Autentificare | Cont nou
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Religie
Publicitate

Semnificații


Săptămîna Mare aduce iertarea

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Cina cea de Taină, momentul ultimei mese luate de Iisus împreună cu apostolii săi înainte de a fi ridicat de soldații romani
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: MEx, 11.04.2017
• În săptămîna care reprezintă cele șapte trepte ale ultimelor zile ale lui Hristos -Omul, credincioșii se roagă și postesc amintindu-și de zilele în care Iisus a pătimit pentru mîntuirea oamenilor

De ieri am intrat în Săptămîna Mare, timp în care, prin post, reculegere și rugăciune, credincioșii prăznuiesc cele șapte trepte ale ultimelor zile ale lui Hristos-Omul. În biserici au început Deniile, slujbe în care se pomenesc patimile Mîntuitorului, de la sosirea la Ierusalim și pînă la moartea sa pe cruce. Adică acele zile în care a fost trădat, chinuit, umilit și, în cele din urmă, răstignit. De aceea, mai este numită și Săptămîna Întuecată. Drumul Patimilor începe cu Intrarea Domnului în Ierusalim. Prima denie pascală se ține în seara zilei de Florii, cînd poporul evreu l-a întîmpinat pe Iisus cu ramuri de finic și cu osanale.

Luni, Iisus a uscat măslinul

În ziua de luni este pomenit Iosif Patriarhul, sau Iosif cel Preafrumos, cel pe care propriii frați l-au bătut și, crezîndu-l mort, l-au părăsit pe cîmp. El a ajuns din sclav prinț al Egiptului. Iertîndu-i pe cei ce i-au greșit, și-a salvat de foamete familia și poporul. Povestea lui Iosif prefigurează apariția lui Iisus care, deși vîndut de Iuda pentru 30 de arginți și răstignit, a iertat și a mîntuit omenirea. În aceeași slujbă este prezentată și pilda smochinului neroditor pe care Iisus l-a uscat într-o clipă. Smochinul semnifică pomul păcatului și secătuirea Legii vechi.

Marți, Mîntuitorul și-a prevestit Învierea

Ziua de marți este dedicată Predicii de pe Muntele Măslinilor, în care Hristos a prevestit distrugerea templului din Ierusalim, evenimentele viitoare și propria sa înviere. Se rememorează parabola celor 10 fecioare, cinci nesăbuite și cinci înțelepte. Înțeleptele l-au așteptat cu răbdare pe Mîntuitor, aprinzînd candelele în fiecare noapte. Nesăbuitele s-au culcat însă, crezînd că vor avea destul timp să se pregătească cînd va veni clipa. Mirele a venit pe neașteptate, fiind primit cum se cuvine de fecioarele înțelepte, pe care le-a și răsplatit. Fecioarele nesăbuite au fost alungate, pentru că au irosit șansa de a-l întîlni.

Miercuri, Iisus a fost vîndut

În Miercurea Mare, Biserica a rînduit ca fiecare credincios să ia aminte la două povești pline de semnificații. Una se referă la păcătoasa desfrînată, înstrăinată de Dumnezeu, dar care, cu mare căință și cu lacrimi, a uns trupul lui Hristos, devenind mironosiță. A doua pildă este despre Iuda, ucenicul care l-a vîndut pe Domnul fariseilor și cărturarilor, pentru 30 de arginți. În această zi, creștinii obișnuiesc să țină post negru.

Joi, a fost Cina cea de Taină

Patru momente grele de simboluri sînt amintite în Joia Mare: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina la care Isus i-a stîns în jurul său pe Apostoli și la care s-a instituit Taina Împărtășaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani și prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă. Este cea mai importantă denie, credincioșii se roagă și priveghează, ascultînd cele 12 Evanghelii. Se ține post cu mîncare uscată. La biserici se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca. Creștinii care s-au spovedit se împărtășesc. De dimineață, se pregătește împărtășania pentru un an, pentru bolnavi. Este și ziua în care femeile vopsesc ouăle în roșu.

Vinerea răstignirii

Vinerea Neagră este ziua cînd Iisus a fost adus la judecată, batjocorit, schingiuit și răstignit pe muntele Golgota. Seara, rememorînd momentul așezării Mîntuitorului în mormînt, în biserici se oficiază denia Prohodului. Cortegiul de credincioși, în frunte cu preoții, dă ocol bisericii de trei ori. Toată ziua se ține post negru. Nu se mai slujește Sfînta Liturghie. Credincioșii trec pe sub Sfîntul Aer (Epitaf), o pînză pe care se află imprimată icoana înmormîntării Domnului.

