Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> National
Publicitate

O capră neagră, cu un picior fracturat, a fost cărată în spate de salvamontiștii din Râșnov

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 15.07.2019
Salvamontiștii din Râșnov au avut o intervenție mai puțin obișnuită: au salvat o capră neagră, care avea un picior fracturat, și au cărat-o în spate până la veterinar. Animalul ajunsese în vecinătatea cabanei Mălăiești, unde turiștii și salvatorii și-au dat seama ca este ceva în neregulă cu el. Capra încerca să sară, însă fără succes. Ion și Vlad Adamuta, tată și fiu, membri în echipa Salvamont Râșnov, au intervenit în acest caz și au cărat capra neagră în spate până in zona Glajarie, de unde a fost preluată de o mașină și dusă la veterinar. Capra a fost operată și, în funcție de modul in care se va recupera, specialiștii vor decide unde poate supraviețui în siguranță.
"Animalul este tânăr, are undeva la trei ani, iar ca greutate cred că vreo 50 de kilograme. Când a fost chemată a venit spre cei de la Salvamont, parcă a simțit ca au venit salvatorii ei", a declarat unul dintre martori.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la National

08:48

Ce a primit Iohannis de la Donald Trump


„Make România great again!“

Ministrul Pintea recunoaște


Tragedia de la Săpoca putea fi evitată




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Sport


    Surpriză totală în Liga I / Victor Pițurcă este noul manager al Universității Craiova!


    Azi 16:03
  • ➤ Local


    Festivalul Pescăresc ,,Delta din Carpați - Doripesco“, la lacul Noua din Brașov


    Azi 13:26

  • Ioan Naghi, director tehnic la ACS SR Brașov | Echipa va avea patru antrenori!


    Azi 13:22
  • ➤ Prima pagina


    Start pentru Terminalul Aeroportului


    Azi 09:28
  • ➤ Eveniment


    La admiterea 2019


    Universitatea Transilvania acordă 30 de burse doctorale


    Azi 09:19
  • ➤ Eveniment


    Show de excepție la herghelia de la Sâmbăta de Jos


    Azi 09:16
  • ➤ Eveniment


    Angajatele de la Protecția Consumatorului nu mai au voie decolteu și fustă mini


    Azi 09:09
  • ➤ Actualitate


    Începe ediția 19, din 2019


    „Cerbul de Aur“ este din nou în Piața Sfatului


    Azi 09:02
  • ➤ National


    Ce a primit Iohannis de la Donald Trump


    „Make România great again!“


    Azi 08:48
  • ➤ Life


    Mereu frumoasă, dar și cu muncă


    Ce este fericirea pentru Catrinel Menghia


    Azi 08:41
  • ➤ Life


    Bobby Păunescu a cucerit-o pe sexoasa Alyssa Arce?


    Azi 08:39
  • ➤ Life


    Corina Chiriac repetă de zor pentru show-ul de la Cerb


    Azi 08:36
  • ➤ Life


    Larry King, în vârstă de 85 de ani, divorțează de a șaptea soție


    Azi 08:34
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ghid de supraviețuire: Ce este de făcut în cazul unui cutremur?


    Azi 08:31
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:24
  • ➤ Sport


    Corona Brașov participă la un turneu amical în Croația


    Azi 08:20
  • ➤ Sport


    Din nou în galben - negru


    Marian Cristescu, întoarcerea fiului risipitor


    Azi 08:17
  • ➤ Sport


    Alexandru Ioniță, convins de Balint să aleagă UTA Arad


    Azi 08:13
  • ➤ Sport


    Prea târziu


    De ce a respins FRF contractul de asociere dintre Kids Tâmpa Brașov și ACS SR Brașov


