Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> National
Publicitate

CCR: Guvernul organizează alegerile, dar prelungirea mandatelor aleșilor locali prin ordonanță de urgență este neconstituțională

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: sursa/hotnews.ro , 03.06.2020
Curtea Constituțională a decis că prelungirea mandatelor aleșilor locali prin ordonanță de urgență este neconstituțională, parlamentul fiind cel care trebuie să decidă prin lege acest lucru, au declarat surse oficiale pentru HotNews.ro. Și legea prin care Parlamentul a adoptat OUG-ul și în care PSD a impus ca parlamentul să fie cel care va stabili data alegerilor locale a fost declarată neconstituțională.

În cazul admiterii uneia dintre sesizări, s-a stabilit că prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale se face în Parlament, nu prin OUG. Pentru a doua sesizare, CCR a hotărât că există un paralelism legislativ pe care Constituția nu îl agreează, au precizat sursele citate.
Potrivit acestora, în motivarea CCR nu va fi însă nicio obiecție în privința prevederii că Parlamentul poate stabili data alegerilor.                     
Decizia de astăzi a Curții a fost una pe procedură, nu pe fond, iar Parlamentul trebuie să dea o lege prin care să prelungească mandatele aleșilor locali până la finalul acestei luni, au declarat aceleași surse.
Pe 13 mai, Plenul Camerei Deputaților a adoptat OUG privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale cuprinse în perioada 2016 - 2020, cu amendamente.
"Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului București, președinților de consilii județene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului București și consiliilor județene se prelungesc cu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgență sau stării de alertă", stipulează proiectul.

Acesta mai prevede că procedurile privind organizarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale se inițiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgență sau stării de alertă, iar data alegerilor se stabilește prin lege organică, cu cel puțin 75 de zile înaintea votării.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la National




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    Au fost publicate rezultatele repartizării în licee: 9.44, ultima medie la colegiul Șaguna


    Azi 15:07
  • ➤ Sport


    Șase junioare de la Corona Brașov au semnat prelungirea contractelor / "Să muncească pentru a atinge performanța"


    Azi 14:57
  • ➤ Sport


    S-au tras la sorți sferturile UEFA Champions League.


    Azi 14:01
  • ➤ Știri Brasov


    54 de noi cazuri COVID la Brașov, 592 în țară


    Azi 13:00
  • ➤ Sport


    Leo Grozavu riscă să fie dat afară de la Sepsi OSK! Antrenorul și-a pierdut cumpătul și ar fi lovit doi jucători!


    Azi 10:52
  • ➤ Prima pagină


    Nu avem voie la grătare și picnicuri


    Azi 09:18
  • ➤ Eveniment


    A doua sesiune


    BACUL de toamnă începe în 24 august


    Azi 09:15
  • ➤ Eveniment


    PNL intră oficial în lupta localelor cu Veștea și Scripcaru


    Azi 09:13
  • ➤ Eveniment


    Șoferii RATBV au donat sânge pentru unul dintre colegi


    Azi 09:08
  • ➤ Eveniment


    Unde-i punem?


    Senzori pentru măsurarea calității aerului la Brașov


    Azi 09:06
  • ➤ Eveniment


    Comisia de circulație a avizat modernizarea străzii Narciselor


    Azi 09:03
  • ➤ Actualitate


    Spitalul Municipal Făgăraș a primit un container de decontaminare


    Azi 09:00
  • ➤ Actualitate


    Brașovul, pe lista județelor care primesc despăgubiri pentru inundații


    Azi 08:58
  • ➤ National


    Cioloș, atac la PNL și PSD


    Parlamentul și Guvernul se joacă de-a politica, spre rușinea lor și drama cetățenilor


    Azi 08:49
  • ➤ National


    Tătaru explică dacă ne întoarcem la starea de urgență


    Azi 08:46
  • ➤ Actualitate


    Pandemia din 1918


    Satul din Făgăraș decimat de molimă


    Azi 08:35
  • ➤ Life


    Vai, ce modestă!


