni ale vaselor sanguine, anemie, laringită și paradontoză. Cîteva lingurițe de ulei de măsline extravirgin luate în fiecare dimineață, pe stomacul gol, constituie un remediu excelent în tratarea diabetului zaharat și a ulcerului, în acest caz avînd rol de pansament gastric.

Ierburi din vechi rețete

Dacă înmugurirea crenguțelor de smochin anunța venirea Mîntuitorului, ca leac, smochinele protejează oasele, vindecă bronșita și răceala, tusea persistentă și nu în ultimul rînd ajută la pierderea kilogramelor în plus. În combaterea tusei se folosește cel mai frecvent siropul de smochine. Datorită conținutului de vitamine A, B și C, smochinele stimulează imunitatea, prevenind apariția virozelor respiratorii în perioadele reci și ajută la menținerea unei vederi sănătoase. Cu sucul lăptos al smochinelor se pot combate negii sau bătăturile. Floarea-pasiunii sau passiflora a fost numită Floarea patimilor lui Christos de către preoții spanioli care, în secolul XVII, au ajuns în America de Sud. Extractele din passiflora înlătură agitația nervoasă și durerile gastrointestinale provocate de nervozitate și au un ușor efect sedativ. Lăcrămioarele sau Iarba Sfîntului Gheorghe, reglează bătăile inimii. Ceaiul de lăcrămioare se prepară turnînd o cană de apă clocotită peste o linguriță de plantă uscată. Amestecul se fierbe apoi zece minute. Se ia cîte o lingură de cîteva ori pe zi.

Frunze și semințe vindecătoare

În medicina monahală, crețișoara era pusă sub protecția directă a Maicii Domnului, datorită harului vindecător pe care îl avea în frunzele sale, mai ales în cazul suferințelor femeiești. Pentru tratarea unor afecțiuni acute, cum ar fi infecțiile gastro-intestinale sau hemoragiile, se pot lua pînă la 6 lingurițe pe zi de pulbere de plantă. Semințele de dovleac sînt extrem de eficiente în combaterea paraziților intestinali. Celebră pentru capacitatea de vindecare a bronșitelor și bolilor de plămîni, dar și a suferințelor abdominale, coada-șoricelului este și un excelent energizant. Iată o băutură care nu lipsea din mănăstirile medievale: o lingură de flori proaspete se opăresc cu 3 litri de apă clocotită. Se lasă să se infuzeze 3 ore. Se strecoară, apoi se adaugă 200 ml suc de cătină și o cană de miere. Se trage în sticle care se închid ermetic. Se bea cîte un păhărel pe stomacul gol. În mănăstirile ortodoxe din nordul Rusiei, negii erau tratați cu cartofi cruzi, tăiați pe jumătate. O jumătate se arunca peste cap, cu cealaltă se freca negul, apoi era îngropată în pămînt uscat, încît cartoful să nu încolțească. Imediat ce acesta se va usca în pămînt, negul va dispărea.

„Călcătura lui Elefterie”

Terapia Elefterie are ca origine o veche terapie românească, născută la mănăstire. Întemeietorul ei este preotul arhimandrit Mihai Elefterie, fost stareț al mănăstirii Dervenț. „Călcătura lui Elefterie”, cum e denumită metoda acestui călugăr cu pregătire de medic ortoped constă în totalitatea intervențiilor și procedurilor aplicate asupra coloanei vertebrale pentru a o corecta. Este o terapie manuală, pentru a restabili mobilitatea articulațiilor, a diminua durerile și a reda pacientului o stare de sănătate globală. Metoda este utilă în luxații, cifoză, scolioză, torticolis, spondiloză, discopatii, lombosciatică. Dar se pot trata și ulcerul gastric și hipertensiunea arterială. Poziționarea incorectă a ultimelor trei vertebre poate determina enurezisul, constipația cronică sau unele afecțiuni ginecologice. De asemenea, deformările la nivelul unor vertebre cervicale pot determina, datorită modificărilor circulatorii la acest nivel, cefalee, amețeli, tulburări de auz și de vedere. De aceea, călcătura lui Elefterie poate vindeca mai mult decît bolile oaselor. Cu ajutorul unui brîu și a unor proceduri speciale de presare și rulare, cu planta piciorului, pe apofizele spinoase ale vertebrelor coloanei dorsale, părintele Elefterie obținea deblocarea și reașezarea acestor vertebre.

