Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> National
Publicitate

Anticipatele nu sunt bătute în cuie

Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 14.02.2020
Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat ieri, la finalul ședinței de Guvern, că nu există o decizie a premierului Ludovic Orban legată de ordonanța privind alegerile anticipate și că atunci când primul ministru va decide, aceasta va fi trimisă la publicare în Monitorul Oficial.
Dancă a fost întrebat ieri, la finalul ședinței de Guvern, care este situația ordonanței privind alegerile anticipate, care nu a fost publicată în Monitorul Oficial. „În momentul de față nu există o decizia a primului ministru legată de acest act normativ, în momentul în care primul ministru va decide va fi trimisă la publicare în Monitorul Oficial”, a spus Dancă.
Întrebat de ce nu apare în Monitorul Oficial această ordonanță, acesta a spus: „Ordonanțele de urgență, actele normative adoptate de Guvern, există atâta timp cât ele sunt publicate în Monitorul Oficial. Nu sunt publicate în Monitorul Oficial, nu există. (…) Urgența rămâne și poate fi reglementată prin ordonanță de urgență sau prin altă procedură parlamentară de urgență”. Dancă a mai fost întrebat și dacă această ordonanță de urgență are avizul Consiliului Economic și Social, spunând că îndeplinește toate condițiile legale pentru a fi trimisă la publicare.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la National




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    Un brașovean a sunat la 112 ca să anunțe că o ursoaică i-a "furat" rucsacul


    Azi 15:02
  • ➤ Știri Brasov


    „Ecole hoteliere de Lausanne“ va avea la Brașov clase de învățământ dual în domeniul ospitalității


    Azi 14:23
  • ➤ Știri Brasov


    1415 noi cazuri de coronavirus în România, 38 la Brașov


    Azi 13:04
  • ➤ National


    RAPORT OFICIAL: România, pe primul loc în evoluția epidemiei de COVID-19 în UE: cea mai mare rată de pozitivare, 19 decese la un milion de locuitori față de media europeană de 4


    Azi 13:02
  • ➤ IT, Stiintă si tehnică


    “Ally”, un nou joc de cultură generală realizat de o echipă din Sibiu


    Azi 12:28
  • ➤ National


    Orban: Decizia creșterii pensiilor cu 14% a fost grea, dar e rațională. Cine promite mai mult minte


    Azi 11:29
  • ➤ Știri Brasov


    Sindicalistul Lucian Cupu, propunerea PNL pentru primăria Făgăraș


    Azi 10:25
  • ➤ Prima pagină


    Șase rampe de gunoi ilegale la Brașov


    Azi 09:47
  • ➤ Eveniment


    Cu cât crește punctul?


    „Creștem pensiile cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii“


    Azi 09:42
  • ➤ Eveniment


    Consiliul Concurenței investighează clinicile care fac teste COVID-19


    Azi 09:38
  • ➤ Eveniment


    Infectări mai puține cu COVID la Brașov


    Azi 09:35
  • ➤ Eveniment


    Brașovenii trebuie să prezinte un test negativ la COVID dacă merg în Germania


    Azi 09:31
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    Musica Barcensis: concert Capella Coronensis în Cetatea Feldioara


    Azi 09:26
  • ➤ Eveniment


    O campanie de dezinsecție împotriva căpușelor


    Azi 09:23
  • ➤ Actualitate


    Proiectul de hotărâre


    Guvernul prelungește cu 30 de zile starea de alertă


    Azi 09:20
  • ➤ Actualitate


    Primăria cumpără măști pentru 6000 de persoane vulnerabile din Brașov


    Azi 09:17
  • ➤ Actualitate


    Elevii vor purta mască și în clasă, pornind de la clasa I


    Azi 09:13
  • ➤ National


    Criza e de vină


    Florin Cîțu anunță creșterea deficitului la 8,6% din PIB


    Azi 09:03
  • ➤ Religie


    15 august, zi de mare sărbătoare


    Sântămăria Mare sau Paștele din mijlocul verii


    Azi 08:57
  • ➤ Life


    Se răsfață


    Antonia și-a dezvăluit un defect


    Azi 08:50
  • ➤ Life


    Cleopatra Stratan vrea un singur bărbat: pe Edward Sanda


    Azi 08:46
  • ➤ Life


    Larisa și Alin Oprea au divorțat la notar


    Azi 08:41
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Murele, antioxidanții naturali de sezon


    Azi 08:37
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:34
  • ➤ Sport


    Negoiță i-a vândut Dinamo lui Pablo Cortacero


    Azi 08:31
  • ➤ Sport


    Simona Halep e în sferturi la Praga


    Azi 08:28
  • ➤ Sport


    După antrenor, Hagi a schimbat și logo-ul


    Azi 08:25
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    Din iarbă, trece pe bancă


    Azi 08:20
  • ➤ Sport


    Marele Premiu al Rusiei ar putea avea 30.000 de spectatori


    Azi 08:16
  • ➤ Sport


    Campioana din Kosovo, „învins㔠de coronavirus în preliminariile Champions League


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    Astra—FCSB în prima etapă


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Bogdan Andone transferă de la Clinceni și readuce jucătorii împrumutați


    Azi 08:07
  • ➤ Sport


    AUTOMOBILISM


    Raliul Sibiului, a treia încercare a sezonului pentru „Giri”


    Azi 08:02
  • ➤ Știri Brasov


    58 de noi cazuri COVID la Brașov, record negru în țară: 53 de decese, 1454 de infectări


    13.08.2020
  • ➤ National


    USR și PLUS fuzionează sâmbătă în cadrul unui congres online


    13.08.2020
  • ➤ Comunicate


    POLIȚIA BRAȘOV


    Fiți prudenți la plecarea în vacanță!


    13.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Spitalul modular are nevoie de 7 medici, 28 de asistente, 28 de infirmiere și 3 brancardieri


    13.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Consiliul Local Brașov va aloca fonduri pentru tablete și laptopuri destinate elevilor și profilor


    13.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Din toamnă


    Grădinița nr. 11 are 100 de locuri în plus


    13.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Încă 4 fațade din oraș reabilitate în co-finanțare de la bugetul local


    13.08.2020
  • ➤ Actualitate


    Erori grave


    Teste COVID încurcate la DSP Brașov


    13.08.2020
  • ➤ Actualitate


    Cum vom vota în 27 septembrie


    13.08.2020
  • ➤ National


    Moțiune de cenzură


    PSD vrea să trimită guvernul Orban acasă sau la pușcărie


    13.08.2020
  • ➤ Life


    Mereu seducătoare


    Mădălina Ghenea și-a sărbătorit ziua pe plajă


    13.08.2020
  • ➤ Life


    Alexandra Stan: „M-am măritat“


    13.08.2020
  • ➤ Life


    Andreea Esca, în concediu la moșia de la Porumbacu de Sus


    13.08.2020
  • ➤ Cititori


    Secretul cartofilor


    13.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Trucuri pentru o viață sănătoasă


    13.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    13.08.2020
  • ➤ Sport


    Fabbrini mai vrea la Dinamo


    13.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    ULTIMA ORĂ. Un român a fost depistat pozitiv cu CORONAVIRUS

    Articolul următor


    Raport elaborat de PSD despre PSD: partidul s-a bătut singur și s-a și pus, tot singur, la colț

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres - Stiri Brasov | Powered by Yky CSM | executat în 15 milisecunde, încărcat în milisecunde