Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> National
Publicitate

Legea educației sexuale în școli devine legea educației sanitare, dar doar cu acordul scris al părinților

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: sursa/g4media.ro , 03.06.2020
Predarea educației sexuale în școli a fost eliminată din lege la propunerea PSD și PNL. A fost introdusă în loc educația sanitară, dar doar cu acordul scris al părinților
Inițiativa PSD și PNL prin care predarea educației sexuale în școli este eliminată, fiind înlocuită cu ”educație sanitar㔠pentru care este nevoie de acordul expres al părinților, a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților. S-au înregistrat 269 de voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotriv㔠și 35 de abțineri.
Potrivit unui amendamentului propus de liberali și social-democrați, și adoptat de Camera Deputaților,

”Derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”

Autorii amendamentului sunt deputații Robert Sighiartău (PNL), Florica Cherecheș (PNL), Elena Hărătău (PSD), Steluța-Gustica Cătăniciu (ALDE), Adrian Solomon (PSD), Nicușor Halici (PSD) și senatorul Titus Corlățean (PSD).

În varianta actuală a legii în vigoare, articolul propus a fi modificat de către PSD și PNL prevede:
”derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”
Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.

Președintele Uniunii Salvați România, Dan Barna, a făcut miercuri apel la deputații PSD și PNL „să nu blocheze” predarea educației sexuale în școli, în contextul în care România este țara cu cel mai mare număr de mame minore din Europa. Solicitarea s-a a fost însă ignorată de celelalte partide.

„În țara cu cel mai mare număr de mame minore din Europa, PSD crede că poate proteja copiii lipsindu-i de educație sexuală. În țara cu cel mai mare număr de avorturi din Europa, sunt parlamentari care cred că dacă nu vorbești despre un subiect, subiectul nu există. Fac apel la deputații PSD și PNL să țină seama, în ședința de astăzi, de aceste tragedii și să nu blocheze predarea educației sexuale în școli”, a scris liderul USR pe Facebook.

El a menționat că atâta vreme cât programa școlară este alcătuită de oameni responsabili și calificați, se poate găsi un echilibru care să țină seama de sensibilitățile părinților și de binele societății.

„Educația sexuală este despre igienă, sănătate și recunoașterea pericolelor. Despre respectul față de sexul opus. Despre bolile cu transmitere sexuală. Despre consimțământ. Despre mame minore. Nu este niciun pericol în a învăța. Câtă vreme programa școlară este alcătuită de oameni responsabili și calificați se poate găsi un echilibru care să țină seama de sensibilitățile părinților și de binele societății”, a arătat Barna.

Legea privind predarea educației sexuale în școli a fost inițiată de USR, a fost adoptată de Parlament în luna martie și a fost promulgată, pe 3 aprilie, de președintele Klaus Iohannis.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la National




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    Șase junioare de la Corona Brașov au semnat prelungirea contractelor / "Să muncească pentru a atinge performanța"


    Azi 14:57
  • ➤ Sport


    S-au tras la sorți sferturile UEFA Champions League.


    Azi 14:01
  • ➤ Știri Brasov


    54 de noi cazuri COVID la Brașov, 592 în țară


    Azi 13:00
  • ➤ Sport


    Leo Grozavu riscă să fie dat afară de la Sepsi OSK! Antrenorul și-a pierdut cumpătul și ar fi lovit doi jucători!


    Azi 10:52
  • ➤ Prima pagină


    Nu avem voie la grătare și picnicuri


    Azi 09:18
  • ➤ Eveniment


    A doua sesiune


    BACUL de toamnă începe în 24 august


    Azi 09:15
  • ➤ Eveniment


    PNL intră oficial în lupta localelor cu Veștea și Scripcaru


    Azi 09:13
  • ➤ Eveniment


    Șoferii RATBV au donat sânge pentru unul dintre colegi


    Azi 09:08
  • ➤ Eveniment


    Unde-i punem?