Din rețetele părintelui Elefterie

Contra durerilor de cap: pe o piele de miel sau de oaie proaspăt jupuită se întinde miere de albine lichidă și tămîie foarte bine pisată. Se pune pe cap blana presărată cu miere și tămîie din belsug și se ține pînă cînd se usucă mierea. Mierea cu tămîie trebuie să ajungă pînă la pielea capului. Cu acest tratament, părintele Elefterie vindeca durerile de cap, dar și sechelele loviturilor la cap, inclusiv vasele sparte și cheagurile de sînge. În tratamentul afecțiunilor oculare, călugărul recomanda să se ia o lingură de țuică în gură. Lichidul se trece printre dinți și apoi se pune la coada ochiului (dar fără să atingem deloc corneea), într-un colț și în altul, în timp ce pacientul stă cu ochii închiși. Imediat ce va deschide ochii va apărea o usturime intensă și ochii vor începe să lăcrimeze puternic și să se curețe. Este o metodă cu care se obțin rezultate uimitoare în cataractă, în fotofobie, în spasmul ochilor, precum și în cazul lăcrimării continue.

Contra căderii părului

• În mănăstirile franciscane se recomanda spălarea, o dată pe săptămînă, cu apă caldă, urmată de un masaj cu sare brută, timp de 15 minute, după care pielea capului se clătea bine. Șase tratamente erau suficiente pentru eradicarea completă a eczemei, dar tratamentul putea fi continuat la intervale mai mari, dacă persoana credea că este necesar. Pentru a îndepărta mătreața, pielea capului se masează, de două ori pe săptămînă, cu un amestec de ulei de ricin și parafină, în proporții egale. Calendarul lunar era foarte răspîndit în mănăstiri. Se credea că parul nu trebuie tăiat în timpul cînd luna este plină.

Elixire monahale

• Dintre rețetele monahale care au ajuns pînă în zilele noastre, una este cea de preparare a teriacului, medicament folosit împotriva otrăvirilor. Ingredientele pentru această tinctură amară sînt plante culese din pădure. Se pun plantele într-o sticlă și se acoperă cu alcool. Elixirul se ține într-un loc cald, vreme de 4-6 săptămîni, după care se strecoară și poate fi folosit imediat. Pentru teriac, care este un fel de bitter suedez, ingredientele sînt: rădăcină de angelică, valeriană, curcumă (șofran de India), sclipeți (Potentilla erecta) și păpădie, 20 g coada-zmeului, 5 g scorțișoară pisată, 2 g smirnă, 10 g cardamom (boabe), 10 g mentă, 30 g stafide, 1 l rachiu de secară dublu rafinat, 10 lingurițe miere de salcîm. Se bea cîte un păhărel plin, în caz de probleme digestive acute.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Doctor

08:50

Terapii naturiste


Vremea alergiilor de primăvară




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Local


    Copiii sunt invitați la joacă, la Zoo, de Ziua Internațională a Pădurilor


    Azi 20:32
  • ➤ Local


    Taxi, implicat într-un accident pe Saturn


    Azi 19:19
  • ➤ Local


    Ordin de restricție pentru un soț violent


    Azi 19:03
  • ➤ Local


    Curtea de Conturi a descoperit nereguli financiare de peste 19 milioane de lei, la primării, CJ și instituțiile de stat din județul Brașov


    Azi 17:11
  • ➤ Local


    Doi jandarmi brașoveni, decorați pentru o misiune în Afganistan


    Azi 15:49
  • ➤ National


    Dezinfectanți diluați au ajuns în peste 30 de spitale din toată țara


    Azi 15:00
  • ➤ Local


    Un zărneștean și-a înjunghiat mama și soția și a dat foc la casă


    Azi 14:52
  • ➤ Prima pagina


    Scăpat din iadul flăcărillor, condamnat de nepăsarea unor fucționari DGASPC Brașov


    Un copil mutilat cere ajutor


    Azi 09:36
  • ➤ Eveniment


    Încep lucrările de primăvară


    Șapte ani de impozit redus pentru izolarea termică a blocurilor


    Azi 09:30
  • ➤ Local


    Regia „Kronstadt“ pregătește de plantare aproape 95.000 de puieți


    Azi 09:28
  • ➤ Eveniment


    Cum ar arăta votul electronic în România, în varianta propusă de USR


    Azi 09:26
  • ➤ Actualitate


    Intervenții de primăvară


    Străzi în șantier pentru rețelele de apă și canalizare


    Azi 09:23
  • ➤ National


    Dosarul nu s-a blocat într-o hernie de disc


    Dragnea a trimis scutire medicală la procesul de ieri


    Azi 09:18
  • ➤ National


    Procurorul general Augustin Lazăr va candida pentru un nou mandat


    Azi 09:14
  • ➤ National


    Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat definitiv la patru ani și opt luni de închisoare