    Andreea Marin poartă de 5 ani același costum la plajă


    Azi 08:28
  • ➤ Life


    Andra nu apare niciodată în costum de baie


    Azi 08:26
  • ➤ Life


    Bella Santiago și-a anulat nunta


    Azi 08:23
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Cum evităm disconfortul purtării unei măști pe caniculă


    Azi 08:21
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:19
  • ➤ Sport


    Amendă uriașă și suspendare de patru luni pentru Gigi Becali


    Azi 08:17
  • ➤ Sport


    Oficial


    AJF Brașov a luat decizii de urgență


    Azi 08:15
  • ➤ Sport


    FRF a modificat programul play-out-ului și datele barajului de menținere/promovare


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    Remember


    Csaba Gyorffy ar fi împlinit 77 de ani


    Azi 08:09
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Nevoia de reper


    Azi 08:03
  • ➤ Știri Brasov


    Un jandarm brașovean s-a înecat la Costinești


    09.07.2020
  • ➤ Sport


    Meci nebun la Arad între UTA – Turris! "'Bătrâna Doamnă" a început play-off-ul cu o înfrângere!


    09.07.2020
  • ➤ National


    Monumentul Eroilor - Crucea de pe Vârful Caraiman intră în renovare


    09.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașov. 12 senzori noi de măsurare a calității aerului vor fi montați în oraș


    09.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    PNL vrea să câștige șefia CJ și Primăria Brașov cu Adrian Veștea și George Scripcaru


    09.07.2020
  • ➤ Cititori


    Anunț de licitație RAJA Constanța


    09.07.2020
  • ➤ Cititori


    Anunț de licitație RAJA Constanța


    09.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A doua sesiune a BACULUI: 24 august - 5 septembrie


    09.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Asociația Noul Spital al Brașovului încearcă să salveze Spitalul Regional pus pe linie moartă de Guvernul Orban


    09.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    55 de cazuri noi de COVID la Brașov, 614 în țară


    09.07.2020
  • ➤ Eveniment


    POLIȚIA BRAȘOV


    Pericolele dating-ului online!


    09.07.2020
  • ➤ Prima pagină


    Vin cele 56 de containere pentru spitalul modular


    09.07.2020
  • ➤ Eveniment


    O zi neagră


    53 de cazuri noi de COVID la Brașov


    09.07.2020
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    Fostul manager de la Dramatic a pierdut și procesul


    09.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Iohannis: E o zi tristă. Avem un număr record de îmbolnăviri de COVID-19


    09.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Maternitatea din Brașov, în topul spitalelor din România


    09.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Casa Sfatului rămâne a orașului Brașov


    09.07.2020
  • ➤ Actualitate


    Au început înscrierile


    Universitatea Transilvania oferă 2.850 de locuri la „buget” și 3.200 „cu taxă”


    09.07.2020
  • ➤ Actualitate


    Ai fost în șomaj tehnic? E posibil să fi rămas fără asigurare de sănătate


    09.07.2020
  • ➤ Actualitate


    De azi, bilete în stațiuni pentru pensionarii brașoveni


    09.07.2020
  • ➤ National


    Avertisment


    Vom avea din nou cozi la secțiile de votare


    09.07.2020
  • ➤ National


    Iohannis: alegerile locale se pot organiza, problema e campania


    09.07.2020
  • ➤ Life


    Azi e ziua lor


    Mirabela Dauer, Margareta Pâslaru și Angela Similea sunt născute în aceeași zi


    09.07.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Cum scapi de o durere de cap fără medicamente


    09.07.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Locuri pe șantiere


    Constructorii de Autostrăzi propun o soluție pentru românii întorși în țară

    Articolul următor


    Parlamentul a decis dublarea alocațiilor, după ce Guvernul a amânat legea până la 1 august 2020

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres - Stiri Brasov | Powered by Yky CSM | executat în 15 milisecunde, încărcat în milisecunde