    Senzori pentru măsurarea calității aerului la Brașov


    Azi 09:06
  • ➤ Eveniment


    Comisia de circulație a avizat modernizarea străzii Narciselor


    Azi 09:03
  • ➤ Actualitate


    Spitalul Municipal Făgăraș a primit un container de decontaminare


    Azi 09:00
  • ➤ Actualitate


    Brașovul, pe lista județelor care primesc despăgubiri pentru inundații


    Azi 08:58
  • ➤ National


    Cioloș, atac la PNL și PSD


    Parlamentul și Guvernul se joacă de-a politica, spre rușinea lor și drama cetățenilor


    Azi 08:49
  • ➤ National


    Tătaru explică dacă ne întoarcem la starea de urgență


    Azi 08:46
  • ➤ Actualitate


    Pandemia din 1918


    Satul din Făgăraș decimat de molimă


    Azi 08:35
  • ➤ Life


    Vai, ce modestă!


    Andreea Marin poartă de 5 ani același costum la plajă


    Azi 08:28
  • ➤ Life


    Andra nu apare niciodată în costum de baie


    Azi 08:26
  • ➤ Life


    Bella Santiago și-a anulat nunta


    Azi 08:23
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Cum evităm disconfortul purtării unei măști pe caniculă


    Azi 08:21
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:19
  • ➤ Sport


    Amendă uriașă și suspendare de patru luni pentru Gigi Becali


    Azi 08:17
  • ➤ Sport


    Oficial


    AJF Brașov a luat decizii de urgență


    Azi 08:15
  • ➤ Sport


    FRF a modificat programul play-out-ului și datele barajului de menținere/promovare


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    Remember


    Csaba Gyorffy ar fi împlinit 77 de ani


    Azi 08:09
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Nevoia de reper


    Azi 08:03
  • ➤ Știri Brasov


    Un jandarm brașovean s-a înecat la Costinești


    09.07.2020
  • ➤ Sport


    Meci nebun la Arad între UTA – Turris! "'Bătrâna Doamnă" a început play-off-ul cu o înfrângere!


    09.07.2020
  • ➤ National


    Monumentul Eroilor - Crucea de pe Vârful Caraiman intră în renovare


    09.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașov. 12 senzori noi de măsurare a calității aerului vor fi montați în oraș


    09.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    PNL vrea să câștige șefia CJ și Primăria Brașov cu Adrian Veștea și George Scripcaru


    09.07.2020
  • ➤ Cititori


    Anunț de licitație RAJA Constanța


    09.07.2020
  • ➤ Cititori


    Anunț de licitație RAJA Constanța


    09.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A doua sesiune a BACULUI: 24 august - 5 septembrie


    09.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Asociația Noul Spital al Brașovului încearcă să salveze Spitalul Regional pus pe linie moartă de Guvernul Orban


    09.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    55 de cazuri noi de COVID la Brașov, 614 în țară


    09.07.2020
  • ➤ Eveniment


    POLIȚIA BRAȘOV


    Pericolele dating-ului online!


    09.07.2020
  • ➤ Prima pagină


    Vin cele 56 de containere pentru spitalul modular


    09.07.2020
  • ➤ Eveniment


    O zi neagră


    53 de cazuri noi de COVID la Brașov


    09.07.2020
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    Fostul manager de la Dramatic a pierdut și procesul


    09.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Iohannis: E o zi tristă. Avem un număr record de îmbolnăviri de COVID-19


    09.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Maternitatea din Brașov, în topul spitalelor din România


    09.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Casa Sfatului rămâne a orașului Brașov


    09.07.2020
  • ➤ Actualitate


    Au început înscrierile


    Universitatea Transilvania oferă 2.850 de locuri la „buget” și 3.200 „cu taxă”


    09.07.2020
  • ➤ Actualitate


    Ai fost în șomaj tehnic? E posibil să fi rămas fără asigurare de sănătate


    09.07.2020
  • ➤ Actualitate


    De azi, bilete în stațiuni pentru pensionarii brașoveni


    09.07.2020
  • ➤ National


    Avertisment


    Vom avea din nou cozi la secțiile de votare


    09.07.2020
  • ➤ National


    Iohannis: alegerile locale se pot organiza, problema e campania


    09.07.2020
  • ➤ Life


    Azi e ziua lor


    Mirabela Dauer, Margareta Pâslaru și Angela Similea sunt născute în aceeași zi


    09.07.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Cum scapi de o durere de cap fără medicamente


    09.07.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    09.07.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Parlamentul a decis dublarea alocațiilor, după ce Guvernul a amânat legea până la 1 august 2020

    Articolul următor


    Ministrul Sănătății intenționează să preia coordonarea medicală a spitalelor

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres - Stiri Brasov | Powered by Yky CSM | executat în 21 milisecunde, încărcat în milisecunde