Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Religie
Publicitate

Prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului


Intrarea Maicii Domnului în Biserică

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 21.11.2019
• Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfinții Ioachim și Ana au adus-o pe fiica lor Maria, în vârstă de trei ani, la templu
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este sărbătorită în fiecare an pe 21 noiembrie. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfinții Ioachim și Ana au adus-o pe fiica lor Maria, în vârstă de trei ani, la templu. Aici a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, unde va rămâne până la vârsta de 15 ani. Deși sunt persoane care susțin că lucrul acesta era cu neputință, totuși Biserica, în cântările ei afirmă: „Ceea ce s-a hrănit în Sfânta Sfintelor, celei îmbrăcate cu credință și cu înțelepciune și cu neîntinată feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune“.

Sărbătoare bazată pe tradiție

Informații despre acest eveniment din viața Maicii Domnului avem în „Evanghelia după Iacov“ sau „Protoevanghelia“, o scriere apocrifă din secolul al II-lea. Dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului, numai „Bunavestire“ are la bază un eveniment istoric consemnat în Sfânta Scriptură (Luca I, 26-38). Despre celelalte sărbători, evangheliile canonice nu ne dau mărturii, informațiile provenind din Sfânta Tradiție și din evangheliile necanonice (apocrife). Această sărbătoare a luat naștere în secolul VI. La 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită biserica Sfânta Maria „cea nouă“. Conform obiceiului, a doua zi după sfințire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul bisericii, adică însăși Sfânta Fecioară, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu. În Apus, sărbătoarea a fost adoptată de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima dată în anul 1374, la Avignon. Pentru ca bucuria sărbătorii să nu fie umbrită de post, Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la pește.

„Domnul a preamărit pe veci numele tău“

Tradiția Bisericii ne spune că, atunci când îngerul Gavriil i-a zis Anei că pântecul ei va rodi, ea a exclamat cu bucurie: „Dacă voi naște prunc, băiat sau fată, îl voi dărui lui Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vieții sale!“ Astfel, după ce Maria a împlinit trei ani, părinții au dus-o în Biserică, încredințând-o preoților. Arhiereul Zaharia, cel ce avea să devină tatăl lui Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, a întâmpinat fecioara și a purtat-o prin cele mai tainice lăcașuri ale Templului, binecuvântând-o: „Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfârșitul veacurilor El își va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel“. Apoi a așezat-o pe a treia treaptă a altarului și copila a uitat de părinții ei care s-au întors acasă uimiți și mulțumiți că Maria nu a privit înapoi. Astfel, Fecioara a rămas în Templul Domnului timp de doisprezece ani, până la apropierea vestirii că în pântecul ei se zămislește Fiul lui Dumnezeu.

Maica Domnului, maica noastră

O primim pe Maica Domnului așa cum ne-o prezintă Biserica, o ținem în sufletul nostru cu evlavia câtă o avem și ne silim să urmăm exemplul Maicii Domnului în supunerea față de Mântuitorul, în grija față de oameni, în tăcerea care se desprinde din faptul că avem atât de puține cuvinte ale Maicii Domnului în Sfânta Evanghelie. O avem pe Maica Domnului ca exemplu de milostivire pentru cei ce au trebuintă de ajutorul ei și, știind că Maica Domnului nu este numai mama Mântuitorului, ci și mama noastră, ne gândim și la însușirile de mamă pe care le are preasfânta Fecioară Maria față de credincioșii care fac ceea ce a zis ea să facă, adică ascultă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Intrarea în biserică a Maicii Domnului este unul din marile praznice închinate Maicii Domnului, Maica noastră, a tuturor. Să ne rugăm întotdeauna la Ea: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin“.

