Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> National
Publicitate

CCR amână pentru 20 mai decizia care l-ar putea scăpa pe Dragnea de condamnare. În aceeași zi, e termen în procesul lui Dragnea

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: sursa/HotNews.ro, 19.04.2019
Curtea Constituțională a amânat azi, pentru 20 mai, decizia asupra sesizării vicepreședintelui Camerei Deputaților, Florin Iordache, pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupție de la instanța supremă, potrivit surselor HotNews. Data coincide cu cea stabilită de Curtea Supremă pentru dosarul în care Liviu Dragnea este judecat și pentru care a fost condamnat, în primă instanță, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare. În aceeași zi, e termen în procesul lui Dragnea.
Decizia de a amâna, pentru a treia oară pronunțarea, a fost luată pe motiv că nu s-au primit toate răspunsurile de la toate țările de la care s-a cerut punct de vedere prin agentul Comisiei de la Veneția, au declarat surse oficiale.
Dacă CCR constată un conflict juridic între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, sentințele din prima instanță în cazuri de corupție ar putea fi contestate și desființate, iar procesele reluate de la zero. O astfel de hotărâre l-ar putea scăpa pe Liviu Dragnea de condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare în procesul angajărilor fictive.
Până acum, Curtea Constituțională a mai amânat de două ori decizia și a solicitat instanței supreme și CSM noi documente, inclusiv un studiu comparativ pe țări privind completurile de 3. Între timp, instanța supremă a trimis CCR un al președinților Curților Supreme de Justiție din Uniunea Europeană, care arată că Austria este singura țară din Uniunea Europeană unde la Curtea Supremă de Justiție există completuri specializate pe fapte de corupție.

Liviu Dragnea a spus, joi, că efectul unei decizii favorabile a Curții Constituționale ar fi reluarea de la zero a procesului."Ce efecte ar putea avea pentru mine? Că se reia procesul. Adică se reia toată această perioadă în care am stat până acum. Ce va face CCR-ul mâine? O să discutăm după... Eu, știți bine, nu cred că a fost vreo excepție, indiferent care au fost deciziile CCR, le-am respectat și am comentat puțin, aproape deloc, despre ce a decis Curtea Constituțională. Au fost decizii care au dat câștig de cauză unora, altă dată altora, au acceptat, au respins, dar judecătorii CCR trebuie respectați și toate deciziile trebuie respectate'', a spus Dragnea, întrebat cum ar influența decizia CCR dosarul în care este judecat.

Motivele invocate în sesizarea lui Florin Iordache

În acest caz, Florin Iordache a sesizat CCR luna trecută, după ce Liviu Dragnea l-a lăsat pentru o săptămână președinte la Camera Deputaților. În sesizarea depusă la CCR, este invocat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) pe Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, pe tema completurilor specializate.

Mai exact, Florin Iordache susține în sesizare că toate procesele de corupție din prima instanță de la Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi trebuit judecate de completuri specializate în fapte de corupție. Este invocat articolul 29, alineatul (1) din Legea 78/2000: "Pentru judecarea în prima instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie completuri specializate”.
În fața judecătorilor constituționali, vicepreședintele Camerei Deputaților a susținut că Înalta Curte a refuzat să aplice legea 78/2000 și să constituie completuri specializate pe corupție, că "a sfidat Parlamentul și a încălcat statul de drept".

La rândul său, șefa instanței supreme, Cristina Tarcea, a spus că toate completurile au fost specializate în corupție și că instituției i se cere acum "să pună cu mâna" judecătorii. Ea a mai spus că în fiecare an, începând cu 2005, toate completurile de la secția penală au fost specializate în fapte de corupție.

Aceleași argumente, folosite de avocații lui Dragnea pentru anularea sentinței de condamnare

Aceleași argumente sunt folosite și de avocații lui Liviu Dragnea în procesul angajărilor fictive, în care liderul PSD a fost condamnat de un complet de 3 judecători de la ICCJ la trei ani și jumătate de închisoare.

În documentele depuse la instanța supremă și consultate de HotNews.ro, avocații lui Liviu Dragnea au invocat o nulitate absolută, spunând că sentința a fost pronunțată de un complet penal obișnuit, ci nu de un complet specializat pentru judecarea cauzelor de corupție, așa cum prevede Legea 78/2000.

