Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Religie
Publicitate

Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 16.01.2019
De vineri, 18 ianuarie, timp de o săptămînă, adică pînă în 25 ianuarie, reprezentanții a șase culte creștine istorice din Brașov îi așteaptă pe enoriași la o nouă ediție a „Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor”, o manifestare ce se desfășoară în comunități creștine istorice din toată lumea. Este vorba despre Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică, Biserica Reformată, Biserica Unitariană, Biserica Evanghelică Germană și Biserica Evanghelică Maghiară. Ca în fiecare an, organizatorii manifestării au stabilit și o temă, în 2019 aceasta fiind „Dreptatea, numai dreptatea să o cauți”, un îndemn care se regăsește în Vechiul Testament (Cartea Deuteronomul, cap. 16, versetul 20). „Tema a fost aleasă de comunitatea creștină din Indonezia, care nu se bucură de aceeași libertate pe care o avem noi. Sînt peste 200 de milioane de oameni în Indonezia și doar 10% sînt creștini. Sînt diferite grupuri care instigă la acțiuni violente și există acțiuni violente împotriva creștinilor de acolo. Tema din acest an se potrivește tuturor. Toți căutăm dreptatea și sîntem supărați cînd se întîmplă o nedrepate, dar trebuie să conștientizăm că dreptatea ține și de o mică parte din noi”, a subliniat preotul Emil Moldoveanu, reprezentant al Bisericii Greco-Catolice.
Conform tradiției, în fiecare dintre cele opt zile rugăciunile au loc de la ora 18.00, la cîte un lăcaș de cult din Brașov, fiind urmate de o predică a unui preot de altă confesiune decît a comunității din biserica-gazdă. În cea de-a opta seară este programată rugăciunea credincioșilor, fără predică. Biserica Ortodoxă Română nu participă nici în 2019 la eveniment, fiind al treilea an în care nu se regăsește pe lista bisericilor participante. Cu toate acestea, preoții celorlalte culte sînt convinși că și credincioșii ortodocși se vor alătura în rugăciunea comună. Ca de obicei, se va face o colectă caritabilă, anul acesta banii urmînd a fi donați Spitalului Clinic de Copii Brașov.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Religie

Sărbătoare la creștini


Ziua Inălțării Sfintei Cruci

Mare sărbătoare


Sântămăria Mare

Hotar între vară și toamnă


Schimbarea la Față a Mântuitorului

Sărbătoarea din miezul verii


Sfântul Ilie, căruțașul Raiului

Tradiții de Sânziene pentru spor și sănătate


Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul aduce norocul în casele noastre

Pogorârea Sfântului Duh


Duminica Rusaliilor




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Local


    O masă de aer polar va traversa România săptămâna viitoare


    Azi 18:01
  • ➤ Life


    Banii, singurul adevăr pentru "Ticăloasele" (VIDEO)


    Azi 16:53
  • ➤ Sport


    Doliu în sportul românesc! A murit Iuliu Ienei, o legendă a fotbalului brașovean


    Azi 15:10
  • ➤ Sport


    Corona Brașov s-a distrat cu CSM Slatina /Ion Crăciun: „Un joc bun“


    Azi 12:41
  • ➤ National


    Liberalii nu cred în voturile ALDE și ProRomania la moțiunea de cenzură


    Azi 11:19
  • ➤ Local


    O casă din Scheiul Brașovului a luat foc


    Azi 10:43
  • ➤ Local


    Un autobuz cu pasageri a luat foc la Teliu, lângă Brașov


    Azi 10:32
  • ➤ Sport


    ACS SR Brașov, egal nebun cu Vedița Colonești/ Cetate Râșnov, victorie cu Baloteștiul


    14.09.2019
  • ➤ Sport


    Liga 4 Brașov. Surpriză la Zărnești/Precizia Săcele, scorul etapei


    14.09.2019
  • ➤ Local


    Corul din Cambridge, în concertul de Crăciun de la Biserica Neagră din Brașov


    14.09.2019
  • ➤ Local


    Spitalul Regional Brașov ar putea fi finanțat după rețeta poloneză


    14.09.2019
  • ➤ National


    Dăncilă lasă Guvernul în plină criză și pleacă la New York pentru fotografii de campanie


    14.09.2019
  • ➤ Local


    2 membri USR, în cursa internă pentru candidatura la Primăria Brașov și 4 pentru președinția Consiliului Județean