Lumină din Lumină

Sîmbăta Paștelui este ziua în care trupul Mîntuitorului s-a odihnit în mormînt. Seara, în biserici se aprind luminile, anunțînd că se apropie Învierea. În miez de noapte, în biserici se oficiază slujba Sfintelor Paști. Sînt sfințite pasca, ouăle roșii și celelalte bucate, pentru că postul a luat sfîrșit. Credincioșii iau Lumină din Lumină, spun „Hristos a înviat!“ și răspund „Adevărat a înviat!“, formule cu care se salută apoi timp de 40 de zile, pînă la Înălțare. După slujba de Înviere credincioșii primesc Sfintele Paști, pîine stropită cu vin, care se mănîncă dimineața, pe stomacul gol. Sfîntul Paște se mănîncă pe stomacul gol toate cele trei zile de Sărbătoare. Dacă rămîne, trebuie păstrat cu grijă. E mare păcat să fie aruncate la gunoi chiar și firimiturile. Dovadă că e „o pîine sfîntă“, este și faptul că deși Paștele se usucă nu se strică și nu mucegăiește chiar dacă este păstrat cîțiva ani. Bătrînii spun că, în zile de post de peste an, Paștele luat dimineața la rugăciune poate fi și lecuitor. Și ție de foame cît o pîine mare.

Simboluri ale Patimilor Domnului

- punga cu 30 de arginți, simbolul trădării lui Iuda Iscarioteanul;
- cocoșul, simbolul negării de trei ori a lui Iisus de către Petru;
- treptele din fortăreața Antonina, pe care le-a urcat Iisus, spre a fi judecat de Pilat din Pont;
- stîlpul biciuirii lui Iisus, în curtea fortăreței Antonina;
- biciul roman, flagrum, pus în mîna lui Iisus, ca sceptru după biciuire;
- coroana de spini așezată batjocoritor de soldați pe capul lui Iisus;
- haina de purpură roșie așezată lui Iisus pe umeri, ca unui rege de carnaval la serbările hibernale romane Saturnalii;
- crucea purtată de Iisus pe Via Dolorosa;
- năframa Veronicăi, pe care s-a întipărit chipul Domnului, cînd i-a șters sudoarea de pe față, pe Drumul Crucii;
- tăblița de ghips cu gravura INRI-Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor- de pe orice mormînt creștin;
- piroanele cu care a fost fixat pe cruce;
- zarul cu care soldații romani au tras la sorți pe Golgota cămașa lui Iisus;
- buretele înmuiat în oțet;
- lancea cu care a fost Iisus înțepat în coaste de către soldatul Longinus;
- giulgiul în care a fost înfășurat Mîntuitorul și așezat în mormînt

Obiceiuri românești

• În Săptămîna Mare e bine ca toți credincioșii să ierte și să se împace cu toți cei cu care au fost în dușmănie. În Joia Mare, fetele obișnuiesc ca, în timpul slujbei, să facă pe o sfoară cîte un nod, după fiecare evanghelie. Apoi își pun sfoara sub pernă ca să-și viseze alesul. Se spune că cine doarme joi va fi leneș tot anul. În Vinerea Mare, credincioșii se scaldă în apă rece pentru a fi feriți de boli. Se spune că dacă în Vinerea Mare plouă, anul va fi mănos. Femeile trebuie să aibă grijă să înceapă să gătească pentru Paște doar de joi, dar nu au voie să pună ceva pe foc în ziua de vineri. Sîmbătă pot termina însă toate treburile casei. În cuptor, vasele trebuie puse doar mîna dreaptă, iar numărul tăvilor în care se face cozonacul sau pasca trebuia să fie cu soț, altfel poate avea necazuri în anul care urmează.

Ce sînt Deniile

• Deniile sînt slujbe de seara. Ele se țin după orele 18-19 (în limba slavă cuvîntul denii înseamnă zilnic). Șirul emoțional, triumfal, al Deniilor din Săptămîna Mare începe în seara din Duminica Floriilor. Apoi, de luni pînă vineri, în ziua cumplită a răstignirii, preoții rostesc rugăciuni rituale, cînturi, citesc fragmente liturgice din Vechiul Testament (Psalmi, Profeți etc.), numite paremii.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:


Articole la Religie

Credință și tradiții


Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Local


    Banca Mondială va acorda sprijin României pentru finanțarea Autostrăzii Ploiești-Brașov


    Azi 17:28
  • ➤ National


    Tăriceanu: Legea pensiilor nu va intra în parlament în acest an; punctul de pensie va fi 1.100 de lei de la 1 iulie 2018


    Azi 15:48
  • ➤ Local


    Cînd trecem la ora de iarnă?


    Azi 13:28
  • ➤ National


    Teodorovici susține că a absolvit un curs al Academiei SRI, fără a se prezenta la cursuri. ANI face anchetă


    Azi 13:16
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    ,,O artistă cît pămîntul ăsta!,,


    Azi 13:05
  • ➤ Prima pagina


    Liber și nu prea


    Putem crește animale domestice în mijlocul orașului?