    Azi 08:10
  • ➤ Sport


    Premiile AFAN pentru sezonul 2018-2019


    21.08.2019
  • ➤ Local


    Asociația "Joaca de-a ecologia" îndeamnă brașovenii să spună #StopBaloaneleÎnAer


    21.08.2019
  • ➤ Local


    Pieton lovit de mașină în timp ce traversa corect b-dul Saturn


    21.08.2019
  • ➤ Local


    CJ a semnat contractul pentru terminalul Aeroportului Brașov


    21.08.2019
  • ➤ Local


    Universitatea Transilvania acordă 30 de burse doctorale, la admiterea 2019


    21.08.2019
  • ➤ National


    Dăncilă pune în fruntea Poliției Române pe fostul șef de la Operațiuni Speciale, dat afară de Dragnea


    21.08.2019
  • ➤ Local


    Trei zile de caniculă


    21.08.2019
  • ➤ Local


    Podurile de la Posada și Azuga de pe DN1București-Brașov intră în reparații


    21.08.2019
  • ➤ Prima pagina


    Titlul de excelență PRO URBE pentru polițistul Martin


    21.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Controale la școli


    21.08.2019
  • ➤ Eveniment


    De 9 ori mai mult ca anul trecut


    57 de echipamente medicale de specialitate, la spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie


    21.08.2019
  • ➤ Actualitate


    Brașovenii care au muncit au rămas niște anonimi


    Cum s-a născut Cerbul de Aur


    21.08.2019
  • ➤ Economic


    Mai bogați, dar mai săraci


    Cu salariile „mărite“ de azi cumpărăm mai puțin decât acum 5 ani


    21.08.2019
  • ➤ National


    PNL, USR, PMP și Pro România au depus la Camera Deputaților solicitarea de convocare a unei sesiuni extraordinare


    21.08.2019
  • ➤ Life


    E tot mai frumoasă


    Timpul n-o atinge pe Ileana Lazariuc


    21.08.2019
  • ➤ Life


    Ioana Filimon, sechestrată în Turcia de iubitul milionar?


    21.08.2019
  • ➤ Life


    Anamaria Ferentz spune că America îi face bine


    21.08.2019
  • ➤ Life


    Cătălin Botezatu s-a operat de „o gâlmă enormă”


    21.08.2019
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Aproape totul despre Aloe Vera


    21.08.2019
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    21.08.2019
  • ➤ Sport


    Gabi Tamaș: „Când mă uit la câte prostii am făcut...“


    21.08.2019
  • ➤ Sport


    Prea crud pentru Liga I


    Brașoveanul Călin Popescu de la Sepsi OSK, împrumutat la ASU Poli Timișoara


    21.08.2019
  • ➤ Sport


    Nostalgiile unui mare campion brașovean


    „Am plâns când s-a demolat tribuna de la Stadionul Tractorul“


    21.08.2019
  • ➤ Local


    Orare speciale la RATBv pe timpul ”Cerbului de Aur”


    20.08.2019
  • ➤ Local


    O brașoveancă s-a spânzurat în pădurea din Răcădău


    20.08.2019
  • ➤ National


    România, țara din UE în care mor cei mai mulți bicicliști și pietoni


    20.08.2019
  • ➤ Local


    Polițistul german Martin Markel care i-a sprijinit pe românii din Munchen să voteze a primit titlul de excelență PRO URBE la Brașov


    20.08.2019
  • ➤ Prima pagina


    UPDATE/ A doua zi de proteste la Spitalul de Boli Infecțioase


    20.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Doar o zi


    RATBV suspendă mai multe linii în 1 septembrie


    20.08.2019
  • ➤ Eveniment


    S-a răsturnat cu mașina în câmp, lângă Codlea


    20.08.2019
  • ➤ Eveniment


    Kronospan, prima companie care își transportă angajații legal în municipiul Brașov


    20.08.2019
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    ALDE o propune oficial pe Ramona Mănescu la Ministerul de Externe, în locul lui Meleșcanu

    Articolul următor


    Guvernul ia bani de la studenți

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 9.9270 milisecunde, încărcat în milisecunde