Ovidenia

Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este numită de popor Vovidenie sau Ovidenie, cuvânt tradus din vedenie, adică lumină. De aceea, este considerată o zi a luminii, când credincioșii se roagă să nu fie învinsă de întuneric și ca moartea să nu înfrângă viața. Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia corespunde în Calendarul popular cu celebrarea unei năprasnice divinități a lupilor, Filipul cel Șchiop sau Filipul cel Mare (21 noiembrie). Sărbătoarea de Ovidenie împreună cu Filipii de Toamnă, Noaptea Strigoilor, Sântandrei și Sânnicoară (Moș Nicolae) formează, în perioada 13 noiembrie - 6 decembrie, un scenariu ritual de înnoire a timpului, probabil Anul Nou dacic. În noaptea de Ovidenie, când se credea că se deschide Cerul și vorbesc animalele, se priveghea la lumina unei lumânări încolăcite o strachină cu apă de leac. Tot atunci se făceau farmece și descântece, se afla ursita, se efectuau observații și previziuni meteorologice. Pentru copiii morți nebotezați și pentru oamenii înecați și morți fără lumânare se făceau în această zi praznice și li se împărțeau pomeni. Întrucât se credea că în noaptea de Ovidenie strigoii circulau fără opreliște, se ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile ușilor, vatra și cuptorul care comunicau, prin horn, cu exteriorul. Pentru protecția vitelor împotriva animalelor sălbatice se interzicea orice activitate legată de prelucrarea lânii și pieilor de animale. De la Ovidenie până la Sângiorz, femeilor le era interzis să mai spele rufele la râu.

Tradiții, semne la sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică

În această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ținute la lumină și căldură, înmuguresc și înfloresc, și sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. Să nu uitam că în colindele românești se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruț, mărgăritar. Dacă am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum să nu ne întrebăm ce măr ar putea face în decembrie flori dalbe? Și de ce măr? Pentru că strămoșii noștri știau de la bătrânii lor că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceea înflorea până de Nașterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dăruit crenguța, flori dalbe.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Religie

Povești din bătrâni


Noaptea vrăjilor și a farmecelor

Prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului


Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Cei mai mari vestitori de bine


Sărbătoarea Îngerilor

Astăzi, ne aducem aminte


Luminația, o zi pentru lumina sufletelor

Vremea lui Sâmedru


Sărbătoarea Sfântului Dimitrie

Sărbătoare la creștini


Ziua Inălțării Sfintei Cruci




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    CSM Corona Brașov a câștigat ediția a 4-a a Memorialului "Marian Măuță"


    07.12.2019
  • ➤ National


    Dacian Cioloș, reales președinte al PLUS: Îmi doresc ca data viitoare să nu mai vorbim despre un partid de lider, asta este cea mai mare vulnerabilitate a noastră


    07.12.2019
  • ➤ National


    Pensia nu va mai putea fi cumulată cu salariul la stat


    07.12.2019
  • ➤ Sport


    Scandalul de dopaj


    Cazul se extinde și la secția de hochei de la Corona Brașov / "Nu este nimic adevărat!"


    07.12.2019
  • ➤ Local


    Meteorologii anunță că în următoarele zile temperaturile cresc, inclusiv la munte


    07.12.2019
  • ➤ Local


    Deținător ilegal de arme, prins la Brașov după ce și-a agresat iubita


    07.12.2019
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Apel la respect pentru libertatea presei și independența jurnalistică în Europa


    06.12.2019
  • ➤ Sport


    Scandalul de dopaj


    Anunțul FRH. Corona Brașov a fost descalificată din Liga Națională!


    06.12.2019
  • ➤ Sport


    Programul României din grupa principală a Campionatului Mondial din Japonia


    06.12.2019
  • ➤ Local


    O româncă emigrată în Marea Britanie a plantat 15.000 de copaci în Munții Făgăraș


    06.12.2019
  • ➤ Local


    Femeie tâlhărită pe o stradă din Brașov


    06.12.2019
  • ➤ Local


    Moș Nicolae le-a adus săcelenilor un patinoar mobil


    06.12.2019
  • ➤ Local


    Coșuri pentru gunoi reciclabil în 11 parcuri din Brașov


    06.12.2019
  • ➤ Local


    Angajații din spitale pot rămâne fără contract de muncă dacă sunt prinși că iau șpagă


