Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Religie
Publicitate

Tradiții de Cincizecime


Rusaliile, cea mai veche sărbătoare creștină

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 25.05.2018
• Sîmbătă, în ajun de Rusalii, sînt Moșii de vară, ziua cînd creștinii duc la biserică colivă, orez cu cireșe și colaci, pomană de sufletul morților
Duminica Cincizecimii, numită în popor și Duminica mare, este sărbătoarea anuală a Pogorîrii Sfîntului Duh peste Sfinții Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc Faptele Apostolilor (2,1-4). Cade întotdeauna la 10 zile după înălțare sau la 50 de zile după Paști. Este totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creștine, căci în aceeași zi, în urma cuvîntării însuflețite a Sfîntului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism circa 3.000 de suflete care au alcătuit cea dintîi comunitate creștină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai tîrziu. De sărbătoarea Rusaliilor țin o sumedenie de datini, credințe și rituri religioase populare, legate de pomenirea generală a morților din sîmbăta precedentă, numită în popor Moșii de vară. A doua zi după Rusalii este sărbătoarea Sfintei Treimi (numită și Lunea Sfîntului Duh). Prima și a doua zi de Rusalii sînt, potrivit legislației muncii, zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.
În mitologia românească, Rusaliile - cuvînt provenit din latinescul „rosalia“ (sărbătoarea trandafirilor) - sînt considerate femei fabuloase din categoria Ielelor, fiicele lui Rusalim Împărat. Fiind zîne ale apelor, în ziua Rusaliilor e bine ca oamenii să nu se scalde, căci îi paște înecul.

Moșii de vară

Moșii de vară, ținuți în sîmbăta Rusaliilor, sînt unul dintre cele mai importante momente ale cultului morților. Se dau de pomană neapărat, pe lîngă bucatele și colacii obișnuiți, vase de lut sau de porțelan, căni, străchini și vase de lemn (cofe, cofăiele), împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă. De sufletul morților, în sîmbăta dinaintea Rusaliilor, creștinii duc la biserică colivă, orez cu cireșe și colaci.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Religie

Intrarea Domnului în Ierusalim


Duminica Floriilor

40 de zile de smerenie


Astăzi începe Postul Paștelui

Previziunile astrologilor


Astăzi începe Anul Porcului




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Prima pagina


    Frăția infractorilor


    Ei apără hoția prin lege


    Azi 09:01
  • ➤ Eveniment


    Ziua veteranilor de Război, marcată în avans


    Un brașovean „centenar“, supraviețuitor în „Cercul Stalingradului“


    Azi 08:55
  • ➤ Eveniment


    14.000 de „stații“ de intoxicare a rozătoarelor, în Brașov


    Azi 08:51
  • ➤ Eveniment


    Peste 500 de cereri


    Din luna mai se acord㠄Trusoul“ pentru bebeluși


    Azi 08:48
  • ➤ Eveniment


    Ultimele autobuze noi din contractul de 105 au fost livrate la Brașov


    Azi 08:44
  • ➤ Eveniment


    Strada Sforii, în premieră la Noaptea Muzeelor


    Azi 08:41
  • ➤ Actualitate


    După o idee a lui Dragnea


    Coplata serviciilor medicale private a fost adoptată de Guvern


    Azi 08:38
  • ➤ Actualitate


    Guvernul a adoptat cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2019 – 2020


    Azi 08:35
  • ➤ Life


    Fericire mare


    „Mama Natur㓠e însărcinată pentru prima dată


    Azi 08:33
  • ➤ Life


    Jennifer Garner, aleasă cel mai frumos om din lume


    Azi 08:31
  • ➤ Life


    „Game of Thrones“ va avea primul său congres internațional la Sevilia


    Azi 08:29
  • ➤ Life


    La 60 de ani sunt trendsetters în modă


    Azi 08:26
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Trucuri pentru spălarea hainelor de iarnă


