Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> National
Publicitate

Ce cântă Cuc: „Avem autostrăzi construite, șantierele duduie“

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 17.10.2019
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marți seară că pleacă din minister cu „sentimentul de mare satisfacție”, pentru că s-a muncit mult, se lucrează pe autostrăzi și că în acest minister nu exist㠄o grea moștenire”. „Voi pleca din minister cu sentimentul de mare satisfacție, pentru că s-a muncit mult. S-au lansat proiecte de peste 10 miliarde de euro, avem autostrăzi construite, șantierele duduie, deci se muncește, dar asta a fost rodul echipei pe care am coordonat-o și al faptului că m-am implicat personal, am stat numai pe șantiere. Eu sunt convins că oricine va veni la minister nu va fi atât de inconștient încât să nu susțină mediul economic românesc. Sper lucrul acesta. Oricum, sunt parlamentar, voi veghea lucrul acesta din parlament, pentru că știu ce las în urmă”, a declarat Cuc, potrivit Agerpres. Acesta a precizat că nu există autostradă pe care să nu se lucreze, sperând că toate proiectele de infrastructură vor fi duse mai departe. „De dimineață am fost la Pitești-Sibiu, la Boița, s-a început construcția, cea mai așteptată autostradă, ei, bine, acum nu mai știu care e cea mai așteptată, pentru că așteptată e și Ploiești-Brașov, și Autostrada Transilvania. Se lucrează. Nu există autostradă pe care să nu se lucreze. Eu sper ca infrastructura să nu devină un element de ambiție. Tot ceea ce s-a lansat trebuie să meargă mai departe, pentru că avem bani, avem fonduri europene, avem constructori buni, trebuie crescut mediul românesc. Sunt convins că unii vor acuza greaua moștenire. Dacă aș fi lăsat ce mi-au lăsat mie tehnocrații... La Transporturi nu există o grea moștenire. Poate exista doar incompetență din partea celor care vin. Mai mult nu poate fi vorba”, a răspuns ministrul unei întrebări.
Solicitat să spună dacă ar dori să dea niște sfaturi celor care îi vor urma la conducerea ministerului, Răzvan Cuc a menționat ce este important să fie prezenți pe șantiere. „Sfaturi, ce să spun? Să stea pe șantiere, asta e cel mai important. Pentru că am văzut ce s-a întâmplat anul acesta. Când știau că ajung pe șantier - nu e cazul acestui șantier, unde ce s-a promis s-a și făcut, chiar și în plus - se mobilizau mai mult. Dar cum văd eu că se configurează lista viitorului guvern, sunt sceptic că vor avea evoluții. E important să lase lucrurile așa cum le găsesc. Că după aceea, nu-i problemă, vom reveni noi și le vom duce mai departe așa cum trebuie”, a afirmat ministrul Transporturilor.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la National




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    CSM Corona Brașov a transferat o internațională din Muntenegru


    Azi 11:00
  • ➤ Prima pagină


    Un copil de 3 ani, infectat cu COVID-19


    Azi 09:04
  • ➤ Eveniment


    Fiul unui primar brașovean i-a tăiat degetul unui orfan și i l-a aruncat la câini


    Azi 08:59
  • ➤ Eveniment


    După doi ani de șantier


    Fosta bancă săsească de pe str. Michael Weiss a ajuns la finisaje


    Azi 08:56
  • ➤ Eveniment


    Tronsonul Cristian – Râșnov al autostrăzii, la jumătate


    Azi 08:53
  • ➤ Eveniment


    Licitație de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea drumului de la Rupea la Jimbor


    Azi 08:51
  • ➤ Actualitate


    Sprijin


    Cursuri de vară pentru elevii care nu au putut face ore online


    Azi 08:48
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    Concerte de orgă, în această vară, la Biserica Neagră


    Azi 08:45
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    182 de ani de la apariția „Foaie pentru minte, inimă și literatură”