    Azi 09:13
  • ➤ Economic


    Cel puțin deocamdată


    Guvernul renunță la taxa auto


    Azi 09:08
  • ➤ Economic


    Deficitul de cont curent a crescut de peste 16 ori, în ianuarie 2019 față de ianuarie 2018


    Azi 09:06
  • ➤ Economic


    Când începe programul „Rabla 2019“


    Azi 09:05
  • ➤ Economic


    Scumpiri record la alimente


    Azi 09:03
  • ➤ Doctor


    Nucile ne țin inima sănătoasă


    Azi 09:00
  • ➤ Doctor


    De ce suferă tinerii din ce în ce mai mult de boli cardiace?


    Azi 08:58
  • ➤ Doctor


    Vechi remedii pentru dinți frumoși


    Azi 08:57
  • ➤ Doctor


    Măști naturale pentru un ten luminos


    Azi 08:55
  • ➤ Doctor


    Cum ne stimulăm metabolismul


    Azi 08:53
  • ➤ Doctor


    Terapii naturiste


    Vremea alergiilor de primăvară


    Azi 08:50
  • ➤ Doctor


    Valsul, terapia cardiacilor


    Azi 08:47
  • ➤ Doctor


    Dieta japoneză cu banane


    Azi 08:45
  • ➤ Doctor


    Uleiul de măsline te scapă de pietre la rinichi


    Azi 08:44
  • ➤ Doctor


    Somnul alungă senzația de foame


    Azi 08:42
  • ➤ Life


    „Am avut un succes nebun împreună!”


    Claudia Pavel, despre relația cu Smiley


    Azi 08:39
  • ➤ Life


    Viorica de la Clejani, de nerecunoscut după încă o intervenție estetică


    Azi 08:35
  • ➤ Life


    Actorul Ovidiu Cuncea e diacon în biserici


    Azi 08:32
  • ➤ Life


    O mare casă de modă retrage de la vânzare ținute inspirate de Michael Jackson


    Azi 08:30
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Nume mari ale Brașovului


    Dr. Arnold Huttmann, un spirit renascentist


    Azi 08:25
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:23
  • ➤ Sport


    Contra l-a pierdut și pe Grozav pentru dubla cu Suedia și Feroe


    Azi 08:20
  • ➤ Sport


    A câștigat turneul de la Indian Wells


    Bianca Andreescu, povestea Cenușăresei


    Azi 08:15
  • ➤ Sport


    Nicolo Napoli, dat afară de la Craiova


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    Lucian Bute se retrage


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Opinie dură


    Ioan Andone: „E dezinteres pentru sport la Brașov“


    Azi 08:07
  • ➤ Sport


    Cosmin Contra nu scapă de probleme. Gicu Grozav ratează meciurile cu Suedia și Insulele Feroe


    18.03.2019
  • ➤ National


    Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat definitiv la 4 ani și 8 luni de închisoare


    18.03.2019
  • ➤ National


    Simulare BAC 2019 – Ce subiecte au avut de rezolvat la examenul de Limba și literatura română elevii de clasa a XI-a și a XII-a


    18.03.2019
  • ➤ Local


    POLIȚIA BRAȘOV


    Nu oricine îți intră în casă îți vrea binele!


    18.03.2019
  • ➤ Life


    Cum să alegi clutch-ul potrivit urmând câteva sfaturi simple?


    18.03.2019
  • ➤ Prima pagina


    Protest #foaiagoală la simularea Bacului


    18.03.2019
  • ➤ Eveniment


    Cinci candidați în țară


    Șeful DIICOT Brașov candidează la funcția de procuror european


    18.03.2019
  • ➤ Eveniment


    Adrian Veștea cere modificarea legislației de accesare a fondurilor europene


    18.03.2019
  • ➤ Eveniment


    Locomotivă sărită de pe șine


    18.03.2019
  • ➤ Eveniment


    Accident pe DN 13


    18.03.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Stetoscop


    Viagra pentru femei este un spray

    Articolul următor


    Vinul și peștele influențează sarcina

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 20.111 milisecunde, încărcat în milisecunde