    Azi 08:23
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:21
  • ➤ Sport


    Simona Halep a revenit în țară


    Azi 08:18
  • ➤ Sport


    Burleanu e PRO


    Când am putea vedea VAR în Liga I


    Azi 08:16
  • ➤ Sport


    Olimpia CSU Brașov a pierdut primul meci al semifinalei LNBF


    Azi 08:13
  • ➤ Sport


    Julio Baptista vrea licența UEFA PRO de antrenor


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    ACS SR Brașov


    Florin Stîngă e mulțumit


    Azi 08:07
  • ➤ Local


    Brașovean de 90 de ani suspectat de tentativă de omor cu 30 de lovituri de cuțit


    24.04.2019
  • ➤ National


    Klaus Iohannis a semnat decretele. Ana Birchall este ministrul interimar al justiției


    24.04.2019
  • ➤ National


    Dacian Cioloș: Majoritatea parlamentară s-a subordonat intereselor lui Liviu Dragnea


    24.04.2019
  • ➤ National


    Dragnea pune presiune pe Dăncilă: Premierul să se gândească dacă vine în Parlament sau rămâne pe varianta de interimari


    24.04.2019
  • ➤ National


    Codurile penale au fost adoptate de Camera Deputaților, cu 16 voturi în plus față de cât era nevoie


    24.04.2019
  • ➤ Prima pagina


    Premieră în lupta pentru viață


    24.04.2019
  • ➤ Eveniment


    Finanțare nerambursabilă


    Școala Gimnazială Nr. 4, modernizată după un an de șantier


    24.04.2019
  • ➤ Eveniment


    Ministrul Transporturilor îl amenință pe constructorul de pe DN73


    24.04.2019
  • ➤ Eveniment


    Un gigant preistoric


    Cel mai mare dinozaur descoperit vreodată în lume, reprodus la Dino Parc Râșnov


    24.04.2019
  • ➤ Eveniment


    Start la înscrierea proiectelor culturale independente


    24.04.2019
  • ➤ Eveniment


    Claudiu Cornea, înlocuit din Consiliul Județean


    24.04.2019
  • ➤ Actualitate


    Tiroliana de la 7 Scări a obținut autorizația de funcționare


    24.04.2019
  • ➤ National


    Premierul n-a vrut restructurarea guvernului


    Dragnea a luat țeapă de la Dăncilă


    24.04.2019
  • ➤ National


    Comisia Iordache a adoptat raportul de modificare a Codului Penal


    24.04.2019
  • ➤ Life


    Un nou proiect


    Iuliana Luciu revine în televiziune


    24.04.2019
  • ➤ Life


    Delia este „Vedeta anului“


    24.04.2019
  • ➤ Life


    Silviu Biriș este student la Teologie Ortodoxă la 45 de ani


    24.04.2019
  • ➤ Life


    Primul portret oficial al lui Louis de Cambridge


    24.04.2019
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Vinul terapeutic de lavandă


    24.04.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    24.04.2019
  • ➤ Sport


    Liga 4 Brașov. Olimpic Zărnești a câștigat derbiul cu Precizia Săcele


    24.04.2019
  • ➤ Sport


    Etapă de VTM la Cheile Grădiștei!


    24.04.2019
  • ➤ Sport


    FedCup a lăsat urme


    Simona Halep s-a retras de la turneul de la Stuttgart


    24.04.2019
  • ➤ Sport


    Cinci brașoveni, la tabăra FRF de la Mogoșoaia


    24.04.2019
  • ➤ Sport


    ACS SR Brașov


    Horia Popa, montat de Florin Stîngă


    24.04.2019
  • ➤ Local


    Dragnea a luat țeapă: Dăncilă refuză să declanșeze procedura restructurării guvernului în Parlament


    23.04.2019
  • ➤ Local


    Jozsi, primul pacient cu arsuri grave salvat în noua secție pentru arși a Spitalului din Brașov, a fost externat


    23.04.2019
  • ➤ Local


    Tentativă de jaf în Răcădău la aceeași bancă atacată în decembrie


    23.04.2019
  • ➤ Local


    Iohannis refuză numirea lui Nicolicea la Justiție și a celorlalți doi miniștri propuși de PSD


    23.04.2019
  • ➤ Local


    Orarul de sărbători al autobuzelor RATBV


    23.04.2019
  • ➤ Local


    Au fost finalizate lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale nr. 4


    23.04.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Sărbătoare în casele creștinilor


    Sfinții Împărați Constantin și Elena

    Articolul următor


    Rusaliile pedepsesc oamenii care fac rele

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 22.706 milisecunde, încărcat în milisecunde