    Azi 08:41
  • ➤ National


    Două cincinale


    Plan de peste 100 de miliarde de euro pentru relansarea economică


    Azi 08:33
  • ➤ Life


    I-a fost anulat iar zborul


    Lora, nevoită să se mute pentru a opta oară în Bali


    Azi 08:30
  • ➤ Life


    Viața în India o face fericită pe Iulia Vântur


    Azi 08:27
  • ➤ Life


    Ruby și-a enervat vecinii


    Azi 08:25
  • ➤ Cititori


    Slăbești cu ceai de chimen


    Azi 08:23
  • ➤ Cititori


    Pepenele roșu, bun pentru oase și inimă, dar contraindicat în diabet


    Azi 08:21
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:19
  • ➤ Sport


    Monica Bărăbaș a ales Corona Brașov


    Azi 08:16
  • ➤ Sport


    Oficial


    Brașoveanul Ernest Jerebie este jucătorul lui CSM București


    Azi 08:14
  • ➤ Sport


    Cetate Râșnov și-a luat un portar experimentat


    Azi 08:11
  • ➤ Sport


    Corona Brașov, lovitură dură pentru Precizia Săcele


    Azi 08:08
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Baloane sau programe?


    Azi 08:02
  • ➤ Știri Brasov


    Copil de 3 ani infectat cu COVID 19, la Victoria


    01.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Patru hoți care furau în autobuze, prinși la Brașov


    01.07.2020
  • ➤ National


    Planul pe două cincinale promis de Guvernul Orban pentru relansarea economică


    01.07.2020
  • ➤ Comunicate


    ENGIE Romania lansează noi oferte comerciale


    01.07.2020
  • ➤ Eveniment


    POLIȚIA BRAȘOV


    Violența domestică în ochii copiilor!


    01.07.2020
  • ➤ Sport


    CSM Corona Brașov face transferuri de la ACS SR Brașov și Precizia Săcele pentru Liga 3.


    01.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    13 cazuri noi de coronavirus la Brașov, 326 de cazuri noi în România


    01.07.2020
  • ➤ Sport


    Monica Bărăbaș a semnat cu CSM Corona Brașov


    01.07.2020
  • ➤ Prima pagină


    Doi meșotiști și un șagunist au luat Bacul cu 10


    01.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Încă un record alarmant


    47 de noi cazuri COVID 19 la Brașov


    01.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Două oferte pentru traseele de biciclete din Brașov


    01.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Capelă greco-catolică, propusă pentru Poiana Brașov


    01.07.2020
  • ➤ Eveniment


    Grădinița nr. 17, licitație pentru extinderea capacității


    01.07.2020
  • ➤ Eveniment


    De mâine, RATBV va transporta bicicletele în Poiană și în timpul săptămânii


    01.07.2020
  • ➤ Actualitate


    Autostrada Brașov


    Licitație pentru Centura Comarnic


    01.07.2020
  • ➤ Actualitate


    70% din iluminatul public din Brașov, înlocuit cu corpuri cu LED


    01.07.2020
  • ➤ National


    Sondaj IMAS


    Creștere pentru PNL, USR și PLUS, scădere pentru PSD, ALDE și UDMR


    01.07.2020
  • ➤ National


    Persoanele condamnate definitiv pentru corupție rămân fără pensie specială


    01.07.2020
  • ➤ Life


    Arată tot


    „Libelula” lui Speak a făcut furori în jacuzzi


    01.07.2020
  • ➤ Life


    Confesiunea Elenei Cârstea: „Aș veni pe jos în România”


    01.07.2020
  • ➤ Life


    Giulia Anghelescu vrea să renunțe la muzică


    01.07.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    12 ponturi pentru mușcate de invidiat


    01.07.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    01.07.2020
  • ➤ Sport


    Continuă contrele între FRF și LPF


    01.07.2020
  • ➤ Sport


    Filiera sârbă


    Reconstrucția Coronei începe cu Jelena Terzic


    01.07.2020
  • ➤ Sport


    Anunțul lui Ionuț Stroe: Când vor reveni spectatorii pe stadioane


    01.07.2020
  • ➤ Sport


    Play-off pe teren neutru pentru desemnarea campioanei Ligii a 4-a Brașov


    01.07.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Aripi frânte


    01.07.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Accident cu victime la Predeal


    30.06.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Parlamentul European a confirmat-o oficial pe Laura-Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european

    Articolul următor

    Nimic sigur


    Schița guvernului cu care Ludovic Orban intră în negocierile cu partidele

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Setări Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    2003 - 2020 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres - Stiri Brasov | Powered by Yky CSM | executat în 24 milisecunde, încărcat în milisecunde