Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Religie
Publicitate

Cumințenie și înfrînare


Astăzi începe Postul Adormirii Maicii Domnului

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 01.08.2018
• Acest post se socotește a fi tot așa de mare, adică de însemnat, ca și Postul Mare de dinaintea Paștilor, din care se zice chiar că este rupt
Postul Adormirii Maicii Domnului începe astăzi, 1 august, și durează 15 zile. Postul Adormirii Maicii Domnului este rînduit de Biserică spre aducerea aminte a virtuților alese ale Sfintei Fecioare și a postului cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice. Postul și sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului au pătruns la noi odată cu generalizarea cultului mariologic în Răsărit, prin secolul al V-lea. Românii i-au acordat o cinstire deosebită, sărbătoarea fiind așteptată, după unele tradiții, cu aproape aceeași bucurie ca Paștele sau Crăciunul. O dovadă a acestei cinstiri este chiar și acest post de două săptămîni care precede sărbătoarea și care se ține de către creștinii de pretutindeni, „căci postul ei a fost ținut mai abitir ca al Crăciunului“, după cum arată tradiția.

Un post al bucuriei

Acest post nu este un post de tristețe, cum este cel al Paștelui, ci e un post al bucuriei, cum spun și cuvintele: „Mutatu-te-ai din moarte la viață și de pe pămînt la cer!“. Maica Domnului a fost primită în brațe de Fiul ei și acum este pururea mijlocitoare pentru noi: „întru adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare“ (troparul Adormirii Maicii Domnului).

Dezlegare la pește pe 6 august

Regulile spun că luni, miercuri și vineri, cei care postesc mănîncă uscat, săvîrșind metanii chiar și înainte de împărtășanie. Marți, și joi se mănîncă bucate gătite fără ulei. Sîmbătă și duminică gătim cu untdelemn și bem vin. Pește nu mîncăm pînă la Adormirea Maicii Domnului, decît în ziua sărbătorii Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, cînd mîncăm de pește de două ori în zi. (Tipiconul, capitolul 33).

Creștinii țin acest post din 1166

La începuturi însă, nici durata și nici felul postirii nu erau la fel peste tot. Astfel, în părțile Antiohiei se postea o singură zi (6 august), la Constantinopol patru zile, iar la Ierusalim - opt zile. Legat de timpul postirii din an, istoricii spun că unii creștini posteau în luna august, alții în septembrie, iar alții nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viața pămîntească la cea cerească. Data și durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în secolul al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol, ținut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărît ca postul să înceapă la 1 august și să dureze 14 sau 15 zile, pînă la sărbatoarea Adormirii Maicii Domnului.

Rugăciune către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu

„Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mîhniți, acoperirea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi, dezleagă-l precum vrei, că nu am alt ajutor afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin!“

Tradiții din bătrîni

Există cîteva tradiții legate de postul Adormirii Maicii Domnului care se păstrează din bătrîni. Se spune că, pentru sănătate și noroc, se postește miercurea și vinerea. Pentru dușmani se postește numai sîmbăta și duminica, dar este mare păcat. În vechime, cei care aveau dușmani de moarte posteau marțea laolaltă cu toate animalele din curte. În tradiția populară, pe 2 august se serbează Ziua Ursului pentru a fi ferit de stricăciunile provocate de urși stupilor sau vitelor. Este o zi indicată pentru sfințirea ierburilor bune pentru leacuri.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Religie

Previziunile astrologilor


Astăzi începe Anul Porcului

Bucurie în casa lui Ion


Sărbătoarea Sfîntului Ioan




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Life


    Vacanță cu gust


    Cele mai bune destinații din lume pentru iubitorii de ceai


    Azi 10:25
  • ➤ Life


    Made in România


    Genți handmade unicat, cusute la o mașină veche de 100 de ani


    Azi 10:23
  • ➤ Life


    Efecte terapeutice neașteptate


    Amestecul-magic: miere, scorțișoară și nuci


    Azi 10:21
  • ➤ Life


    Cel mai bătrân elefant ținut în captivitate a murit la 88 de ani


    Azi 10:16
  • ➤ Life


    În pericol de dispariție


    Pangolinii giganți, cele mai traficate animale din întreaga lume


    Azi 10:10
  • ➤ Life


    Povești adevărate


    De pe coperta Vogue a ajuns cerșetoare


    Azi 10:00
  • ➤ Life


    Valentine’s Day-ul uitat al românilor


    Legende și datini de Dragobete


    Azi 09:57
  • ➤ Life


    O actriță celebră a fost condamnată la 5 ani de închisoare


    Azi 09:55
  • ➤ Life


    Din culise


    Replica din „Titanic” pe care Leonardo DiCaprio nu a vrut să o spună


    Azi 09:53
  • ➤ Prima pagina


    Veniți în stradă să ne apărăm de dictatură!