    06.12.2019
  • ➤ Life


    Nu sunt decoruri


    Cele mai înfricoșătoare 7 locuri de pe Pământ


    06.12.2019
  • ➤ Life


    Ispite


    Parfum de femeie


    06.12.2019
  • ➤ Life


    Un condiment prețios


    Vanilia, esența esențială


    06.12.2019
  • ➤ Life


    Merită să încercați


    10 secrete ale fericirii


    06.12.2019
  • ➤ Life


    Prima gâscă de zăpadă a ajuns în România


    06.12.2019
  • ➤ Sport


    Fantastic! România a câștigat dramatic meciul decisiv cu Ungaria


    06.12.2019
  • ➤ Life


    Tango, ceai Yerba Mate și dulce de leche


    Savori argentiniene cu Analia Selis


    06.12.2019
  • ➤ Life


    O listă


    Cele mai așteptate filme în 2020


    06.12.2019
  • ➤ Prima pagina


    Fără restricții pe DN73 între Râșnov și Bran


    06.12.2019
  • ➤ Eveniment


    Se deschide pârtia de săniuș din Poiana Brașov


    06.12.2019
  • ➤ Eveniment


    Circulația se închide pe un tronson de pe strada Nicolae Titulescu


    06.12.2019
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Concert caritabil de jazz, cu Harry Tavitian


    06.12.2019
  • ➤ Eveniment


    Săcele, un municipiu canalizat doar pe jumătate


    06.12.2019
  • ➤ Religie


    Sfântul cel darnic


    Ziua Sf. Nicolae anunță începutul sărbătorilor de iarnă


    06.12.2019
  • ➤ National


    E tot mai aproape


    Ordonanță pentru alegerea primarilor în două tururi


    06.12.2019
  • ➤ National


    Cioloș propune Ministru la Educație care să stea în funcție 5 ani, indiferent de culoarea politică a guvernului


    06.12.2019
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    06.12.2019
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Premiul Publicului TIFF și propunerea Germaniei la Premiile Oscar: ”Copilul-problemă”, acum în cinematografele din Brașov


    06.12.2019
  • ➤ Life


    Mereu ispititoare


    Anna Lesko, aproape goală în parcare


    06.12.2019
  • ➤ Life


    Margherita de la Clejani face senzație în SUA


    06.12.2019
  • ➤ Life


    Bote a primit de ziua lui o mașină


    06.12.2019
  • ➤ Life


    O banană de 120.000 de dolari


    06.12.2019
  • ➤ Cititori


    Pentru iubitorii de animale de companie


    Kerry Blue Terrier


    06.12.2019
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Cura de ouă de prepeliță


    06.12.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    06.12.2019
  • ➤ Sport


    Andreea Răducan, învinsă de un sistem bolnăvicios


    06.12.2019
  • ➤ Sport


    Scandalul de dopaj


    Corona Brașov, lovită dur de EHF


    06.12.2019
  • ➤ Sport


    Azi e meciul decisiv pentru România!


    06.12.2019
  • ➤ Sport


    Brașoveanca Bianca Pascu, sportivul anului 2019


    06.12.2019
  • ➤ Sport


    Fotbal pentru ”Mau” la Săcele!


    Tibi Ghioane, vedeta Memorialului „Marian Măuță“


    06.12.2019
  • ➤ Local


    Un bărbat din Brașov a fost reținut de DIICOT după ce a fost prins cu patru kilograme de cannabis


    05.12.2019
  • ➤ Sport


    EHF a decis suspendarea provizorie a Coronei Brașov din cupele europene!


    05.12.2019
  • ➤ Local


    Restricțiile de circulație de pe DN73 Râșnov-Bran au fost ridicate


    05.12.2019
  • ➤ Local


    Concert caritabil de jazz, cu Harry Tavitian, pentru salvarea clopotelor Bisericii Fortificată Evanghelică din Sânpetru


    05.12.2019
  • ➤ Sport


    Scandalul de dopaj de la Corona Brașov. Andreea Chiricuță și Alicia Gogîrlă au scăpat de suspendarea provizorie


    05.12.2019
  • ➤ Local


    Un profesor din județul Brașov, suspectat de comportament nepotrivit cu elevele


    05.12.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Cei mai mari vestitori de bine


    Sărbătoarea Îngerilor

    Articolul următor

    Povești din bătrâni


    Noaptea vrăjilor și a farmecelor

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 23.177 milisecunde, încărcat în milisecunde