    13.09.2019
  • ➤ Local


    ISU Brașov va avea un elicopter ușor, făcut de Airbus Brașov


    13.09.2019
  • ➤ Life


    NASA confirmă


    Cinci situri antice care ar putea fi portaluri către alte lumi


    13.09.2019
  • ➤ Life


    Ieftină și bună


    10 întrebuințări ale cremei de gălbenele


    13.09.2019
  • ➤ Life


    Moștenire din strămoși


    Plăcinta mocanilor din Săcele


    13.09.2019
  • ➤ Life


    Girafele primesc protecție internațională sporită


    13.09.2019
  • ➤ Life


    Divorț


    Trista poveste de dragoste a țestoaselor Bibi și Poldi


    13.09.2019
  • ➤ Life


    Dezvăluiri


    Lisei-Marie Presley c㠄i-a fost team㓠să aibă copii cu Michael Jackson


    13.09.2019
  • ➤ Life


    Era talentată și frumoasă


    I s-a propus să joace la Hollywood, dar a refuzat


    13.09.2019
  • ➤ Life


    Adevărul nespus din viața vedetei


    Celebra Elizabeth Taylor a fost un copil abuzat


    13.09.2019
  • ➤ Prima pagina


    Centre culturale în fostele cinematografe Astra și Popular


    13.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Puțină grijă


    Haine și încălțăminte pentru pacienții cronici de la Psihiatrie


    13.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Voluntari la Zidul Cetății


    13.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Experimente trăznite la Noaptea Cercetătorilor


    13.09.2019
  • ➤ Eveniment


    30 de pacienți, folosiți drept cobai într-un studiu de testare a unor medicamente?


    13.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Linia 28 nu va mai ajunge azi în cartierul Avantgarden


    13.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Linia 110 Brașov - Cristian „ajustat㓠la buget


    13.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Ceas solar, roza vânturilor și șotron pentru copii, pe trotuarul de la Parcul Central


    13.09.2019
  • ➤ Religie


    Sărbătoare la creștini


    Ziua Inălțării Sfintei Cruci


    13.09.2019
  • ➤ National


    Schimb dur de replici între palate


    Iohannis: Remanierea cerută de premier este neavenită, nepotrivită și o refuz


    13.09.2019
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    13.09.2019
  • ➤ Life


    Va avea un băiețel


    Ramona Bădescu este însărcinată la 50 de ani


    13.09.2019
  • ➤ Life


    Ana Baniciu nu are iubit din cauza lui Titi


    13.09.2019
  • ➤ Life


    Nadia Comăneci, pe podiumul de la New York Fashion Week


    13.09.2019
  • ➤ Life


    Fuego a slăbit 18 kilograme într-o lună


    13.09.2019
  • ➤ Cititori


    Alimente care îți ajută vederea


    13.09.2019
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să știi înainte să donezi sânge


    13.09.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    13.09.2019
  • ➤ Sport


    Cornel Șfaițer este noul manager general la Sepsi OSK


    13.09.2019
  • ➤ Sport


    HANDBAL


    Corona își așteaptă fanii la meciul cu CSM Slatina


    13.09.2019
  • ➤ Sport


    Liga 4 Brașov. Liderul, misiune ușoară


    13.09.2019
  • ➤ Sport


    Cetate Râșnov, duel pe teren propriu cu CS Balotești


    13.09.2019
  • ➤ Sport


    Premieră


    ACS SR Brașov în formulă completă pentru meciul cu Vedița Colonești


    13.09.2019
  • ➤ Economic


    BNR modifică regulile după care calculează ROBOR


    12.09.2019
  • ➤ Eveniment


    Parlamentul European a decis pe cine va trimite la negocierile pentru funcția de procuror-șef european


    12.09.2019
  • ➤ National


    Iohannis: Această remaniere cerută de premierul Dăncilă este neavenită, nepotrivită și o refuz clar.


    12.09.2019
  • ➤ Sport


    Oficial. Darren Cahill este noul antrenor al Simonei Halep


    12.09.2019
  • ➤ Sport


    Alex Chipciu a fost antrenat de Pep Guardiola!


    12.09.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Bucurie în casa lui Ion


    Sărbătoarea Sfîntului Ioan

    Articolul următor

    Previziunile astrologilor


    Astăzi începe Anul Porcului

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 21.805 milisecunde, încărcat în milisecunde