    Azi 09:36
  • ➤ Eveniment


    Numărul locurilor de parcare din Livadă pentru autocare, redus la jumătate


    Azi 09:34
  • ➤ Eveniment


    Ministerul Sănătății vrea să multiplice modelul spitalului regional de la Brașov


    Azi 09:30
  • ➤ Eveniment


    De la glorie la paragină


    Fostul cinematograf Astra a intrat în șantier


    Azi 09:25
  • ➤ Eveniment


    CJ va reabilita podurile și podețele de pe traseele drumurilor modernizate pe fonduri europene


    Azi 09:18
  • ➤ Actualitate


    Sărbătoare veselă


    Duminică strigăm „Dragobetele sărută fetele!”


    Azi 09:14
  • ➤ Actualitate


    Ansamblu de locuințe, cu blocuri de 10 etaje, pe fosta platformă de la Prefa


    Azi 09:09
  • ➤ National


    Aparatul lui Dragnea blochează toare anchetele


    DNA a deschis dosar penal privind cheltuirea subvențiilor primite de PSD


    Azi 09:00
  • ➤ National


    Alianța 2020 USR PLUS anunță că se alătură protestului de duminic㠄Nu lăsăm țara pe mâna hoților!“


    Azi 08:55
  • ➤ National


    Comisia Europeană reacționează la plângerea penală făcută de Adina Florea lui Frans Timmermans


    Azi 08:53
  • ➤ Week-end


    Unde ieșim


    Invitații de weekend


    Azi 08:49
  • ➤ Life


    Decor de 10 milioane de euro


    Mădălina Ghenea, ședință foto pe iahtul socrului


    Azi 08:42
  • ➤ Life


    Pavel Bartoș: „Principala mea calitate e soția mea”


    Azi 08:39
  • ➤ Life


    Gwyneth Paltrow a dat în judecată un bărbat care o acuză de vătămare corporală


    Azi 08:38
  • ➤ Life


    Pisica Choupette a „mulțumit“ fanilor pe Instagram pentru mesajele de condoleanțe


    Azi 08:34
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Cărturari brașoveni în lupta națională


    Alexandru Ciurcu - de la „apostolatul gazetăresc" la amărăciunea unui exil odios (III)


    Azi 08:30
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:28
  • ➤ Sport


    Dylan Flores a fost prezentat oficial la Sepsi


    Azi 08:23
  • ➤ Sport


    Marilena Neagu a semnat prelungirea contractului cu Corona


    Azi 08:20
  • ➤ Sport


    LNHF


    Corona joacă în week-end, în deplasare, cu CSM Galați


    Azi 08:15
  • ➤ Sport


    CSM Satu Mare a făcut instrucție cu Olimpia


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    Final de drum pentru Halep la Dubai


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Derby local la Hărman


    Ultimele teste ale iernii


    Azi 08:07
  • ➤ National


    Avocatul Toni Neacșu: Nici nu vă dați seama cât fierbe sistemul judiciar / Guvernul și Coaliția de guvernare vor ieși în genunchi


    21.02.2019
  • ➤ Sport


    Tenis. WTA, Dubai


    Simona Halep s-a oprit în sferturi. Românca, învinsă în trei seturi de Belinda Bencic


    21.02.2019
  • ➤ Sport


    Oficial. Marilena Neagu a semnat un nou contract cu Corona Brașov


    21.02.2019
  • ➤ National


    Tudorel Toader declanșează procedura de numire a unui nou procuror general


    21.02.2019
  • ➤ Prima pagina


    Protest al procurorilor brașoveni


    21.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Proceduri


    CJ înființează o regie autonomă pentru aeroport


    21.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Drumul județean care leagă Beclean de Voievodeni va fi modernizat


    21.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Hoți de haine prinși la Brașov, în parcare la mall


    21.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Gripa ne dă încă de furcă


    21.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Programul „Ajungem MARI“ caută voluntari care să lucreze cu copiii din centele de plasament


    21.02.2019
  • ➤ Eveniment


    Primarii trebuie să trimită la CJ listele de investiții pe 2019


    21.02.2019
  • ➤ Actualitate


    Din luna mai


    Polonia deschide primul consulat din România, la Brașov


    21.02.2019
  • ➤ Actualitate


    Vom avea cărți de identitate cu amprentă digitală


    21.02.2019
  • ➤ National


    Pentru a patra oară


    Procurorul Adina Florea cere DNA să-i predea Dosarul Tel Drum-Dragnea


    21.02.2019
  • ➤ National


    Mai multe ONG-uri cer retragerea lui Mircea Drăghici pentru postul de președinte al Autorității Electorale Permanente


    21.02.2019
  • ➤ National


    Kovesi, locul 2 la votul politic din Consiliul UE


    21.02.2019
  • ➤ Life


    O nouă sexy asistentă


    Cine o înlocuiește pe Flavia Mihășan la „Neatza cu Răzvan și Dani”?


    21.02.2019
  • ➤ Life


    Aida Parascan a rămas fără serviciu


    21.02.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Proorocul născut în cetatea Tesve


    Sfîntul Ilie, aducătorul de ploi

    Articolul următor

    Ne pregătim de toamnă


    Sărbătoarea Schimbării la Față

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 25.635 milisecunde, încărcat în milisecunde