Avocații au cerut desființarea sentințelor penale din 21 iunie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în acest dosar și rejudecarea cauzei de către un complet specializat pentru judecarea cauzelor de corupție. "Fiind vorba de o normă de organizare judecătorească obligatorie, iar nu supletivă, judecarea cauzei în prima instanța trebuia să aibă loc în fața unui complet specializat pentru cauzele de corupție", se arată în documentele depuse în instanță de avocați.

La termenul de luni al procesului în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la trei ani și jumătate de închisoare - termen care ar fi trebuit să fie ultimul - instanța supremă a dispus amânarea cauzei până în 20 mai.

La această amânare a contribuit și DNA, după ce procurorul de ședință a cerut sesizarea Curții Constituționale pe articolul din Legea 78/2000 privind completurile specializate de la instanța supremă și pe o decizie a Curții supreme legată de interpretarea unui articol din Codul Penal privind prescrierea faptelor.

În solicitarea DNA se menționează că prin utilizarea unei sintagme atât de generale precum aceea de "complet specializat", s-a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competență, aspect care afectează dreptul la un proces echitabil.

Liviu Dragnea a fost audiat pentru ultima dată de completul de 5 judecători, la termenul de luni, și a susținut din nou că este "total nevinovat”, că dosarul său este unul politic și că dacă va fi menținută condamnarea la închisoare, ar vrea să știe pentru ce.

Ipoteze:

1 - Curtea Constituțională admite sesizarea privind conflict juridic de natură constituțională pe tema completurilor specializate de 3 judecători de la instanța supremă, iar la termenul din 20 mai de la instanța supremă se admite rejudecarea dosarului lui Dragnea la instanța de fond - completul de 3 judecători. Reluarea de la zero a procesului poate însemna prescrierea faptelor.

2- Curtea Constituțională respinge sesizarea și atunci în 20 mai se judecă procesul cu două variante - judecătoarea Luciana Mera va mai face sau nu parte din complet, dat fiind că se pensionează începând cu 1 iunie. Varianta pe care mizează avocații este că nu va mai face parte din complet, iar procesul în apel să se reia de la zero cu un alt judecător care să o înlocuiască.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la National

08:53

Parlamentul e al lor


PSD blochează tot

Comisia Europeană nu ne mai amână


România a intrat în procedura de deficit excesiv

Hoția numită Fondul de Dezvoltare și Investiții


Cum și-a scos PSD banii dosiți de Dragnea pe sub nasul PNL




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Local


    O soluție confortabilă: Andrei Kadaș se autosuspendă


    Azi 18:27
  • ➤ Sport


    Oficial. Șefi noi la CSM Corona Brașov / Petrică Stancu, noul președinte! Marius Fetti, coordonatorul secției de handbal


    Azi 18:18
  • ➤ Local


    Procurorul brașovean Gabriela Scutea este Procurorul general al României


    Azi 16:24
  • ➤ Sport


    Campionii Brașovului la patinaj-viteză, felicitați în ședința Consiliului Local


    Azi 16:22
  • ➤ Prima pagină


    Medic găsit mort în casă la Brașov


    Azi 09:32
  • ➤ Eveniment


    SC RATBV SA primește peste 58 de milioane de lei finanțare de la buget


    Azi 09:29
  • ➤ Eveniment


    FDGR vine cu nume noi la alegerile locale


    Azi 09:27
  • ➤ Eveniment


    Aproape 500 de cazuri de gripă într-o săptămână, la Brașov


    Azi 09:26
  • ➤ Eveniment


    Proiect de regulament


    Primăria Brașov va elibera autorizații de construire „de urgență“


    Azi 09:23
  • ➤ Eveniment


    PLUS Brașov propune un candidat pentru președinția Consiliului Județean


    Azi 09:17
  • ➤ Eveniment


    „Cerbul de Aur“ va avea loc în perioada 20 – 23 august


    Azi 09:10
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    Soluție în ceasul al doisprezecelea


    Muzeul Satului din Bran a scăpat de evacuare


    Azi 09:01
  • ➤ National


    Parlamentul e al lor


    PSD blochează tot


    Azi 08:53
  • ➤ National


    Partidul lui Tăriceanu rămâne fără parlamentari


    Azi 08:49
  • ➤ Life


    Colecție de frumuseți


    Manuela Harabor joacă în serialul «Vlad»


    Azi 08:44
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    Andreea Berecleanu părăsește Antena 1