    Azi 09:35
  • ➤ Eveniment


    Din 2003 există o Lege


    Nouă din zece bolnavi nu îsi cunosc drepturile


    Azi 09:29
  • ➤ Local


    Accident mortal, la Săcele


    Azi 09:26
  • ➤ Local


    Polițiștii locali au donat sînge


    Azi 09:24
  • ➤ Local


    Accident cu trei răniți, în Centrul Civic


    Azi 09:23
  • ➤ Eveniment


    Lanț uman împotriva traficului de persoane


    Azi 09:20
  • ➤ Eveniment


    Schimbare în trafic, la urcarea pe str. Dobrogeanu-Gherea


    Azi 09:16
  • ➤ Eveniment


    30 octombrie, termen limită pentru fondurile guvernamentale destinate localităților


    Azi 09:14
  • ➤ Actualitate


    Vizite periculoase


    Șase urși din județul Brașov vor fi capturați


    Azi 09:11
  • ➤ Actualitate


    Concerte de octombrie la Biserica Neagră


    Azi 09:08
  • ➤ Actualitate


    Înscrierea la Loteria Vizelor reîncepe astăzi


    Azi 09:06
  • ➤ National


    Ei sînt mai presus de lege


    Rovana Plumb scapă de urmărirea penală


    Azi 09:02
  • ➤ National


    CSM: Declarațiile președintelui CCR afectează independența justiției


    Azi 08:59
  • ➤ National


    Președintele Iohannis a semnat decretele de numire a noilor miniștri


    Azi 08:58
  • ➤ National


    Liderul PSD vrea stoparea creșterii importului de mașini second hand


    Azi 08:57
  • ➤ National


    De ce a vrut Lia Olguța Vasilescu să demisioneze din Guvern?


    Azi 08:55
  • ➤ Life


    S-a arătat în costum de baie


    Alexandra Stan a încins spiritele pe Instagram


    Azi 08:53
  • ➤ Life


    Elena Gheorghe, super decolteu la trei luni de cînd a născut


    Azi 08:51
  • ➤ Life


    Jojo a anunțat cel de-al treilea copil


    Azi 08:49
  • ➤ Life


    Solistul trupei Coldplay a compus un cîntec despre zîmbetul Juliei Roberts


    Azi 08:45
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Aproape totul despre țelină


    Azi 08:39
  • ➤ Sport


    Liga I, etapa a 14-a


    Azi 08:36
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:35
  • ➤ Sport


    Sepsi se apără în scandalul „nocturna“


    Azi 08:32
  • ➤ Sport


    Cornel Dinu și coșmarul Magiun


    Azi 08:29
  • ➤ Sport


    Măsuri


    Șeful AJF Brașov reacționează după protestul arbitrilor


    Azi 08:26
  • ➤ Sport


    Cupa Davis


    „Sînt lucruri pe care nu pot să le fac publice”


    Azi 08:19
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Actrița Olga Tudorache a murit


    Azi 07:57
  • ➤ Local


    Peste 20 de scriitori se vor întîlni cu brașovenii la Bookfest


    17.10.2017
  • ➤ National


    Noii miniștri au depus jurămîntul în cadrul unei ceremonii scurte


    17.10.2017
  • ➤ Local


    Concerte de octombrie la Biserica Neagră


    17.10.2017
  • ➤ Life


    Kit de jefuire a ATM-urilor, cu 5.000 de dolari; Postarea include instrucțiuni și tutoriale video


    17.10.2017
  • ➤ National


    Președintele Iohannis a semnat decretele de numire a noilor miniștri. Ceremonia jurămîntului, la ora 19.30


    17.10.2017
  • ➤ Local


    Regia Kronstadt cere aprobare pentru recoltarea a doi urși care bîntuie prin Răcădău


    17.10.2017
  • ➤ National


    Înscrierea la Loteria Vizelor reîncepe mîine


    17.10.2017
  • ➤ National


    Camera Deputaților a respins ridicarea imunității Rovanei Plumb în Dosarul Belina


    17.10.2017
  • ➤ Arta & Cultura & Media


    Scriitorul Irvine Welsh vine în România, la Z9Culture


    17.10.2017
  • ➤ International


    41 de morți și peste 60 de răniți în urma incendiilor din Portugalia și Spania


    17.10.2017
  • ➤ Prima pagina


    Locuințe în pericol


    Facultatea de Construcții face expertiza blocului cu fundația surpată


    17.10.2017
  • ➤ Eveniment


    Boomul a trecut


    Cazurile de rujeolă, în scădere la Brașov


    17.10.2017
  • ➤ Local


    2.000 de locuri de muncă la Bursa joburilor pentru absolvenți


    17.10.2017
  • ➤ Eveniment


    Cățeluș salvat de pompieri de pe un acoperiș


    17.10.2017
  • ➤ Local


    Amendă pentru administratorii depozitului de deșeuri care a luat foc


    17.10.2017
  • ➤ Eveniment


    Contracte de peste 200.000 de lei, pentru întreținerea parcării etajate din Poiană


    17.10.2017
  • ➤ Eveniment


    Zidul prăbușit pe Dobrogeanu- Gherea nu poate fi refăcut înainte de un studiu


    17.10.2017
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Ziua Bunei Vestiri. Ce n-ar trebui să faceți astăzi

    Articolul următor


    Duminică îl sărbătorim pe Sfîntul Gheorghe, purtătorul de biruință

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 20.359 milisecunde, încărcat în milisecunde