    Azi 08:36
  • ➤ Life


    Diana Munteanu a schimbat 8 rochii de mireasă într-o zi


    Azi 08:33
  • ➤ Life


    Trăiește cu 130 de pisici în casă


    Azi 08:30
  • ➤ Cititori


    Cum se face ginul


    Azi 08:28
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Spondiloza cervicală se vindecă total cu frunză de brusture


    Azi 08:25
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    Azi 08:23
  • ➤ Sport


    Brașoveanul Sergiu Pîrvulescu, integralist în al doilea amical cu Israel


    Azi 08:20
  • ➤ Sport


    Oficial


    Cristina Neagu și-a prelungit contractul cu CSM București


    Azi 08:18
  • ➤ Sport


    CSM Corona Brașov a câștigat amicalul cu FC Voluntari 2


    Azi 08:14
  • ➤ Sport


    Baraj - Liga 3


    Cornel Țălnar o vede favorită pe campioana Brașovului


    Azi 08:12
  • ➤ Sport


    ACS SR Brașov. Florin Stîng㠄inventeaz㓠un atacant


    Azi 08:07
  • ➤ Sport


    Simona Halep e în sferturi la Dubai după un meci istovitor cu Ons Jabeur


    19.02.2020
  • ➤ Local


    70 de ani de la deschiderea primei Pinacoteci a Brasovului


    19.02.2020
  • ➤ International


    Marea Britanie închide granița pentru muncitorii români. 10 noi reguli pentru a fi acceptat


    19.02.2020
  • ➤ Sport


    Baraj, Liga 3. Duel Brașov - Alba! Dubla pentru promovare va avea loc în 13 și 20 iunie


    19.02.2020
  • ➤ Local


    Medic găsit mort în casă la Brașov


    19.02.2020
  • ➤ Prima pagină


    CJ susține „Cerbul de Aur“ 2020 cu 550.000 de lei


    19.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Căncescu și Scripcaru, achitați în dosarul Farmacia


    19.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Încă șapte treceri de pietoni, „protejate“ de limitatoare de viteză


    19.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Consiliul Județean a împărțit la primării, cele 27,3 milioane de lei din cota de impozit pe venit


    19.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Prefectul vrea o procedură clară pentru situațiile de risc pe lanțul alimentar


    19.02.2020
  • ➤ Eveniment


    Prima aplicație de parksharing din România, disponibilă și în Brașov


    19.02.2020
  • ➤ Artă & Cultură & Media


    Scripcaru a luat în colimator instituțiile de cultură din subordinea Primăriei


    19.02.2020
  • ➤ Actualitate


    A ajuns la cea de a XV-a ediție


    Invitație la Carnavalul cu clătite de la Prejmer


    19.02.2020
  • ➤ National


    Cine pune piedică anticipatelor


    PSD vrea să blocheze votul pe Guvernul Orban II din 24 februarie


    19.02.2020
  • ➤ National


    Asztalos Csaba: Ungaria preia din atribuțiile statului român în Transilvania


    19.02.2020
  • ➤ Life


    Prea pasional


    Loredana Groza a făcut un clip interzis minorilor


    19.02.2020
  • ➤ Life


    Amna își reface viața


    19.02.2020
  • ➤ Life


    DJ Wanda a primit cadou o expediție la Polul Nord


    19.02.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Idei de cadouri pe care le poți face copiilor de ziua lor de naștere


    19.02.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    19.02.2020
  • ➤ Sport


    România a câștigat la ”masa verde” play-off-ul Grupei Mondiale 1 din Cupa Davis


    19.02.2020
  • ➤ Sport


    VAR la meciul CFR Cluj - FC Sevilla!


    19.02.2020
  • ➤ Sport


    Revenire


    Kim Clijters, primul meci după șapte ani de pauză


    19.02.2020
  • ➤ Sport


    Mutu a semnat


    CSM Corona Brașov transfer pentru Liga a 3-a


    19.02.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Estimări ale PE la europarlamentare în România: PNL - 9 mandate, PSD - 8, Alianța USR-PLUS - 6

    Articolul următor


    Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca Bogdan Licu să preia interimar funcția de procuror general, după pensionarea lui Augustin Lazăr

    Prima pagină | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (Și) acest site folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porțile istoriei
    | | |
    © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 17.484 milisecunde, încărcat în milisecunde